Noapte bună, euro!

E nevoie de cineva care să spună «debirocratizaţi, descentralizaţi şi dereglementaţi!».

Acum, când scriu, la Bruxelles, politicienii europeni se întâlnesc şi cred ei că decid viitorul monedei euro. De fapt, pieţele au condamnat-o deja. E doar o problemă de timp. Câţi bani vor fi aruncaţi pe apa sâmbetei până când ea va dispărea? Va deveni un instrument al unui grup mai mic de ţări compatibile între ele? Se va confunda cu reichsmarkul pus în circulaţie de nemţi în timpul războiului în unele ţări ocupate? Nimeni nu poate răspunde. Desigur, astăzi vom auzi declaraţii sforăitoare despre „unitate", despre „disciplină financiară", despre „uniune fiscală". În interior şi exterior însă, fiecare se va gândi la propriile probleme.

Prin „apărarea euro", germanii înţeleg protejarea hinterlandului în care au transformat comunitatea europeană. Micul cocoş galic îşi va înfoia penele mândru, doar-doar nu s-ar vedea că găina nemţească dă tonul. Englezii vor vorbi elegant despre menţinerea stabilităţii financiare a lumii occidentale, adică, de fapt, despre statutul de capitală financiară al city-ului londonez.

Preşedintele Americii e preocupat să nu aibă aceeaşi soartă ca şi Jimmy Carter acum 30 de ani. De o parte a Atlanticului lipseşte Ronald Reagan, de cealaltă parte, Margaret Thatcher. E nevoie de cineva care să spună „debirocratizaţi, descentralizaţi şi dereglementaţi!" Cineva care să spună: lăsaţi intervenţionismul deoparte, lăsaţi pieţele să funcţioneze, politicieni, strângeţi cureaua, micşoraţi bugetele, reduceţi armatele de birocraţi, nu impozitaţi munca şi energia, cele două motoare ale creşterii, curăţaţi statul de toate funcţiile inutile. Celor de pe la noi ar trebui să le mai spună că educaţia e prioritatea, că sănătatea e prioritatea, că ele se pot îndeplini prin creştere şi locuri de muncă.

O contradicţie fundamentală a lumii de astăzi este că statutul politicienilor se măsoară în imagine, iar prosperitatea comunităţilor şi a oamenilor - în bani. Politicienii au îndatorat statele creând cetăţenilor iluzia prosperităţii. Scobesc în buzunarul nepoţilor. Demagogia costă. În cele din urmă, munţii datoriilor nu sunt erodaţi decât prin inflaţie. Plătim cu toţii ceea ce au acumulat unii şi alţii şi apoi au vămuit statele.

Cand veţi citi aceste rânduri, se va fi terminat istorica întâlnire. Lumea va fi la fel, nu s-a întâmplat nimic, au trecut două zile cu imagini de televizor. Pieţele vor funcţiona în continuare în legea lor, iar capitalul se va scurge către locuri prietenoase. Mutarea centrului de greutate economică al planetei în jurul Pacificului nu va face decât să stimuleze apariţia avioanelor supersonice de pasageri. Afacerile vor merge înainte, tehnologia va evolua, comunicarea va fi şi mai rapidă, iar turiştii vor vizita muzeul Europa. Curiozitatea asiatică va descoperi că, pentru o scurtă perioadă din istorie, a existat şi altceva decât regatul de mijloc.

Un bătrân din Kazahstan îmi spunea odată că această imensă ţară, cu o suprafaţă mai mare decât Europa, de unde au plecat hoardele ce au prădat lumea veche vreo câteva sute de ani, stă astăzi între doi uriaşi. Norocul lor este că sunt aşezaţi amândoi cu spatele. La fel şi continentul nostru se va afla între o Americă ce stă cu faţa către China şi o Asie cu faţa către America. Noapte bună!

Dinu Patriciu este arhitect de profesie şi om de afaceri. Din ianuarie 2009 semnează o rubrică săptămânală în „Adevărul".