Băsescu spre PDL: „Eu te-am făcut, eu te omor!“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, minoritatea conduce majoritatea, iar prăpastia căscată între cele două se adânceşte de la o zi la alta.

Dacă ar fi fost consecvent cu propria atitudine, cu propriile enunţuri politice, preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să ceară, neîntârziat, demisia Guvernului Boc.

În ultimii doi ani ai Guvernului Tăriceanu, şeful statului n-a obosit să ne tot repete o teorie potrivit căreia acel cabinet nu mai avea legitimitate în faţa românilor atât timp cât în spatele său nu se mai afla o majoritate „transparentă", coaliţia care îl generase, respectiv PD-PNL se destrămase, iar opţiunile majoritare ale românilor nu se mai regăseau, în oglindă, la Palatul Victoria. Traian Băsescu se baza atunci şi pe sondajele de opinie, afirmând că un partid de numai puţin peste 10% nu poate guverna România.

Cu ce este diferită situaţia de atunci faţă de cea de acum, în afara faptului că în Executiv nu se mai află adversarii, ci partidul de suflet al domniei sale? N-am auzit ca românii să fi votat în majoritate o alianţă PDL+UDMR, că oastea de strânsură autointitulată UNPR nici nu poate fi adusă în discuţie... Asta dacă e să luăm în considerare rezultatele oficiale ale alegerilor din 2008. Dacă ar fi să ne luăm după cele mai recente sondaje de opinie, situaţia e şi mai neagră: cu un PDL ajuns la 15-16%, plus UDMR pe la 4-5%, înseamnă că avem o guvernare de 20%! Nu sunt un fan al sondajelor de opinie (cel puţin al modului în care sunt folosite sondajele de opinie în România), însă în momentul în care chiar un consilier prezidenţial le confirmă procentele, mi-e greu să nu le iau în calcul. Aşadar, în ambele variante - după rezultatul alegerilor şi după sondajele de opinie - avem de-a face cu o minoritate care conduce o majoritate, iar grav este că prăpastia căscată între cele două se adânceşte de la o zi la alta.

Din punct de vedere al jocului democratic nu e nimic anormal, dar aici am folosit strict argumentele şi judecata lui Traian Băsescu. De aceea am şi făcut apel la „consecvenţa" sa... Şi, atunci, ce e de făcut? Cât timp mai trebuie să treacă, ce trebuie să se mai întâmple pentru ca preşedintele să înţeleagă un lucru simplu: Guvernul Boc şi-a epuizat orice resursă de competenţă (în caz că a avut-o vreodată), de speranţă şi de încredere?! Orice socoteli ar fi în spatele încrâncenării cu care Traian Băsescu îl ţine în braţe pe Emil Boc, sfârşitul, din punct de vedere politic, este unul singur: erodarea totală, distrugerea PDL. Dacă merge pe principiul „eu te-am făcut, eu te omor", foarte bine, n-o să murim de mila partidului prezidenţial. Ducă-se! Dar ce urmează după? Pentru că, alături de Traian Băsescu, mai trebuie să trăim până în 2014! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite