Vulnerabilităţi în limbă de lemn

Presa, în toată diversitatea şi cu toate tarele ei, îl apără pe cetăţean de abuzurile puterii. Libertatea nu poate fi o slăbiciune.

Tovarăşa Clătici, Clotici sau Clitici, cum Dumnezeu o chema, era o femeie cu un fund uriaş şi nişte sâni imenşi. Maiestuoasă, ne povestea despre politica partidului, activistă fiind la centrul universitar. Noi, „cadrele didactice şi personalul TESA", distinşi profesori universitari, tâmplari şi mecanici, moţăiam cuminţi în bănci. În ziua aceea, tocmai venisem de pe un şantier pe care îl aveam într-un bătrân târg din Moldova.(Mi-era drag oraşul acela, cu tinerele actriţe ale Teatrului „Naţional" local. Zâmbind galeş, mă întrebau pe mine, tânărul profesor de la Bucureşti: „Ci mai faşi, bre, dom' arhitect?") Adusesem cu mine, cadou de la un maistru bătrân ce înainte de război lucrase la nişte zidari italieni, o sticlă de rachiu de pere. O urgie.

Nu reuşiseră s-o bea nici cei mai mari specialişti în vodcă dintre arhitecţii Institutului. A ajuns în cele din urmă la nea Chiriţă, tâmplarul care ne repara planşetele şi scaunele. Rezultatul a fost că la învăţământul politic micul om, îmbrăcat întotdeauna într-o salopetă albastră, cu o mustaţă mică precum cea a lui Hitler, sforăia de zornăiau geamurile. Madam Clătici se făcea că nu observă şi-i dădea înainte. La un moment dat n-a mai rezistat, a înaintat ferm printre rândurile de bănci şi l-a zgâlţâit de umăr pe reprezentantul clasei muncitoare. Acesta şi-a ridicat alene mustaţa de pe bancă şi zgâindu-se la ea prin ochelarii lui groşi, i-a spus hotărât: „Ah, ţâţoaso, ce te-aş f...e!" Activista a înţepenit câteva clipe şi apoi a continuat să-şi scuipe aşchiile vorbelor de lemn.

Strategia naţională de apărare a României înaintată de CSAT Parlamentului mi-a amintit de această întâmplare. Ea zace în acelaşi sicriu ideologic şi e scrisă în acelaşi limbaj ca şi discursul pe care îl auzeam atunci. Presa a devenit o „vulnerabilitate" la adresa României.

Este definit „fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora". De ce? Cine are interesul? Jurnalistul nu spune „Guvernul e cretin" sau „hoţ". Adjectivele nu se aplică structurii, entităţii abstracte, ci eventual calităţii intelectuale şi morale a unor distinşi membri temporari ai instituţiei. Ei trebuie fugăriţi din funcţie pentru că aduc pagubă celor care-i plătesc, adică nouă, cetăţenilor. Doar în mintea unuia care se confundă cu scaunul, aceasta poate fi o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Mortul care cerea să fie adus în faţa Marii Adunări Naţionale gândea la fel.

Presa, în toată diversitatea şi cu toate tarele ei, îl apără pe cetăţean de abuzurile puterii. Libertatea nu poate fi o slăbiciune.

Printre lemnele conceptuale ale „strategiei" mai apare o idee perversă şi deci credibilă pentru unii. „Presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului". Iată, în toată splendoarea, un proces de intenţie idiot, provenit direct din teoria conspiraţiei. Implicit, săracele instituţii sunt victime. Adică slujbaşii lor sunt vulnerabili. Din nou are deci presa dreptate! Indispensabilă democraţiei, ea arată şi cealaltă faţă a monedei. Nu-i lasă pe politicieni să se picteze în propriile culori.

Teoria conspiraţiei este absolut necesară pentru menţinerea locurilor de muncă ale celor care slujesc sistemul. La fel şi ascultarea telefoanelor, filajele sau diversele tehnici de manipulare învăţate la Băneasa. Când cauţi cumva urma informaţiilor false livrate presei, de cele mai multe ori ajungi la aceiaşi birocraţi care-şi fac de lucru. De fapt, fac politică. Răspund comenzilor diverselor centre de putere din sânul puterii. Ajung să se păruiască între ele.

La fel de puţină legătură cu apărarea naţională o au şi multe altele din aşa-zisa listă a vulnerabilităţilor la adresa ţării. De fapt, atunci când se vorbeşte de politizarea excesivă, corupţie, evaziune fiscală, deciziile politice greşite sau presiunile crimei organizate este vorba de vulnerabilităţile clasei politice, ale uriaşei birocraţii şi despre lipsa de echilibru a sistemului statal, incapabil să-i ţină în frâu, sub controlul cetăţenilor. Confuzia dintre ţară, stat şi cetăţeni e specifică ideologiei comuniste.

Cetăţeanul Chiriţă faţă în faţă cu tovarăşa Clătici, la fel ca şi noi faţă în faţă cu statul supradimensionat, avea perfectă dreptate.