O întrebare pentru părinţi: ştiţi care este modelul spre care tinde copilul vostru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de la început vreau să mă prezint. Sunt ăla care este convins că nimic nu merge bine în România. După ce veţi termina de citit acest articol, aştept cu mare interes să-mi spuneţi unde am greşit. Ce merge şi eu nu am văzut?

Spune-mi ce merge bine în România ca să-ţi spun cine eşti.

- Sănătate: aici nu trebuie să scriu nimic. Ştiţi cu toţii ce înseamnă sistemul medical din România. O vedeam zilele trecute pe Monica Pop care fabula la un post tv cum că totul funcţionează perfect, însă presa scoate în faţă numai lucrurile urâte. Adică sunt doar nişte întâmplări cazurile oamenilor morţi pe holurile spitalelor? Sau situaţia celor care stau câte doi într-un pat? Sau cazul celor care au luat infecţii din spitale? Sau al celor care nu pot face o radiografie deşi au cotizat o viaţă ca proştii? Sau al celor care au fost ignoraţi de medici? Sau al celor care nu au putut intra în operaţie fără să dea şpagă? Şi lista este uriaşă. Doamna Pop, flash news: 95% dintre spitale sunt nişte focare de infecţie. Atenţie! Nu am să generalizez niciodată! Exista medici senzaţionali care au salvat mai multe vieţi decât ne putem noi imagina. Adevăraţi eroi.

Tot doamna Pop spunea că a văzut în ce condiţii a stat Elena Udrea în puşcărie. Că nu se poate aşa ceva. Mulţi puşcăriaşi au primit despăgubiri băneşti şi zile şterse din pedeapsă drept compensaţie pentru condiţiile din celule. Doamna Pop, câţi pacienţi din spitalele din România au fost despăgubiţi pentru condiţiile în care au stat după ce au plătit o viaţă contribuţiile? Câţi elevi care au stat în clase fără încălzire au primit compensaţii? Şi eu trebuie să mă gândesc la puşcăriaşi? Când eşti un om care vrea să trăiască din furat, violat, delapidat, înşelat etc., cred că-ţi asumi riscul de a ajunge în puşcărie. Cum să le plâng de milă? Bun. Mă opresc pentru că aş putea discuta trei zile numai pe tema asta.

- Cultură: Cred că şi aici lucrurile sunt clare. Dau un exemplu din ce ştiu eu mai bine: muzica în multe şcoli este doar o poveste, elevii sunt obligaţi să facă tot matematică, română etc. Părinţii sunt prea ocupaţi să se ocupe de aspectul ăsta, prin urmare copiii ajung să înţeleagă lucrurile într-un mod total eronat: "artiştii" difuzaţi de posturile comerciale de radio sunt modele, concertele gratuite de la zilele de oraşe sunt evenimente culturale, cărţile sunt pentru bătrâni, muzeele sunt nişte "dinozauri" ce ocupă oraşul degeaba, şi tot aşa. Cineva mă întreba într-o zi de ce păstrăm cetăţile istorice? Că pe toate acele terenuri putem să construim ceva folositor. Şi cred că asta spune totul. Am mers mult prin şcoli, la invitaţia directorilor, să vorbesc cu elevii. Modelele multora în viaţă erau Bianca Drăguşanu, Gigi Becali... şi nu glumeau. Am rămas uimit când dintr-o întreagă clasă de a douăsprezecea nimeni nu ştia la ce facultate ar vrea să meargă la terminarea liceului. O întrebare pentru părinţi: ştiţi care este modelul spre care tinde copilul vostru?

- Educaţie: Aici aş vrea să încep cu un plâns puternic. Nu mai este ca "pe vremuri". Nu mai rămân lacrimile pe foile de hârtie ca să vadă învăţătoare că "s-a muncit" mult. Educaţia a fost pusă în "genunche" de fiecare ministru care a trecut pe la pupitrul de comandă. Zeci de materii, tone de informaţii, zeci de manuale diferite şi făcute prost, sute de profesori puşi la catedra după ce nu au luat nici măcar nota 5 la examene, dezinteres total din partea primăriilor care nu au investit în reabilitarea şcolilor, părinţi care nu se ocupă de copiii lor, profesori timoraţi umiliţi de elevi, toalete in curtea şcolii, grupuri sanitare lipsă, cadre didactice care nu au voie să se impună pentru că vin părinţii să explice ei cum se aducă un copil, directori puşi pe criterii politice etc. Toate astea au dus la tragedii. O întreagă generaţie care nu ştie ce înseamnă "Nu", rate de promovabilitate la examenul de bacalaureat sub 50%, 38% dintre elevi sunt analfabeţi funcţional, iar lista poate merge mai departe.

- Transport: Să începem cu autostrăzile lipsă? Cu drumurile rupte? Cu trenurile care întârzie ore? Cu transportul în comun care în multe oraşe nu mai face faţă de ani de zile? Cu ce vreţi voi. Nu avem autostrăzi. Şi, pe unde avem, au costat de două ori mai mult decât oriunde în Europa. Încă trebuie să mergem pe Dealul Negru şi pe Valea Oltului. Adevărate cimitire. Nu există alternative reale. Am prins accidente greu de povestit. Am prins cozi de zeci de km. Nu avem drumuri bune în oraşe. De ce? E mai simplu să pui două rânduri de borduri, să le schimbi la doi ani... Acolo sunt banii adevăraţi. Trenurile sunt o bătaie de joc. Latrine pe roţi. Nu pot să spun nimic bun. Nu există nimic bun de spus. Şi pe la transporturi s-au perindat nişte miniştri competenţi. Care mai de care mai şcolit şi mai citit. Important este că au reuşit să aducă CFR în mizerie. Transportul în comun din oraşe este o alta glumă sinistră. Nu îl înţelegi până nu mergi cu el.

- Primăriile: Mulţi dintre aceşti prim-gospodari ai oraşelor/satelor/comunelor României sunt nişte băieţi care au ştiut să se impună. Nu prin realizări, nu prin studii. Dacă la oraşe lupta este una puternic politică, la sat totul se bazează pe relaţii, prietenii, cumetrii, frică, ameninţări, pensii pe caz de boală, pensii de asistat social etc. Puţini primari şi-au dorit să construiască. Iar acolo unde chiar au încercat ceva, se vede. Însă mulţi nu au vrut decât să-şi impună puterea şi să rămână "domnitori" peste decenii. Avem câţiva mari primari care mai au puţin şi depăşesc domnia lui Ştefan cel Mare. Ani în care nu au făcut nimic. Nici măcar o toaletă în şcoala locală. Lucru verificabil pe teren.

- Drepturile copilului, lupta împotriva violenţei în familie, împotriva hărţuirii şi violenţei stradale şi bullyng-ului: Le-am pus pe toate la grămadă pentru că nu există legi în România pentru lucrurile astea. Există nişte glume incipiente. Un fel de legi care în realitate sunt doar nişte metode de a ne râde legal în faţă. Statistici INSCOP arată ca 30% dintre români consideră că femeile sunt bătute şi din vina lor. În România cel puţin şase copii sunt abuzaţi sexual zilnic. "Violenţa împotriva femeilor" a fost  recunoscută în legislaţia din România prin rectificarea Convenţiei de la Istambul, intrată in vigoare în septembrie 2016. 6,4% dintre români consideră că cine nu-şi bate soţia nu o iubeşte cu adevărat. 7,3 consideră că femeia este proprietatea bărbatului. 8,1 consideră că bătaia este ruptă din Rai. 87% dintre elevi sunt umiliţi de colegii lor la şcoală! Vina principală este a părinţilor care nu i-au învăţat ce înseamnă "nu". Asta nu înveţi la şcoală. Nu există profesor de “nu”! Asta îi înveţi tu acasă, în cazul în care nu eşti un nesimţit mai mare decât copilul tău. Se încearcă punerea în practică a unei legi anti-bullyng, însă până nu văd, nu cred. Voi ştiţi ce se întâmplă la şcoală cu cei mici? Aveţi idee dacă merg cu teamă în clasă? Sau pe holuri?

- Justiţie: La capitolul ăsta nu mai suntem în genunchi de multă vreme. Ne tăvălim în agonie. Nişte "deştepţi de televizor", mari analişti, vorbeau despre faptul că românii vor să vadă sânge. Că ne bucurăm practic ca proştii să îi vedem pe alţii la puşcărie. Însă o mare problemă a marilor analişti este aceea că foarte puţini dintre ei văd în perspectivă. Şi mai puţini văd imaginea de ansamblu. Să explic. Cineva a furat banii pentru un drum. Sau  a întârziat lucrările. Ai putea să îl acuzi de furt, delapidare, abuz în serviciu. Daaar, pentru că acel drum lipseşte, poate o salvare nu a ajuns la timp pentru a salva un om. Poate cineva a făcut un accident. Înţelegeţi unde bat? Dacă un tâlhar a jefuit pe stradă un om... poate acel om avea probleme cu inima. Poate murea acolo. Toţi aceşti infractori trebuie să-şi asume aceste aspecte. Şi să răspundă pentru ele. Însă, revenind la ce spuneam la început - poate vrem să vedem sânge pentru că nu am văzut niciodată în 30 de ani sânge de interlop/hoţ/criminal/politician corupt/pedofil. În 30 de ani am văzut doar tone de sânge nevinovat. În 30 de ani nimeni nu a răspuns la nivel mare pentru nimic. Da. A stat Năstase puţin pentru două termopane, Becali pentru un teren, Udrea puţin... deci nimic. Toţi au revenit la afacerile, proprietăţile, banii lor. Fără să dea prejudiciul înapoi. Vorbeam cu poliţişti care-mi spuneau că nu vor să mai aresteze interlopi pentru că sunt eliberaţi imediat şi vin să se răzbune. Clanurile interlope şi reţelele criminale nu sunt deranjate pentru că au înţelegeri cu oameni din sistem. În unele cazuri legăturile dintre mafie şi poliţie au fost demonstrate şi documentate. Despre ce justiţie să vorbim? Despre pilele şi şpăgile cerute pentru un post în Poliţia locală? Despre salariile de acolo? Despre oamenii care lucrează acolo? Despre studiile pe care le au?

- Politic: Oameni politici nu mai avem. Au murit majoritatea în închisorile comuniste. Acum avem o mână de oportunişti. Foşti ingineri, barmani, şoferi, valutişti, lăcătuşi, afacerişti... Nici măcar un om politic de rasă. Funcţiile politice se cumpără. Cotizezi, eşti pe liste. Nu contează ce valoare ai, ce ai realizat, ce poţi să faci... poveşti! Contează să dai bani, să ajungi în funcţie, să iei la rândul tău bani şi să te crezi Dumnezeu. Mare parte dintre politicieni au dosare penale. Mulţi nu ştiu să scrie corect, alţii nu ştiu să vorbească, unii nu cunosc nici măcar o limbă străină, puţini au fost cei care nu au migrat prin mai multe partide, şi iar o putem ţine aşa până dimineaţa.

- Sport: L-au terminat şi pe ăsta. Săli distruse, baze sportive în paragină, fonduri... nu, interes - nu. Toţi sportivii care au realizat vreo performanţă în ultimii ani au făcut-o fără niciun ajutor din partea statului. Însă ne place să ne lăudăm cu munca altora.

Vreţi să vorbim şi despre pădurile tăiate, despre zonele vândute pe ascuns, despre retrocedări, despre cesionări, despre sprijinul pe care nu îl au copiii geniali, despre numărul celor plecaţi din ţară, despre copiii care cresc fără părinţi, despre pensionarii care nu au bani de mâncare, despre legile fiscale, despre faptul că plătim taxe şi impozite sub tot felul de forme aiuritoare? Alegeţi voi.

- Biserică: Am să ma opresc astăzi la acest capitol pentru că vreau să termin cu un mesaj clar. Nu am discutat în ultimii trei ani cu niciun preot care să nu-mi confirme natura rea şi oribilă a lucrurilor care se petrec la nivel înalt cu Biserica din România. Cu toate astea, nimeni nu are curajul să deschidă gura pentru a încerca să aducă din nou lucrurile pe un traseu normal. Preoţii se tem pentru locul de munca! Nu este o glumă. Nu se vorbeşte despre acest aspect şi nimeni nu vrea sa pornească o ancheta serioasă. Deşi trecutul lui Daniel este în mare parte cunoscut, opinia publica nu are opinie... La finalul fiecărei slujbe marcante din an preoţii sunt obligaţi să citească şi mesaje trimise de sus. Şi atunci, mă întreb, frica de Daniel este mai mare decât iubirea de Dumnezeu? Încerc sa nu îi judec pe ei, cei care sunt prea slabi să îi ţină piept, pentru ca nu sunt eu în locul lor şi nu ştiu la ce presiuni sunt supuşi şi în ce teroare permanentă trăiesc. Aş vrea însă ca un preot care deja nu mai are nimic de pierdut să-mi răspundă la întrebarea asta. Poate nu stiaţi că mulţi preoţi sunt trimişi să adune bani din satele în care au biserica. Sunt obligaţi efectiv să cotizeze o anumită sumă către Marea Poartă.

Cum arată rugăciunea voastră de seară? Se râde mult? E distracţie? Oare atâta ură faţă de Dumnezeu să fie în sufletele unora care poarta haina bisericească? Atâta ură încât să-şi dorească să distrugă în întregime Biserica în Romania? Niciun tiran, niciun curent, nicio altă religie nu a făcut atâta rău Bisericii din Romania cum au făcut chiar cei din interiorul ei în ultimii ani. Dragi preoţi, pe voi vă ascultă - vă aud şi vă ascultă - mulţi oameni. Dacă mai aveţi o frântură de credinţă în voi, mergeţi şi spuneţi la fiecare slujbă ce se întâmplă cu adevărat în ţara asta. Am încredere că mulţi dintre voi o să facă ceea ce este corect. Oamenii politici, prin deciziile lor, indirect deci, au rănit mulţi oameni. Oameni care poate veneau chiar în bisericile voastre au murit de foame în case. Au murit de frig. De sărăcie. De tristeţe. Pe unii i-aţi cunoscut. Poate chiar au venit să se plângă la voi. Poate v-au dat ultimul leu pe care îl aveau în buzunar. Şi un leu nu este mult. Însă, cand nu îl ai, este totul! Iar ei v-au dat totul. Este momentul să întoarceţi acest gest de încredere şi de apreciere.

Măcar avem un relief frumos…

Coiotu’

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite