Deschide, gropare, mormântul!

Când văd cum îi prinde marinarul cu garda jos, când îi văd pe «intelectualii preşedintelui».

Războiul dintre palate e groapa în care două puteri abuzive şi inconştiente se străduiesc să îndese România. Încă vie.

Deunăzi, primesc de la un amic următoul mesaj: „Parca trăiesc un vis urât: în loc să văd ştiri cu pdl-işti de frunte care se pregătesc de judecată pentru jaful pe care l-au făcut, [îi] văd cerând demisia lui Ponta şi a unor miniştri. Nu mi-aş fi imaginat că cei care conduc USL pot fi atât de imbecili! [...] Eu nu îi acuz pe pdl-işti, ci din contra, pe usl-işti, pe ai mei, adică. Când am spus ca nu-mi imaginam că pot fi atât de imbecili, nu mă refeream la neputinţa de a ascunde lucruri incomode (vezi plagiatul), ci la existenţa acestora! Nu ai voie sa împingi în faţă oameni corupţi şi hoţi pentru a se lupta cu adversari corupţi şi hoţi. Iar dacă ar fi după mine, alor mei le-aş da pedepse duble, tocmai pentru că cred în onoare. Ponta, demisia!"

A te încrede în oamenii politici, a iubi partide şi a idolatriza lideri e un lucru zadarnic şi aducător de mari suferinţe. O astfel de activitate poate fi bănoasă, dar omul nu vrea sinecuri, distincţii, sau foloase necuvenite. Vrea o ţară normală, un pic de cinste, un pic de morală, o prosperitate bazată pe efort personal. E un lucru greu de înţeles, din câte îmi dau seama. Spre deosebire de el, am aşteptat cu mai multă suspiciune noua guvernare. Pornită pe cai mari, şi-a dat repede-n petic. La început, ICR-ul. Apoi, uninominalul într-un singur tur. Apoi, TVR, unde, cu o seninătate care friza cinismul, a aruncat afară din CA, ca pe nişte măsele stricate, reprezentanţii PDL. Apoi, trecerea intempestivă a Monitorului Oficial într-o nouă subordine, pentru a fenta publicarea unui document oficial. Apoi dizolvarea unei comisii incomode. Iar atacul la Avocatul Poporului e bun de filmele cu proşti. În cele din urmă, declaraţia, halucinantă pentru mine, că nu vor respecta deciziile Curţii Constituţionale! Aici aş face o paranteză. Curtea Constituţională trebuie nu ignorată (că e ilegal), ci demisă în bloc şi înlocuită cu judecători bătrâni şi străini, care să nu fi auzit în viaţa lor de România. Decizia privitoare la „uninominalul" legislativ, deşi corectă din punctul meu de vedere, anulează altă decizie, dată în primăvară, prin care „uninominalul" local era la fel de perfect constituţional. Când cea mai înaltă instituţie din stat e în stare, cu aceiaşi judecători, să ia decizii contradictorii, instituţia e ori proastă, ori putredă.

Dar să ne întoarcem la buna noastră guvernare. Actuala putere e convinsă că, oricâte greşeli, abuzuri şi prostii ar face în următoarele luni, popularitatea ei nu poate fi ştirbită. Că lumea urăşte atât de aprig pedelismul, că e atât de stoarsă de aroganţa şi ineficienţa „foştilor", că acceptă orice. Ţin să-i avertizez că lumea le-a dat votul la locale forţată de împrejurări. Că, exact cum spunea prietenul de mai sus, nu te scoli tu, hoţule, ca să-i faci loc unui hoţ mai mare şi că proştii noştri nu sunt mai inteligenţi decât ai lor. Ambetaţi, lacomi (la fel de lacomi ca pedeliştii, dar mai nehaliţi), guvernanţii actuali nu se mai satură. Au încremenit în luptă cu duşmanul Băsescu, singur cuc în Cotroceniul lui. Când văd cum îi prinde marinarul cu garda jos, când îi văd pe „intelectualii preşedintelui" dând atac la baionetă, parcă-mi devine niţeluş simpatic. Nu, nu uit cât rău mi-a făcut, personal şi profesional, gaşca prezidenţială şi slugile cu limboiul umed. Dar ăştia au luat-o rău pe arătură! Şi nici măcar nu-s „ai noştri"! Sunt ai lor!

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecut strada" (1981).