Anul în care vom trăi bine

De tine, cititorul, seamănul şi fratele meu, depinde în ce ţară vom trăi. Să ne plângem de milă sau să biruim împreună.

Spre deosebire de trompeţicile de partid, anul ce vine nu-l privesc nici cu bucurie, nici cu speranţă. Ştiu că, fiind unul electoral, eu, ca ziarist şi „cap vorbitor" pe sticlă, voi avea de câştigat. Televiziunile, în general, vor ieşi în profit. Presa muribundă va mai trage targa pe uscat, suflând în pânzele moi ale falimentului. Tipografiile şi tipografii îşi scuipă-n palme. Institutele de sondare a publicului îşi leagă şireturile. Artiştii îşi rezervă o lună de concerte şi spectacole dedicate muncii de partid.

Fotografii socotesc fiecare megapixel, de care-o fi, galben, roşu, portocaliu. Propagandiştii, costumierii, balonarii, florarii, tâmplarii, sforarii trag o gură de aer proaspăt. Firmele de catering salivează numai la ideea marilor adunări populare. Iar pupincuriştii adulmecă... ştiţi prea bine ce. Pentru vreo sută de mii de oameni alegerile vin ca turnate. Dacă-i întrebi pe ei, două alegeri ar fi mai bune ca una! Anul ce vine - cu bucurie, să le dea domnii şi doamnele tot ce-şi doresc.

Dar nu. Pentru că două alegeri înseamnă bani de scos din buzunarele sponsorilor. Din conturile partidelor. Din rezervele strategice ale băieţilor deştepţi şi ale clienţilor devotaţi. Dacă statul cheltuieşte 23 de milioane, sponsorii risipesc cel puţin o sută. Că, deh, trebuie declanşate operaţiunile de anvergură naţională „leul şi cârnatul", „pixul şi găleata", „afişul şi spotul", „cucul şi pupăza". Astfel, clienţii de partid nu mai bagă de două ori mâna-n buzunar, iar rezultatul e mai sigur şi mai bazat. Aici trebuie înţeles avantajul comasatelor: câştigăm cu cost redus. Facem economie la promisiuni şi băgăm banul la teşcherea. Uitaţi de buget şi de democraţie! Clientul să fie mulţumit! Clientul nostru, stăpânul nostru.

Aşadar, în ciuda avantajelor personale, nu privesc anul nou nici cu bucurie, nici cu speranţă. Ştiu deja că diferenţa dintre România şi ţările vestice va creşte. Tinerii mai bine pregătiţi vor şterge putina. Până şi tinichigiii sau ospătarii o vor da cotită, la braţ cu doctorii, inginerii, atomiştii şi matematicienii.

Vor rămâne cârpacii. România le spune verde-n faţă cetăţenilor săi: „Crăpaţi sau plecaţi! Sunt o Românie prea mică." Şi-mi amintesc cu melancolie de duşmanii mei personali, Ion Iliescu, Miron Cozma, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Antonie Iorgovan, Miki Şpagă şi compania, care au pregătit ţara lui Băsescu... În douăzeci de ani i-am văzut prosperând, decăzând şi iar prosperând. În ciuda anilor negri, când am făcut foamea muncind în câte trei locuri, nu-mi pierdusem încă speranţa. Grandomani, stupizi sau cupizi, haita lor nu se organizase aşa de bine ca acum. Când umblau la Constituţie, la legile esenţiale, parcă o făceau mai cu fereală, de ochii Europii...

Acum, frica s-a dus. Totul pentru alegeri, totul pentru victorie! Şi parcă niciodată liota de lingăi, sicofanţi, ţambalagii şi ideologi (idioţii utili, cum îi alinta Stalin) nu s-a angajat mai gălăgios. Mai lipseşte să-i văd scălămbăindu-se, strigând din străfundul foalelor: „Jos Constituţia! Trăiască guvernul democrat! Moarte cetăţenilor pomanagii!"

Pun pariu că aceleaşi patefoane stricate vor sări să-şi apere patronii cu toată artileria de gogoriţe de dat de-a dura pe net. Nu vă mai gândiţi la „popor". Căci v-aţi prins ce e „poporul": ei şi ai lor! S-aveţi, aşadar, un an fericit, prosper, tăcut şi moale! 

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecut strada“ , „Înnebunesc şi-mi pare rău“ (1990) şi „Fraier de Bucureşti“ ( 2011).