Mititeii

Betonul din Ghencea s-a încovoiat sâmbătă seara sub apăsarea a 23.000 de fani.

Nu se mai întâmplase de ceva vreme ca lumea să ia cu asalt arena din Ghencea în loc să prefere o bere în parc sau două în sufragerie butonând telecomanda. Cu Ienei la lojă, cu Piţurcă lângă gazonul verde, cu Majearu, Bumbescu şi cu Lucică Bălan aproape, parcă Steaua îşi recapătă identitatea.

Figura lui Aurel Ţicleanu, de partea cealaltă, amintea ceva din Craiova Maxima, de marea echipă care juca de la egal la egal cu Bordeaux şi cu Kaiserslautern. Sigur că pe Ţicleanu costumul de firmă cădea peste ceva kilograme bune puse pe fostul internaţional. Oricum stătea mai bine decât pe fizicul lui Mititelu, omul nemulţumit de aproape orice, care-i face imbecili pe ziarişti fiindcă asistentul Onicaş de la Zalău a inventat un ofsaid la un gol valabil marcat de olteni.La loji, bineînţeles separat, Gigi Becali şi Adrian Mititelu.

Oamenii pentru care circul la televizor, vrăjeala ieftină, imobiliarele şi atacul la persoană sunt ideile după care se călăuzesc în viaţă. Deşi aveau senzaţia că totul se învârte în jurul lor - camere de televiziune, jurnalişti, performanţe şi cupe - ei n-ar fi fost nimic fără istoria construită pe gazon de cei doi antrenori de azi, dar şi de alţii.

Deşi au fost probleme de arbitraj, Ţicleanu şi Piţurcă nu au ţipat, nu s-au jignit, nu s-au ameninţat cu moartea. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie: cum s-ar fi terminat meciul cu Becali şi cu Mititelu pe băncile tehnice?

Noroc că, deşi au făcut sau fac pe antrenorii, nu au luat loc lângă rezerve. Ăsta ar fi fost sfârşitul fotbalului şi începutul războiului civil.