„Atotputernicul“ şi altele, mai importante

Căldură mare! Nebună săptămână! S-au revoltat papioanele, Dottore (teribil, înspăimântător dispreţul omului de mare faţă de omul de ştiinţă) Ponta a fost acuzat de plagiat.

Şi cu câtă consternare s-a descoperit că România, aflată în avangarda şaormizării mondiale, a ajuns ţara doctoratului cu de toate! Gânduri negre: urmează restauraţia, vor veni din nou anii 2000-2004, cu ferocitatea lor cu tot, cine mai era de emigrat va emigra, copleşit de scârbă. Apoi, iată-l, la ceas de seară, pe „El însuşi", cu revolverul său cochet, Smith & Wesson! Trăim şi murim într-o telenovelă, şi bogaţii plâng, nu-i aşa?

Instituţia sinuciderii, aşa cum e: în România se sinucid, în medie, zece oameni pe zi. Nu există, din păcate, statistici despre sinuciderile ratate. Eu asta aş vrea să ştiu: cine sunt cei zece oameni care chiar s-au omorât în ziua în care Adrian Năstase s-a vânat singur. Vreau să le ştiu disperările, cancerele, neîmplinirile în amoruri, sărăcia. Cum au trăit şi cum au murit? Nu vom şti niciodată, ei sunt „fapt divers" (un cetăţean din sectorul 3 al Capitalei a sărit de pe o schelă care sprijinea blocul său aflat în curs de reabilitare termică), ei nu vor fi ştiri principale, deşi ar trebui să primim mai multe veşti dinspre viaţa adevărată. Nu le vom afla ultimele cuvinte, nu le vom citi biletele de adio prin ziare. Anticii s-au înşelat: nu suntem egali nici în faţa morţii.  Specialiştii vă vor explica, doct, de ce a încercat Adrian Năstase să fugă de responsabilitate.

Vă vor vorbi despre sindromul privilegiatului, despre căderea intangibilului, despre justiţie şi postcomunism, despre cum a fost preluat şi desăvârşit sistemul ticăloşit, mai multe, şi destule adevărate. Propagandiştii vor cere „Moarte lui Băsescu!", şi nu puţini îi vor aclama. Eu mă gândesc la ceilalţi zece şi scriu că, până la urmă, mărirea şi prăbuşirea „Atotputernicului" este doar o lecţie simplă de viaţă, cum au mai fost şi vor mai fi, lecţie din care, oricum, niciunul dintre cei care ar trebui să înveţe nu va învăţa nimic. Ecleziastul, capitolul 7, versetul 7: „Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima". Viaţa este, deci, o junglă în care înving doar cei răi? Nu încă. Mai se întâmplă şi altceva, mai important, deşi nu veţi crede. De pildă, cartea de care scrie Petre Barbu, aici, alături - proza sa scurtă, dar perfectă.

Sau „Prizonierul din Manhattan", jucat la sfârşitul săptâmânii trecute, la ARCUB, în Bucureşti, oraşul care l-a preferat pe Sorin Oprescu lui Nicuşor Dan. Există, bineînţeles, insuportabila lipsă de putere în faţa lumii care dă faliment şi a oamenilor nebuni, nebuni de legat, precum şi speranţa există. Dar lasă, lasă că va veni toamna, teatrele îşi vor relua stagiunile, şi va avea sens.

Andrei Crăciun este şef secţie publicistică "Adevărul"