Bâlciul naţional

Dacă însă te uiţi la televizor, te trezeşti confruntat cu o altă Românie.

Aşa cum o trăiesc în realitatea ei imediată, România e un teritoriu accidentat, pestriţ, agitat, nu lipsit de un anumit patetism al supravieţuirii. Ar fi exagerat să vorbesc de o imagine generală sumbră, dar nici de tonus vital, de bună-dispoziţie sau de linişte sufletească nu se poate vorbi. Dacă însă te uiţi la televizor, te trezeşti confruntat cu o altă Românie: nimic cu adevărat grav nu rămâne, pe micile ecrane, grav până la capăt. Realitatea alunecă vertiginos spre derizoriu, gălăgie, bâlci. Seară de seară, ziariştii şi politicienii se îngrijesc să întreţină un spectacol de cabaret mediocru, cu mare cheltuială de vorbe: ironii de doi bani, bârfe, sudalme, lamentaţii teatrale, „bombe" cu rating, indignări electorale, râcă politică, birt. În aceste condiţii, disperarea capătă stranii accente de divertisment. Nu afli nimic consistent, nu te confrunţi cu opinii clare şi sobre despre niciuna dintre temele momentului. Te scalzi într-un fel de bolboroseală şuie, care provoacă o specie tristă de râs. Nu-ţi vine să crezi că dezastrul poate fi atât de comic. Râzi ca prostul, cum râzi când se împiedică cineva sau când îşi varsă cafeaua pe pantaloni.

În ultima vreme am vrut să aflu detalii despre noua lege a învăţământului. Am aflat doar că guvernanţii o socotesc bună, şi opozanţii - proastă. Din nicio parte nu vin argumente puternice şi demonstraţii limpezi. Se preferă adjectivul infamant, răfuiala de partid, retorica deviatorie. Dl Andrei Marga, expert în materie, vorbeşte ca un ideolog vigilent: legea - spune dânsul - e „nazistă". Mă lămureşte asta cu ceva? Nu. Abil nevoie mare, ca de obicei, e Răzvan Dumitrescu: pune în paralel CV-ul dnei Andronescu şi pe acela al lui Andrei Marga şi se întreabă fin dacă, în probleme de învăţămînt, Băsescu poate fi, cu CV-ul lui, mai credibil decât cei doi. Ca şi cum preşedintele n-ar fi promulgat legea, ci ar fi scris-o cu mâna lui. Şi ca şi când orice mare profesor e, automat, şi un perfect legiuitor. Mă aleg cu ceva din această hârjoană? Nu.

Pe altă scenă, dau - a câta oară? - peste micile puseuri de veselie fabulistică ale preşedintelui ţării: vorbeşte de motani şi porumbei, ca să-i dea prilejul lui Crin Antonescu să-l facă „mahalagioaică". Între timp, dl Antonescu care, în cazul Mona Muscă, ceruse, intransigent, excluderea din partid a suspectei, chiar înaintea verdictului CNSAS, dansează brusc, la sentiment, cu Dan Voiculescu. Carevasăzică un om dintr-o bucată! O conştiinţă! Un reformator al moralei publice!

Un spectacol unic a oferit opiniei publice, pe toate canalele, Partidul România Mare: bâlciul la superlativ. Ce altă ţară din lume e reprezentată în Parlamentul European de un politician de croiala lui CVT? Am întâlnit, ca să zic aşa, infractori mai cuviincioşi, mai cu ştaif, mai aproape, prin purtarea lor, de umanitate. Şi totuşi, liderul PRM ne bântuie, nepedepsit, de 20 de ani, chiar când nu mai ia voturi. E invitat ca „analist" de mai toate posturile de televiziune, face din delir o ocupaţie cotidiană, din obscenitate un steag, din mârlănie - un protocol. Bâlciul - devenit fel de a fi. Dar, în altă ordine de idei, în ce ţară din lume credeţi că un protestatar sinucigaş e invitat, la scurt timp după tragedie, într-un studio de televiziune şi el vine, legat la cap, la o tacla amară cu un moderator „creştin" de o umedă ipocrizie? Bietul om nu merita această speculă mediatică. România lui e o dramă. România folosirii lui propagandistice e un bâlci de prost gust. Un bâlci în care totul se vinde la preţuri mici.