Cum e să ai sânge de român pe mâini?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Paranoicul care a ucis nouă străini, între care un tânăr român, şi pe propria mamă în Germania este un produs al discursului urii şi al teoriilor conspiraţioniste pe care le promovează gânditorii extremei drepte şi intelectualii inadaptaţi la secolul XXI, precum Traian Ungureanu.

Este foarte comod pentru toţi să spunem că Tobias Rathjen era un psihopat singuratic pe care nu ştiu ce factor declanşator din viaţa sa l-a făcut să o ia razna complet şi să iasă pe stradă în seara de 19 februarie ca să împuşte mortal zece persoane. Dar nu acesta este adevărul despre ucigaşul din Hanau şi nu din concluzii superficiale înţelegem aceste crime abominabile, motivate de prejudecăţi rasiale.

Rathjen n-a apărut din senin, ci ajunsese la vârsta de 43 de ani petrecând ultima perioadă a vieţii – pe care a părăsit-o prin suicid după ce şi-a executat mama – intoxicat cu un discurs de ură la adresa străinilor stabiliţi în Germania. Personalitatea asocială l-a predispus să trăiască într-o realitate închipuită şi să se autoradicalizeze în retorica extremei drepte. O retorică xenofobă manipulatoare şi perfidă care exagerează proporţiile şi activează în străfundul minţii oamenilor un instinct primitiv deosebit de puternic: supravieţuirea. Violenţa se găseşte în stare latentă în fiecare dintre noi, însă raţiunea şi normele morale şi legile unei societăţi civilizate o ţin înfrânată. Discursul urii identifică duşmanul în persoana străinului de altă etnie, rasă sau religie şi face apel la frică – acel sentiment iraţional care rupe zăgazul civilizaţiei şi dezlănţuie violenţa oarbă. O violenţă oarbă căreia miercurea trecută i-a căzut victimă şi tânărul român Vili Victor Păun, în vârstă de numai 23 de ani, originar din judeţul Giurgiu.

Tobias Rathjen era chiar din Hanau, oraş de provincie de lângă Frankfurt, aproape ras de pe faţa Pământului de bombardamente în al Doilea Război Mondial. Se născuse în 1977, când acolo se afla una dintre cele mai mari baze militare americane din Europa. Pe vremea aceea în Hanau trăiau doar germani, iar Rathjen era în aparenţă un tânăr obişnuit, interesat de fotbal, jucând chiar în echipa de tineret a clubului Eintracht Frankfurt, antrenată pe atunci de Jürgen Klopp. Deja existau străini în ţară pe atunci, dacă ne gândim la miile de italieni, greci, turci şi tunisieni sosiţi în RFG ca Gastarbeiter („lucrători oaspeţi”) începând din 1955. Însă ei formau pe atunci o minoritate alogenă cu o amprentă foarte redusă în societatea vest-germană, fără cetăţenie şi drepturi politice.

Reunificarea Germaniei şi deschiderea graniţelor Europei a generat un nou aflux de imigranţi utili ca forţă de muncă pentru economia germană: estici, turci, arabi, africani, asiatici etc. Apărătorii marelui capital au încurajat primirea în Germania a mâinii de lucru ieftine în industrie şi în sfera serviciilor, căci prosperitatea Germaniei nu se datorează resurselor minerale ori unei alte bogăţii naturale, ci plusvalorii aduse de munca lucrătorilor. Străinii care muncesc în Germania pe salarii mai mici decât nemţii nativi sunt cei care asigură competitivitatea produselor germane atât la export, cât şi pe piaţa internă.

Milioanele de străini care trăiesc în Germania sunt garanţia noastră durabilă că Berlinul nu se mai poate întoarce la militarismul agresiv din trecut.

Desigur, dezvoltarea economică bazată pe forţa de muncă ieftină din cele patru zări ale lumii a venit cu un cost: Germania nu mai este la fel de... germană cum a fost cândva. Adică nu mai este la fel de omogenă etnic ca după opera lui Adolf Hitler de a epura străinii ca să lase loc doar rasei germane. Un întreg deceniu după război, opera nazistă dăinuia: doar nemţii rămăseseră în RFG şi RDG. Mai erau în plus doar trupele de ocupaţie – americane, respectiv sovietice – repatriate ulterior. Faptul că astăzi trăiesc milioane de străini în Germania reunificată este garanţia noastră durabilă că Berlinul nu se mai poate întoarce la militarismul agresiv din trecut.

Cu ajutorul imigraţiei, Germania îşi corectează sporul natural al populaţiei, constant negativ din 1972 până în prezent. Mai mult de 12 milioane de străini trăiesc în prezent în Germania, adică aproape 15% din populaţie, semnificativ peste media UE de aproape zece procente. De departe cei mai mulţi străini sunt est-europeni, din Rusia, Polonia, fosta Iugoslavie etc. Doar din România provin peste un milion de imigranţi, inclusiv etnici saşi şi şvabi din comunităţile istorice. Aproximativ patru milioane de locuitori ai Germaniei, cu şi fără cetăţenie germană, se revendică de origine turcă. Nu toţi Gastarbeiter din Turcia sunt poveşti de succes în Germania, unii nefăcând niciun efort de a se integra şi trăind într-o „societate paralelă” care numai rareori se intersectează cu cea germană.

Una dintre fricile pe care extrema dreaptă le insuflă societăţii germane este aceea că ţara se află în pericol iminent de islamizare, din cauza numărului crescând de imigranţi musulmani. În condiţiile în care, din întreaga populaţie a Germaniei, doar circa 5% sunt musulmani. Spre comparaţie, ţara noastră vecină Bulgaria are, proporţional, de trei ori mai mulţi musulmani, adică 15% din populaţie. Împotriva a ceea ce unii percep ca pericolul răspândirii religiei islamice în Germania s-a înfiinţat organizaţia PEGIDA sau Patriotische Europäer gegen die Islamisierung des Abendlandes („Europenii Patrioţi împotriva Islamizării Vestului”). PEGIDA a fost înfiinţată de Lutz Bachmann, un fost bucătar cu un bogat trecut infracţional (multiple condamnări pentru trafic de droguri, jaf şi agresiune), şi dă tonul manifestărilor islamofobe. În ultimii ani, adepţii PEGIDA au deschis filiale în ţări ca Irlanda şi Marea Britanie, iar Alternative für Deutschland („Alternativa pentru Germania), partidul politic de extremă dreaptă cu reprezentare în Bundestag şi în Parlamentul European, îi consideră, prin vocea liderului AfD, Alexander Gauland, „aliaţi naturali”. Atât PEGIDA, cât şi AfD se bucură de susţinerea unor jurnalişti freelanceri şi lideri de opinie cu convingeri xenofobe.

Anders Breivik, extremistul norvegian care, în 2011, a ucis 77 de conaţionali în atacuri asupra unei convenţii a social-democraţilor din ţara sa, era fan al bloggerului de extremă dreaptă care scrie sub pseudonimul Fjordman. Un islamofob înverşunat, Fjordman a fost sursa manifestului politic al lui Breivik, în care bloggerul este citat de peste 100 de ori. Între care teoria conspiraţionistă „Eurabia” despre un plan secret al musulmanilor de a cuceri Europa prin migraţie, iar stângiştii norvegieni ar fi fost complicii acestui plan. Un manifest de 24 de pagini a lăsat în urmă şi Tobias Rathjen, document care abundă în paranoia rasistă şi teorii conspiraţioniste. El însuşi era un consumator al ideilor lansate de bloggeri şi formatori de opinie de extremă dreapta care îi confirmau şi alimentau convingerile.

Din „ecosistemul” islamofobiei europene face parte şi Traian Ungureanu, cândva un bun realizator de emisiuni al secţiei de limba română a postului de radio BBC, apoi membru al Parlamentului European în două legislaturi consecutive, între 2009 şi 2019, din partea PDL. TRU este autorul cărţii „Războiul timpurilor: declin occidental şi asediu islamic”, apărută în 2006 la editura Humanitas. Cartea este un soi de manifest programatic de tip Mein Kampf, doar că nu despre evrei, ci despre musulmani. TRU detaliază conceptul Eurabia în toată splendoarea sa nevrotică. Autorul nu ne spune asta, însă teoria halucinantă urmează tiparul conspiraţionist al „Protocoalelor Înţelepţilor Sionului” din 1903, un fals apărut în Rusia, despre aşa-zisul plan al evreilor de hegemonie globală. Mulţi oameni, inclusiv în România, sunt convinşi până azi de verificitatea acestui „document”, astfel că teoria Eurabia îşi aruncă seminţele pe un teren fertil.

De la data publicării cărţii mai sus amintite până în prezent, TRU s-a autoradicalizat şi vede peste tot semne ale asediului islamic. Dincolo de viziunea apocaliptică şi limbajul abraziv în care o descrie, este limpede că TRU nu pricepe ceea ce învaţă orice student la ştiinţe politice, anume că islamul şi islamismul sunt, în esenţă, concepte diferite. Islamul este o religie, cu bune şi rele, apărută în urmă cu 1300 ani. Islamismul este o doctrină politică de tip totalitarist şi datează doar de acum 200 de ani. Dacă islamul se adresează strict celor care cred în profetul Mahomed, islamismul este expansiv şi ne vizează pe toţi, obligându-ne să trăim după reguli de comportament izvorâte dintr-o interpretare deviantă a Coranului. Islamismul este o erezie a islamului, mutaţia sa patogenă care pune religia musulmană într-o lumină nefavorabilă.

Contrar ideilor semidocte ale lui TRU, cei mai mulţi musulmani din lume nu sunt islamişti, întrucât religia în tradiţia islamică este un aspect al vieţii private a fiecărei persoane. Ba chiar şi dintre acei musulmani care se declară islamişti – precum saudiţii (sunniţi) şi iranienii (şiiţi) – doar o infimă parte sunt dispuşi să recurgă la violenţa militară sau teroristă ca să impună întregii lumi modelul politic totalitarist bazat pe Coranul citit strâmb de un cleric avid de putere.

Islamizarea Europei este una dintre temele preferate ale extremei drepte. Personal, teoria îmi aduce aminte de unele opinii vehiculate în spaţiul public din România anilor 1990, potrivit cărora dinamica demografică ne va impune într-un viitor apropiat să schimbăm numele ţării în Rromânia. În sprijinul acestei previziuni se aduceau statistici, în aceeaşi manieră în care PEGIDA şi AfD le servesc celor ignoranţi cifre alarmiste despre azilanţii din spaţiul arab, numărul de copii per familie musulmană, numărul de moschei nou construite etc.

Pentru Europa, ascensiunea AfD pe scena politică germană echivalează cu pericolul ca Germania să alunece din nou în naţional-socialism.

Un recent editorial al lui TRU, publicat cu două zile înainte de atacul din Hanau, s-a intitulat Bundeskalifat Deutschland („Califatul Federal Germania”), o formulă discursivă deloc originală, împrumutată din arsenalul verbal al extremei drepte germane. Editorialul lui TRU deplângea situaţia din landul Thuringia, mai precis intervenţia cancelarului federal Angela Merkel, în calitate de lider al partidului de guvernământ CDU, pentru a dejuca un pact („blat” – în termen politici româneşti) la nivel local între proprii membri şi cei ai AfD. Creştin-democraţii şi extremiştii AfD îşi dăduseră mâna pentru învestirea unui politician liberal în funcţia de şef al guvernului regional, lucru pe care Merkel l-a considerat inacceptabil. Prin xenofobie şi negarea fenomenului încălzirii globale, ideologia AfD se potriveşte ca o mănuşă prejudecăţilor lui TRU. Însă pentru noi ceilalţi, ascensiunea acestui partid echivalează cu pericolul ca Germania să alunece din nou în naţional-socialism.

Cotidianul german Tagesspiegel citează un recent sondaj de opinie care arată că 60% dintre germani consideră retorica AfD răspunzătoare pentru atacul din Hanau. Care este însă responsabilitatea formatorilor de opinie care hrănesc cu ură faţă de străini şi teorii conspiraţioniste minţile fragile ale unor indivizi autoizolaţi la marginea societăţii? Având în vedere amploarea fenomenului Diasporei româneşti, câţi dintre ai noştri pot cădea victime ale xenofobiei în Occident?

A nu se înţelege că doresc limitarea dreptului la expresie a lui TRU ori al altor corifei ai urii. Nicidecum. Cred cu convingere în dreptul fiecăruia, inclusiv al meu, de a se face de râs cu propriile idei. Un drept inalienabil într-o societate liberă şi democratică. Ca observator echilibrat al scenei politice, resping retorica de extremă stângă anti-americană şi pro-rusă promovată de Alina Mungiu-Pippidi (autoarea gogomăniei penibile cum că ne atacă Iranul pe motiv că suntem aliaţii SUA) în egală măsură cu care resping discursul islamofob al lui Traian Ungureanu, tipic extremei drepte. Deloc surprinzător, atât AMP, cât şi TRU s-au numărat printre intelectualii lui Băsescu, cel care în 2005 a trecut peste noapte de la stânga la dreapta.

În lume a început o confruntare a ideilor politice în care inamicul extremei stângi nu este extrema dreaptă, şi viceversa. Extremiştii de la ambii poli se aliază împotriva moderaţilor centrişti. Lupta contra cumpătării şi raţiunii se duce cu fake news şi teorii conspiraţionste vehiculate de purtători de mesaj la fel de bizari şi de inadaptaţi timpurilor noastre ca demenţii singuratici care împuşcă oameni nevinovaţi. Tobias Rathjen a apăsat pe trăgaci la Hanau, însă glonţul pe ţeavă i l-au pus cei care i-au modelat mintea debilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite