Cum să te bucuri de viaţă

Comunismul a distrus ceea ce-şi propunea să smulgă cu forcepsul oamenilor: spiritul de comunitate.

Mai ales al comunităţii mici, ce se creează în mod firesc în jurul locului în care trăieşti. Blocul de peste patru etaje a fost şi rămâne cel mai cumplit agent al înstrăinării, căci nu adună oamenii, ci îi separă. Stau de peste cincisprezece ani într-o astfel de construcţie şi nu-mi cunosc nici jumătate dintre vecini. Ne uneşte doar faptul că avem ataşată la chei o bucăţică rotundă de plastic, cu care putem deschide în mod automat aceeaşi poartă. De fapt, o astfel de aglomerare nici nu duce la apariţia de vecini, ci de colocatari. Lucrurile nu sunt folosite în comun, sunt disputate de toţi: de la locul pentru parcare până la boxele din subsol sau sârmele pe care se atârnă rufele în uscătorie. Un astfel de spaţiu e unul concentraţionar, fiind făcut să te ţină înăuntru ori să te scuipe direct afară. Fuga de bloc a dat naştere unui alt gen de lagăr în zonele din jurul Bucureştiului. De pildă, la câţiva metri de pistele Aeroportului Băneasa, un islaz imens a devenit un cartier de case cu etaj. Cenuşii, îngrămădite, meschine, aflate mereu sub ameninţarea avionului, par un batalion de soldaţi încremeniţi de ordin în poziţie de drepţi. Cei care locuiesc aici au fugit de la bloc către un altfel de bloc, dispus pe orizontală, unde îi aşteaptă aceeaşi lipsă de spaţiu, de intimitate şi de identitate. În locul ceasului deşteptător sau al cocoşului, îi trezeşte cursa de Milano. Ideea de patio (curte interioară) este necunoscută la noi, iar piaţa are doar sensul intersecţiei gigantice prin care se scurg maşini ori al locului de unde îţi cumperi mâncare (la fel, nu avem nici sărbători, doar scalde în sânul marilor comunităţi din supermarketuri ori tentative triste de aclimatizare ale unor datini străine). În alte locuri, oraşul e construit pentru om, nu împotriva lui. De pildă, Piaţa Pumarejo din Sevilla, una dintre miile de pieţe ale oraşului andaluz. Un părculeţ dreptunghiular cu câteva bănci din marmură, străjuit de câţiva copaci şi de două cârciumioare, cu mesele scoase afară. Locuitorii cartierului, îmbrăcaţi îngrijit, ies seară de seară acolo să bea o bere, în timp ce copiii lor joacă fotbal în centrul pieţei. Este o mulţime gureşă, în care toată lumea se simte bine şi nimeni nu deranjează pe nimeni. Într-una din seri, fanfara cartierului, compusă tot din oamenii locului, îmbrăcaţi în uniforme, a plecat de acolo cu stângul pe tobă să cutreiere zona. Ce sărbătoreau? În mod formal, pe unul dintre numeroşii sfinţi tutelari, de fapt, îşi celebrau în sunet de alămuri propria viaţă liniştită. www.adriangeorgescu.ro

Adrian Georgescu este publicist pentru "Adevărul".