Sindromul „duminicii mohorâte“

Vă este, poate, cunoscută istoria pianistului maghiar Reszö Seress, evreu supravieţuitor al unui lagăr nazist şi autorul unuia dintre cele mai controversate cântece din secolul, din fericire, trecut.

Melodia „Szomorú Vasárnap" („Duminică mohorâtă") a căpătat sinistra faimă de a induce o stare atât de mizerabilă ascultătorilor, încât aceştia obişnuiesc să-şi încheie socotelile cu viaţa înainte de ultimele acorduri.

Legenda spune că a fost compusă în acea duminică din anul 1933 în care soţia l-a părăsit pe Seress. Acesta, privind dansul sumbru al norilor negri de pe cerul Budapestei, a adunat în mai puţin de trei minute toată deznădejdea unei existenţe crunte, marcată de privaţiuni şi de alcoolism.

Nu peste mult, un tânăr din Berlinul care se pregătea de Apocalipsă şi-a tras un glonţ în cap după ce a ascultat „Szomorú Vasárnap". În acelaşi oraş, peste doar şapte zile, o femeie s-a spânzurat pe ritmurile deprimante ale „Duminicii mohorâte". Mai departe, în New York, o secretară s-a gazat lăsând un bilet de adio în care solicita să fie înmormântată pe muzica lui Reszö Seress. Tot în New York, un pianist amator, bătrân şi aproape orb, s-a aruncat de la etajul şapte după ce îşi cântase singur „Duminică mohorâtă". În Roma, un adolescent s-a aruncat de pe un pod, în Londra, o femeie a luat o supradoză de medicamente. Cazurile s-au înmulţit ameţitor, şi-au trăit celebritatea, despre ele s-au scris articole înflăcărate, a fost chiar o vreme când şefii de la BBC au interzis difuzarea piesei la radio.

Soţia lui Seress, sursa de inspiraţie a operei macabre, s-a otrăvit ascultând-o, compozitorul însuşi s-a aruncat în gol, în ianuarie 1968. A supravieţuit acestei tentative de suicid şi s-a trezit într-un spital din Budapesta, unde s-a spânzurat cu un cablu.

Cântecul lui Reszö Seress a fost preluat de un alt pianist orb, deloc amator, domnul Ray Charles, care a făcut din „Gloomy Sunday" o melancolie teribilă, dar suportabilă. Şi treptat, lumea a uitat epidemia aceea ciudată de sinucideri, cum-necum, oamenii au mers înainte, cu nostalgiile, cu războaiele, cu depresiunile economice şi cu duminicile lor mohorâte cu tot.

Efectul muzicii asupra depresivilor a rămas preocuparea unor psihologi în căutare de nişe. Concluziile lor nu sunt însă lipsite de importanţă. Repetarea obsedantă a unei teme modifică acea ţesătură fragilă care este sufletul uman. Cum nu lipsite de importanţă sunt şi concluziile din august 2010 ale Revistei Americane de Medicină Preventivă despre expunerea excesivă la zgomotul infernal al televizoarelor.

Cu atât mai gravă e situaţia din România, unde corul bocitoarelor isterice (botezate abuziv „analişti" sau „jurnalişti") întreţine o psihoză cu efecte tot mai vizibile asupra mulţimii care petrece mai mult de trei ore pe zi căscând urechile la vocile grave care cântă, invocă, urlă sfârşitul. Poate că nu ar fi rău să vă luaţi o pauză de gândire înainte de a hotărî să-i mai ascultaţi.