Dan Diaconescu & poporul lui

Ca orice produs de televiziune, Dan Diaconescu nu există decât în măsura în care este privit.

Este. Acest surfer pe valurile mizeriei din noi a fost recent pe litoral, unde a etalat tot instrumentarul demagogiei penibile, cu priză la populaţia urbanizată forţat, parţial alfabetizată, mutilată de sărăcie, distrusă de morala laxă. Cred în continuare că această „campanie" a lui Dan Diaconescu este doar o diversiune menită să ridice audienţa OTV, dar contează. E turnesolul care arată tot ce e mai urât, mai putred, mai defect, adânc, în sufrageriile de blocuri comuniste.

Dan Diaconescu, în spectacolele unor artişti rataţi care însufleţesc atmosfera la Eforie Nord, e adevăratul spectacol. Mulţumeşte poporului că l-a scos din puşcărie şi dă oamenilor asigurări că este ultimul concediu scurt şi fără bani destui pe care îl vor petrece. „Ţiganiada" - în direct. Promite că românii se vor odihni şi în iulie, ca şi în august, promite lefuri mari, „ca în Europa", desenează, pe înţelesul tuturor, paradisul putorilor.

Din faţa televizoarelor, pensionarele pe caz de boală, care nu văd dincolo de trotuarul din faţa blocului, cred şi trimit sms-uri. În acest delir, cu perversiuni, în grup, Dan Diaconescu este „cel mai frumos preşedinte care îl avem", este - aşa cum o spun şi odele de campanie - un om bun, care a luptat pentru ca poporul să aibă bucăţica lui de dreptate. Şi - ceea ce nu mai spun odele - bucăţica lui de cadavre de ros în nopţi fără sens.

Acum, adevărul: Dan Diaconescu este, după toate dicţionarele din care cuvântul „moral" nu a dispărut, un ticălos perfect. Vinde gunoi, frumos ambalat în iluzii. Este, probabil, cel mai bun vânzător de gunoi din România. Nu e puţin. Concurenţa e acerbă.

Dan Diaconescu nu există decât fiindcă există masa aceasta, plastilina umană din care s-au plămădit caritasurile, feneiurile, safiurile, mineriadele, cuponiadele, baroniadele şi borduriadele. Cei care nu au făcut niciun efort să se ridice din rigole. Mai concis: proşti, dar mulţi. Îşi merită dispreţul cu care sunt priviţi. Îl merită, dar e greşit. Oamenii aceştia au ajuns aşa, căutând urmele excrementelor lui Cioacă în râpa de la Rucăr, fiindcă totul le-a fost luat. În orbirea asta, e atât de uşor să vezi salvatori în pungaşi.

În fond, Dan Diaconescu merită să fie preşedintele poporului său, care nu mai poate traversa niciun deşert, care nu mai poate face, de fapt, nimic. Ar fi doar o oficializare a realităţii. Dan Diaconescu este deja preşedintele audienţei sale infantile. Momentul e aproape: în curând vom şti, definitiv, cât de jos a ajuns „poporul" , cât s-a înmulţit şi cât de puternic e televizorul, zeul infect al vremurile strâmbe.