Cu doctoratul pe masă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confruntarea dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria s-a înteţit.

Victor Ponta e acuzat de plagiat de către prestigioasa revistă "Nature". Actualul prim-ministru va trebui să răspundă până la urmă de ce are atât de multe citate fără ghilimele în lucrarea de diplomă a domniei sale. Aceasta a fost mutarea preşedintelui Traian Băsescu. Mutarea prim-ministrului Victor Ponta pare a fi declanşarea în regim de urgenţă a procedurii de demitere a preşedintelui. Ambele strategii sunt în desfăşurare şi nu vor fi finalizate până vineri, când România trebuie să dea un răspuns în ce priveşte persoana care va merge la Bruxelles, la Consiliul Europei.

Prestigiul lui Victor Ponta a fost puternic zdruncinat de articolul din „Nature", mai ales că a fost preluat şi de cotidianul german „Frankfurter Allgemaine Zeitung", unul dintre cele mai influente ziare europene. Nu ştiu dacă primul ministru Victor Ponta îşi va rezolva problema cu plagiatul în România, societatea românească e mult mai iertătoare, mai ales că generaţii întregi de copii au luat BAC-ul copiind. Copiatul a fost şi încă mai este un lucru banal şi trecut cu vederea în şcoala românească. Problema domniei sale este mare pe plan extern. Acolo nu prea merge cu copiuţe. În urmă cu doi ani, în Germania a fost un scandal imens provocat de faptul că ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a plagiat în teza de doctorat. Ministrul şi-a dat rapid demisia. Preşedintele Ungariei, Pall Schmitt, a renunţat la poziţia sa după ce s-a dovedit că a plagiat şi el. Deci, în ultimii ani, doi înalţi demnitari au fost obligaţi să recunoască faptul că s-au folosit de munca altora pentru a-şi obţine titlurile universitare. Cred că acest nou scandal al plagiatului îi va şubrezi poziţia actualului prim-ministru pe plan internaţional. Angela Merkel nu-l va bate pe umăr, iar ceilalţi şefi de stat şi de guvern îl vor ocoli pe politicianul român. Pe lângă această problemă,  USL s-a ales şi cu o opoziţie mai tare decât cea din Parlament. Mişcarea papioanelor pare firavă în acest moment, dar faptul că PSD şi PNL au pierdut sprijinul elitelor nu face decât să arate cât de incapabile sunt cele două partide să se acomodeze la actualul context politic. Astăzi, când pierzi elitele, de fapt ai pierdut internetul, ai pierdut reţelele de socializare şi, în consecinţă, capacitatea de a conduce dezbaterea publică. Dacă lăsa ICR-ul în pace, domnul Patapievici era mult mai izolat politic. Acum, după ce a fost atacat, va reuşi să devină un factor catalizator pentru tot ce înseamnă mişcare de protest inteligentă împotriva stângii. Lângă domnia sa se află deja Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu. Pentru opinia publică, cei patru reprezintă în mod sigur mai mult decât o şleahtă de oameni politici puşi pe căpătuială. Aşa că zarurile, deşi au fost aruncate, ele se rostogolesc încă, iar marinarul şi doctorul s-au prins într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte... politică.

Emilian Isailă este jurnalist

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite