Albă ca Zăpada şi o mie de pitici pe creier
0Ni s-a promis un partid curat, „Albă ca Zăpada“. Am râs în hohote, dar văd că prostia politică îi va da sărutul vieţii.
S-a trezit din „somnul cel de moarte" o plăsmuire cu nume de poveste, nenăscutul partid al voinicilor integri şi al fecioarelor imaculate. S-ar zice că poporul a aşteptat, răbdător, să se compromită ideea istorică de partid, ca să cadă în puţul gândirii politice. Lansată în diverse medii, ideea se răspândeşte, creşte şi se reproduce sârguincios. Nu e un răspuns nou la ineficienţa, aroganţa şi necinstea clasei politice. E unul foarte vechi. Europa şi România l‑au cunoscut şi au trecut prin cele mai negre clipe din istoria lor. Cum am mai spus-o de multe ori, în inconştienţa lor plină de sine, în orgoliul negâdilat îndeajuns, cei mai mulţi politicieni (nu toţi) se consideră atotputernici şi nemuritori. Nemuritori - în sensul că nu vor abandona puterea decât cu picioarele înainte.
Răspunzând „aroganţei" instituţionale, poporul se va agăţa mai degrabă de cei care promit rezolvarea rapidă, chirurgicală a situaţiei. În spatele enigmaticului partid „Albă ca Zăpada" se ascunde aceeaşi poftă de putere.
Nimic altceva. Partea cea mai ridicolă a poveştii e că nimeni nu-i cunoaşte pe noii salvatori, personalităţile charismatice şi altruiste de care se şopteşte pe ascuns. Partenerul de muncă şi, viaţă al tovărăşelei Albă ca Zăpada, secretarul de judeţ al sărmanilor, activistul Făt-Frumos creşte într-o săptămână cât alţii în şapte zile, dar nu mai repede.
Între timp, observăm un lucru mult mai concret decât plăsmuirea în eprubetă a unei iluzii. Prăbuşirea socio-morală a României. Tot ce se câştigase, ca spoială de civilizaţie, în ultimii ani, s-a risipit într-o clipă. Acelaşi popor (dispreţuit şi linguşit deopotrivă) înţelege câteva lucruri simple: o duce mai rău, are mai puţine şanse, e mai puţin protejat, e mai puţin educat, e suprataxat şi este lăsat pradă unei corupţii instituţionale mai teribile decât cea fanariotă. Cel mai grav, statul însuşi se spală pe mâini cu săpunul contribuabilului.
Întrebarea nu e cum se va numi partidul oamenilor cu părul verde de pe strada Speranţei, ci ce propune el cetăţeanului? Ce capacitate are de a-i propune o viaţă mai bună? Cum vede rezolvarea economică şi morală a crizei româneşti? Nu de supraeroi avem nevoie, nici de eroi de poveste, ci de răspunsuri simple, de bun-simţ. Departe de a fi păguboasă, egoistă sau inutilă, dorinţa oamenilor de a trăi mai bine e singurul motor al progresului. Numai că progresul nu e cum îl visează, ambetată, prinţesa din poveste. „Binele" are o mie de feţe! Dumneata, cititorule, trebuie să te decizi cum vezi „binele". Statul minimal, care să echilibreze forţele sociale şi să paseze întreaga putere, dar şi răspundere poporului - sau statul maximal, care ia toate deciziile şi îşi protejează cetăţenii cum crede el mai bine? Sau o struţocămilă? Că s-o chema „Albă ca Zăpada" sau „Roş/Verde împărat", dacă nu răspunde la aceste întrebări, noul partid s-a născut mort.
Se încarcă comentariile...
