Noaptea lipsei de decizii

De vreo 2.000 de ani, grecii se luptă să fraudeze fiscalitatea impusă de alţii.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o noapte a renaşterii Europei unite nu este decât începutul sfârşitului. Discuţiile de ieri-seară de la Bruxelles nu au dus nicăieri. Aparent, liderii s-au înţeles între ei. Au crescut Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară la un trilion de euro şi au iertat Grecia de jumătate din datorie. În cele din urmă, aceşti bani vin din buzunarul contribuabililor europeni, care, totodată, sunt şi clienţi ai băncilor. Acestea au acceptat diktatul prin care li s-a impus o pierdere obligatorie. Băncile îşi vor recupera paguba prin creşterea costului creditului, iar statele - prin dările impuse cetăţenilor. Mult mai grav este însă că s-a creat precedentul. Hazardul moral va acţiona ca un bumerang. Alte state au datorii mult mai mari în valoare absolută decât cea a Greciei. La fel de dezastruos este faptul că politicienii europeni nu înţeleg de ce un model economic şi fiscal uniform nu poate funcţiona pe întregul continent. Culturi, moduri de integrare ale individului în comunitate, tradiţii, toate diferite, nu pot fi introduse cu forţa în acelaşi tipar.

De vreo 2.000 de ani, grecii se luptă să fraudeze fiscalitatea impusă de alţii. Romanii, bizantinii, turcii le-au cerut impozite. Să nu plătească e un gest individual de frondă apreciat de comunitate. Începând de la 1821, în 190 de ani ai statului grec modern, ţara a fost de patru ori în faliment. Perioadele au durat în total 90 de ani. Succes birocraţilor de la Bruxelles!

Pentru noi, importante sunt efectele pe care hotărârile luate le vor avea asupra zonelor periferice ale continentului. Vârtejul care s-a creat va atrage banii către centru. Oricât ne-am îndemna să credem că nu va fi aşa, băncile-mamă nu vor fi împiedicate de niciun fel de reglementări restrictive să-şi retragă banii de pe unde vor putea. Investitorii, indiferent de ratinguri, vor considera aceste zone ca fiind periculoase.

FMI-ul ne va da în continuare lecţii despre cum să echilibrăm static veniturile şi cheltuielile bugetare, prea puţin interesat de dinamica economică. Totodată, ne va sfătui cum să lichidăm sau să privatizăm rapid întreprinderile cu pierderi, considerându-ne incapabili să înţelegem modele mai complexe. Rezultatele se vor vedea în următoarele zile şi săptămâni. Băncile vor continua să finanţeze marile companii, mai ales pe cele cu care au relaţii şi în alte părţi ale lumii şi vor înăspri condiţiile de creditare pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Din păcate, economia românească are şi un alt mare handicap, aceasta este aproape unica modalitate de finanţare. Piaţa de capital, hedge fund-urile, fondurile de investiţii, piaţa de fuziuni şi achiziţii joacă un rol cu totul neînsemnat. În economiile mature, ba chiar şi într-unele care au pornit la drum odată cu noi, ca de exemplu Polonia sau Cehia, lucrurile stau complet invers. Sursele de finanţare alternative sunt cele mai importante.

Primele care vor simţi efectele lipsei de lichidităţi, de capital de lucru şi vor acumula arierate vor fi întreprinderile medii, cele mici trecând din ce în ce mai abrupt către economia gri şi neagră. Spirala se va accentua prin micşorarea veniturilor bugetare.

În zilele care urmează, pentru a evita măcar parţial consecinţele ce duc matematic către catastrofă, Guvernul ar putea lua câteva măsuri cu efecte imediate.

1. Acordarea unor garanţii de stat pentru fiecare loc de muncă nou creat şi păstrat dupa 1 ianuarie 2009, garanţii valabile pentru 5, 7 sau 10 ani. Ele vor creşte datoria publică, dar banii s-ar recupera din impozitele şi taxele percepute pentru ceea ce aceste locuri de muncă produc într-o perioadă mult mai scurtă (de exemplu, dacă garanţia acordată ar fi de 20.000 euro, impozitele şi taxele ar acoperi această sumă în 3-5 ani).

2. Ideea privind managementul privat al întreprinderilor de stat nu este fezabilă. În schimb, dacă acţiunile acestor întreprinderi ar fi subscrise ca participaţie a statului în fonduri de investiţii cu management financiar privat, atunci interesele statului ar fi aliniate cu cele ale managerilor (asset manageri, bănci de investiţii, companii de consultanţă financiară).

3. Modificarea legislaţiei care guvernează toate segmentele pieţelor financiar- bancare pentru a permite înfiinţarea şi funcţionarea lesnicioasă a instituţiilor de credit şi fondurilor de investiţii şi de risc, de cele mai diverse tipuri şi dimensiuni pentru a permite finanţări alternative. Toate acestea ar trebui supuse unui organism de reglementare comun, o instituţie guvernată de participanţii la piaţă, şi nu de către stat.

Efectele primei măsuri ar fi imediate, efectele celei de-a doua pe termen scurt şi mediu, iar ale celei de-a treia pe termen mediu şi lung.
Sigur că acesta este doar un exemplu, dar la fel de sigur este că nu vom scăpa de cutremurul european doar ascultând sfaturile altora.

Dinu Patriciu este arhitect de profesie şi om de afaceri. Din ianuarie 2009 semnează o rubrică săptămânală în „Adevărul".