Cine-i hoţul, cine-i prostul?

Unii caută cu îndârjire semne ale unei ipotetice redresări, alţii plâng că se prăbuşeşte cerul pe noi.

Avem o vorbă din bătrâni: „Mă, tu crezi că s-a întâlnit hoţul cu prostul?" Într-o discuţie în contradictoriu, grav este când cei doi interlocutori cred acelaşi lucru. Şi mai grav este când e adevărat. Din această convingere pleacă haosul stârnit de condiţionările absolut nerezonabile impuse de FMI Guvernului român. Partidele încearcă să câştige capital politic, indiferent că sunt la guvernare sau în opoziţie. Banca Naţională, ca întotdeauna, consideră leul mai important decât soarta oamenilor. Investiţiile private stagnează din cauza incertitudinii.

Unii caută cu îndârjire semne ale unei ipotetice redresări, alţii plâng că se prăbuşeşte cerul pe noi. Istoria ne învaţă că, în astfel de momente, economia stagnează fie doar şi numai din motive psihologice. Se vorbeşte despre tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Şi dacă nu ai avea alte resurse, tot ar fi o măsură inumană şi iraţională. Dar dacă ai din plin metode de a economisi şi de a câştiga bani, e un chin inutil. Din prostie! Sindicatele ţipă şi ele, dând soluţii fantasmagorice, încercând să câştige încrederea celor care cotizează cu 1% din salarii la bunăstarea lor.

Între timp, guvernanţii au descoperit, la sugestia ziarului „Adevărul" îmi amintesc, că ar putea să taie 25% şi din salariile celor care lucrează în întreprinderile controlate de stat. Asta ar echivala cu jumătate din ceea ce li se taie pensionarilor. În orice caz, ar fi mai moral, atâta vreme cât astăzi salariile din aceste corporaţii ale statului sunt cu 50% mai mari decât în sectorul privat. Statul mai are 180 de întreprinderi cu pierderi.

Doar pierderile primelor zece dintre ele sunt de 3,46 miliarde de lei în 2009. Dacă ar fi vândute cu un euro fiecare, s-ar obţine cealaltă jumătate din tăierile de pensii. În plus, n-ar mai trebui tăiate salariile profesorilor şi doctorilor. De exemplu, pierderile Tarom reprezintă jumătate din salariile tuturor medicilor rezidenţi din România. Mândria costă. E opţiunea ta dacă vrei să ai o companie naţională sau să-ţi fugă doctorii. Tot o opţiune e dacă vrei să cheltuieşti de 2,5 ori mai mult cu plata salariilor poliţiştilor şi jandarmilor decât cheltuieşti cu toţi profesorii şi medicii plătiţi de Ministerul Sănătăţii la un loc. Un jandarm de 25 de ani cu liceul la bază şi care a făcut armata are 1.900 de lei, iar un profesor debutant are 840 de lei, deşi a făcut o facultate. Statul socialist mai funcţionează încă.

Cheltuielile de personal prevăzute în bugetul general consolidat al statului sunt 45,7 miliarde de lei. Bugetul de pensii este de 39,6 miliarde de lei. Reducerea cu 15% înseamnă 5,9 miliarde de lei. Dacă din cei 1,5 milioane de bugetari jumătate se ocupă de plimbatul hârtiilor (i-am exclus pe profesori, doctori, poliţişti, jandarmi, ca de altfel pe toţi cei necesari serviciilor oferite de stat), din aceşti 750.000, 600.000 pot fi cu uşurinţă trimişi să se ocupe cu altceva în domeniul privat.

Statistic asta înseamnă 18,3 miliarde de lei economisiţi. De peste trei ori cât tăierea pensiilor. Nu am mai pus la socoteală celelalte cheltuieli directe prilejuite de existenţa inutilă a acestor oameni în sistem: utilităţi, birotică, logistică, deplasări care, tot statistic vorbind, înseamnă cel puţin o treime din costurile salariale. Revin şi la ideea că birocraţii pot sta şi cu chirie, deci sediile administrative ar putea fi vândute şi reînchiriate. Aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor civilizate. Ne-ar mai aduce această operaţiune în jur de 20 de miliarde de euro, atât cât am cerşit de la FMI şi UE. Dar nu, noi ne certăm fugărindu-ne de-a valma spre buza prăpastiei. Toţi cred că au ceva de câştigat din brambureala generală.

Singura consolare ar fi că e la fel şi la case mai mari. Dominique Strauss-Cahn, directorul FMI, propune ca în spaţiul euro să se introducă un sistem de transferuri fiscale pe termen scurt între state pentru a preveni crizele. În schimb, în ziarul „Bild", cel care s-a opus cu vehemenţă atât salvării Greciei, cât şi oricărui plan de stabilizare pentru zona euro, citim: „Paraşuta de siguranţă pentru euro este suprema crimă împotriva Europei... Drumul Europei către o uniune a transferurilor este cel către ruină".

Nicolas Sarkozy este încântat că politicile de coordonare europeană pe care le-a propus s-au înscris pe un drum ireversibil. Angela Merkel ar fi pierdut partida, neamţul plăteşte! În concluzie, nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea crede că s-a întâlnit hoţul cu prostul. Suntem pe drumul cel bun!

Dinu Patriciu este arhitect de profesie şi om de afaceri. Din ianuarie 2009 semnează o rubrică săptămânală în „Adevărul".