Ziua Inimilor Frânte

Pe mapamond tocmai ce s-a cinstit Ziua Mondială a Libertăţii Presei.

Frumoase cuvinte - frumoase, dar degeaba. Să ne gândim puţin la presa scrisă, căci televiziunea este o altă lume - şi să ne ferească Dumnezeu de dictatura telefrazei şi a teleconsumatorului! E adevărat că nu există democraţie fără o presă liberă, însă în România şi democraţia, şi presa liberă sunt încă goale de conţinut; ce naiba să sărbătoreşti? Ziua Mondială a Libertăţii Presei a ajuns doar un prilej pentru jurnalişti să îşi etaleze supravieţuirea. Un paradox: ne încăpăţânăm să supravieţuim separat, deşi murim împreună. De ce? Degradarea până la grotesc a gazetăriei în România este de istorisit (fapte, date, nume!), chiar dacă această istorie deja nu mai interesează un public obişnuit să fie manipulat sau indiferent sau zadarnic revoltat, dezobişnuit oricum să mai plătească pentru informaţii. Iar informaţiile sunt înlocuite de conspecte jalnice de pe Wikipedia,  de filmuleţe stupide, de joculeţe în care se omoară găini, de fotografii cu potenţial porno. Asta să fie soarta presei scrise? Să ajungă o simplă ipoteză a onanismului, o oarecare consecinţă a oligofreniei conectate la internet? La  început a fost cuvântul, iar la sfârşit va fi o imagine fără nicio explicaţie?

Gazetăria clasică era bună ca metodă, dar este, iată, depăşită ca formă. Tehnologia a învins şi din această victorie rezultă câteva direcţii care au mutilat presa. Întâi, goana după audienţă cu orice preţ - aici şi acum. Deşi se spune că vine din viitor, în presa de net, aşa cum se practică aici şi acum, nu există cuvântul „mâine", deci nu există orizont. O biată, tâmpă survolare deasupra realităţii a luat locul lucrului temeinic făcut. Nu mai e timp. Să producem vid în serie! Şi din această isterie se nasc somaţiile către cititor, acel perpetuu penibil prin care se mai cerşeşte un click, să mori tu dacă nu dai, trăiască familia ta! O capodoperă între aceste titluri rămâne, totuşi, recentul: „Dacă un român ar fi văzut aşa ceva, ar fi exclamat 'Ai, să-mi bag p***!' Uite cum un avion F18 sparge bariera sunetului deasupra unei plaje". Apoi - blogăreala asta generală. Cu largul concurs al unor „oameni de marketing" şi PR-işti la fel de proşti, blogării pişcotari ajung să aibă acces la surse de finanţare care le permit să îşi propage blaturile şi să facă şcoală.

Redacţiile vechilor ziare s-au sinucis deja tolerându-şi conducătorii laşi, gângavi, vânduţi, oamenii de nimic care nu au făcut niciodată nimic sau au făcut totul greşit, penibilele ustensile ale unor patroni care au înţeles la timp cât de periculoasă este presa liberă. Excepţiile, în loc să stârnească admiraţie, nasc milă. E exact ca în aceste rânduri pe care Emil Cioran i le trimitea, de la Paris, tatălui său: „Cruţă-te! Atâta zel într-o ţară de chiulangii mi se pare inexplicabil". Să nu fim însă excesivi.  Din aceste ruine, câţi or mai fi rămas ziarişti zeloşi în ţara asta de chiulangii vor lua, poate, totul de la capăt - altfel. Ziua Mondială a Libertăţii Presei? Deocamdată, mai degrabă merită consemnat că, tot pe 3 mai, în India s-a sărbătorit Ziua Naţională a Inimilor Frânte.

Andrei Crăciun este şef secţie publicistică ''Adevărul''