Înjurătura la români

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă dai în Băsescu, dar dai şi în Opoziţie, eşti un amărât de portocaliu ipocrit, ale cărui critici sunt, de fapt, laude ascunse.

Românii cred despre ei că sunt relativişti şi cumsecade. Chiar dacă se înfurie, le trece repede. Iau lucrurile în uşor, fac băşcălie, se pupă  „piaţa endependenţi". „Să mă ierţi şi să mă iubeşti, că toţi suntem români, mai mult sau mai puţin oneşti!" - iată emblema tandrei solidarităţi naţionale. Ceea ce însă nu se consumă întotdeauna în fapte se consumă adesea, cu mare tapaj, în vorbe. Dacă urmăreşti viaţa politică de azi şi citeşti ziarele, descoperi că voluptatea sudălmii radicale, terfelirea buruienoasă a adversarului, bălăcăreala groasă sunt de rigoare. În nicio ţară civilizată, „elitele" conducătoare nu vorbesc aşa. Niciodată. Cu niciun prilej. Nu e de mirare că şi cetăţeanul obişnuit, forumistul crâncen sau moderatorul glandular au adoptat acelaşi model. Cine nu i se supune se umple, la rândul lui, de toate dejecţiile imaginabile.

Constat că au fost instituite, spontan, câteva reguli stricte:

1 A-ţi exercita spiritul critic în termeni civilizaţi e pierdere de vreme: formule de genul „afirmaţia dvs. este falsă", „aţi făcut o greşeală cu consecinţe foarte grave", „decizia dvs. este iresponsabilă", „obiecţiile dvs. sunt superficiale şi, după părerea mea, rău intenţionate", n-au ce căuta într-o dezbatere publică. Nici argumentele la obiect. Despre adversar trebuie să spui că e „aproape nebun", „o legumă politică", „un beţiv", „o maimuţică", „un linge preşuri", „o ţigancă împuţită", „un boschetar", „o servitoare proastă şi mahalagioaică", „un nesimţit", „dracul însuşi", „Hitler", „Mubarak", ş.a.m.d.

2 Atacul nu trebuie să se limiteze la subiectul în discuţie. Dacă oponentul are altă părere decât tine în - să zicem - chestiunea irigaţiilor, trebuie să-i umbli la figură şi biografie. Să te legi de burta lui, de înălţimea lui, de vârsta lui, de numele lui, de familie, copii şi prieteni. Trebuie să‑l faci comunist, securist, fascist, antisemit, turnător, negaţionist, fesenist, pedelist, intelectual al lui Băsescu, găozar, păsărică, evreu, ungur, ţigan, lingău şi în general tot ce-ţi aduce la gură, sau în condei, furia strămoşească.

3 Dacă cineva îţi atacă duşmanul, trebuie musai să nu se atingă, în acelaşi timp, de cei la care ţii. Dacă dai în Băsescu, dar dai şi în Opoziţie, eşti un amărât de portocaliu ipocrit, ale cărui critici sunt, de fapt, laude ascunse. Te faci, mă-nţelegi, că te răfuieşti cu preşedintele, dar ăsta nu e decât un pretext ca să‑i demolezi opozanţii. Rămâi lingău, pupincurist, lichea. Dacă ai fi băiat de comitet, luptător adevărat, om dintr-o bucată, ai da cu bâta numai spre nord, nu spre toate direcţiile. Şi oricum, nu te cred: probabil că dai în ăia de la Putere, fiindcă simţi că se scufundă corabia. Dar atunci de ce înjuri şi Opoziţia? Oportunistule! Vrei să ne încurci! Ne iei de proşti! Boule! Porcule! Mori dracului şi lasă-ne!

4 Dacă te hotărăşti să devii critic, atunci fă bine şi fii critic la timp! Altfel e târziu! Trebuie să înjuri de la bun început. Odată cu toată lumea sau măcar cu noi, ăştia mai deştepţi, care ne-am prins de mult cum stau lucrurile. Apropo: de ce s-o fi revoltat Dinescu abia în februarie 1989, şi nu în iulie 1988? Şi de ce mă rog a ieşit pe teren Paul Goma în 1977, şi nu în 1971? Şi Doina Cornea de ce s-a supărat abia în 1982? De ce nu ne-au întrebat pe noi? Noi, care ne-am născut revoltaţi, care avem programul, pe ore, al criticii venite la timp.

De fapt, totul se reduce la o singură regulă: fiţi câinoşi! Scoateţi CNA-ul din minţi (oricât ar fi de greu!)! Daţi la cap, „la gioale", sub centură! Urâţi-vă unii pe alţii! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite