Ţara cu ctitorii şi rahat de câine

Aproape că nu mai există lucrare realizată din bani publici sau europeni pe care să nu apară numele boierului ce a binevoit să pogoare fonduri acolo.

Pe unele blocuri supuse recondiţionării termice, afişe cât două balcoane anunţă că lucrarea e făcută de un minister şi de edilul de sector, să nu cumva să crezi că aparţine Primăriei Capitalei.

Acum avem un pod şi de aici încep anumite probleme, căci din punctul de vedere al discursului, un pod nu uneşte locuri, ci desparte imagini politice. Orice construcţie devine doar un suport pentru un înscris glorificator, o ctitorie, dar dacă în trecut mănăstirea sau arcul de triumf celebrau victoria împotriva unui alt neam, acum adversarul e cel politic, cu sediul aflat peste drum.

Plăcuţa pe care scrie „Pasaj început de Băsescu şi terminat de Oprescu" reprezintă continuarea, într-un registru amplificat, a romanului de ficţiune „Aici sunt banii dumneavoastră". Aceeaşi laudă de sine, acelaşi semn de vanitate cu clopoţei. La rândul ei, dacă va cuceri Primăria Bucureştiului, actuala putere ar construi cel mai lat pod din lume peste cel mai lung pasaj rutier din Europa, doar pentru a-i stinge amintirea şi traficul. E doar o chestiune de imagine. Fanfarele, motocicliştii şi Horia Brenciu ar fi atunci înlocuiţi de fântâni arteziene cântătoare care să susure numele Elenei Udrea. În ritmul acesta, se pot modela opere omagiale şi din rahatul de câine atât de prezent pe străzile noastre, în care calci cu ochii după atâtea şi atâtea însemne de realizări.

În timp ce domnul Oprescu defila victorios pe Podul Basarab, premierul Boc inspecta centura ocolitoare a Clujului, unde interpreta acelaşi rol de Napoleon realizat din hârtie creponată. Domnia Sa uită însă că, pentru a ocoli un oraş, trebuie să vii, în principiu, pe o şosea din alt oraş. Ce se va întâmpla deci cu puiul de autostradă care trăieşte în captivitate undeva prin Transilvania? Că guvernul condus de Adrian Năstase a semnat un contract dezastruos cu Bechtel ştim. Întrebarea este dacă putem totuşi termina o autostradă, măcar una. Ne asumăm şi riscul unor indicatoare cu „Metru realizat sub luminoasa conducere a Ancăi Boagiu".

Deja pare mai simplu ca la capătul celor câţiva kilometri deja construiţi să clădeşti în pustiu un oraş, spre a-i oferi drumului un sens şi o ideologie de partid. Douăzeci de blocuri ridicate rapid, un bulevard central, câteva ţâşnitori, poate şi o parcare: dezvoltatorii imobiliari de-abia aşteaptă.

www.adriangeorgescu.ro