Reportaj. Chiul şi stângăcii în prima zi a noului Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Senat, fostul preşedinte Traian Băsescu şi neurochirurgul Leon Dănăilă au fost vedetele zilei, în timp ce la Camera Deputaţilor atenţia a fost atrasă de Nicuşor Dan, politician antisistem, care a avut probleme cu sistemul de sonorizare.

Prima şedinţă a Senatului a fost programată, pentru majoritatea parlamentarilor, la ora 12.00. Nu şi pentru cel care a prezidat-o, neurochirurgul Leon Dănăilă, care a sosit în sala de plen cu o oră înainte pentru a învăţa procedurile şi pentru a-şi exersa discursul. Dănăilă a fost primul senator care a atras atenţia la sosirea sa, însă „vedeta“ zilei a fost Traian Băsescu, fost preşedinte al României timp de zece ani, fost primar al Capitalei, fost deputat, actual lider al PMP. Cu toate că a fost provocat de presă să vorbească despre semnificaţia acestei zile, adică reîntoarcerea sa ca ales în  Parlament, după 16 ani, Băsescu s-a întors pe tăcute, refuzând să dea declaraţii.  Majoritatea senatorilor au trecut să dea mâna cu Băsescu, în timpce  o mică parte din aceştia, printre care şi Călin Popescu-Tăriceanu, au evitat până şi salutul.  

image

Cine va fi liderul Opoziţiei?

Discursul inaugural a fost ţinut de decanul de vârstă al Senatului, Leon Dănăilă, cel care cu greu a putut să citească de pe foile pe care le avea în faţă. „Parlamentul României trebuie să-şi recapete reputaţia şi autoritatea de care cetăţenii au atâta nevoie. Este de neimaginat un stat puternic în lipsa unei democraţii autentice, iar o democraţie autentică nu este posibilă fără un parlament puternic şi respectat”, le-a transmis Dănăilă colegilor care aşteptau să fie anunţată Comisia de validare, pentru a putea pleca. 

Traian Băsescu i-a trimis mesaje Elenei Udrea. FOTO Mediafax

La terminarea şedinţei, fostul preşedinte nu a vrut să vorbească despre prima sa zi şi le-a sugerat fotografiilor să nu exagereze cu pozele de acum, pentru că se vor întâlni cu el timp de patru zile pe săptămână. Pe de altă parte, unul dintre politicienii care au rămas să dea declaraţii, cu toate că a intrat într-un con de umbră, a fost ex-preşedintele Alina Gorghiu.  „În opoziţie sau discuţia despre opoziţie trebuie purtată la modul serios, indiferent de ce parteneri ai în opoziţie. Cred că în momentul acesta trebuie să ne gândim la cum se face opoziţie, iar PNL, în istorie, a demonstrat că se descurcă ca peştele în apă în opoziţie şi poate fi o perioadă de reviriment foarte bună”, declarat Alina Gorghiu, care s-a declarat pesimistă că dreapta va mai da premierul. 

De altfel, pe partea dreaptă sunt probleme şi în ceea ce priveşte modul în care va fi abordată opoziţia politică. Surse politice susţin că o parte din liberali, adică cei care nu sunt cu non-combatul faţă de PSD, vor ca între PNL şi PMP să aibă loc o apropiere, iar Traian Băsescu să devină liderul Opoziţiei. Motivul, liberalii nu au senatori suficient de vocali şi charismatici pentru a le face probleme celor din PSD şi ALDE.

Pentru moment, însă, chiar şi în ziua de validare a mandatelor, între liberali s-a dus o luptă pentru funcţiile din Parlament. La Senat, până la urmă s-a ajuns la un consens: lider de grup va fi Mario Oprea, iar şefiile comisiilor conduse de liberali vor fi sigur Daniel Zamfir, Iulian Dumitrescu şi Viorel Badea, încă doi senatori din PNL urmând să fie nominalizaţi pentru preluarea altor două comisii. Pe de altă parte, la Camera Deputaţilor, singurele lucruri certe sunt că Raluca Turcan va fi lider de grup, iar Mihai Voicu vicepreşedinte în Biroul Permanent. Preşedinţiile celor patru comisii care le revin la această cameră încă se joacă, în lupta fiind deputaţi ca Lucian Bode, Cristian Buican, Victor Paul Dobre, Ovidiu Raeţchi sau Gigel Ştirbu. 

Absenţi din prima zi

Prima zi la Camera Deputaţilor a stat sub semnul revederii, pentru deputaţii mai vechi, şi sub semnul emoţiilor pentru deputaţii aflaţi la primul mandat. Ca în prima zi de şcoală, deputaţii şi-au ales colegul de bancă, în funcţie de preferinţe şi prietenii, şi s-au fotografiat în bănci. Cei mai mulţi au fost fascinaţi de sistemul de prezenţă, arătându-se încântaţi de creionul electronic cu care au semnat condica. Prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor a fost condusă de deputatul minorităţilor naţionale, Miron Ignat (Minorităţi), ales pe criteriul vârstei. Seniorul Camerei Deputaţilor a fost şi cel care a susţinut primul discurs din această Legislatură, care s-a bazat pe corectitudinea alegerilor, pe lipsa pomenilor electorale, dar şi pe aşteptările electoratului de la noul Parlament. „În această campanie electorală, oamenii au votat liber, fără să fie influenţaţi de vreo găleată verde, roşie, albastră sau portocalie, fără să fie amăgiţi de o sticlă de ulei sau de un pui congelat sau de o geacă inscripţionată cu sloganuri electorale“, a arătat Ignat.

Preşedintele de şedinţă a fost  flancat de către cei mai tineri deputaţi ai Parlamentului, care au avut rol de secretari de şedinţă: liberala Mara Mareş (24 de ani) şi social-democratul Andrei Pop (25 de ani). Cei doi au avut responsabilitatea de a număra primele voturi acordate de deputaţi, acelea privind constituirea comisiei de validare a mandatelor. Misiunea celor doi a fost una uşoară având în vedere că reprezentarea partidelor în comisie a fost aprobată în unanimitate de către toţi cei 329 de deputaţi prezenţi.

„Capcane“ pentru boboci

Absenteismul a fost moştenit de la Legislativul al cărui mandat tocmai s-a încheiat. În prima zi de Parlament, 73 de deputaţi au lipsit de la lucrările plenului, adică aproape un sfert. Pentru a-şi arăta forţa faţă de partid, Dragnea a afirmat, în prima şedinţă cu noii aleşi, că nu va tolera ca parlamentarii să preia obiceiul colegilor mai vechi, de a nu se prezenta la muncă şi de a beneficia de vacanţe exotice pe bani publici. „Eu, personal, nu cred că voi accepta vreo deplasare a vreunui coleg undeva cel puţin în primele şase luni de zile ca să plecaţi prin nu ştiu ce ţări exotice la schimb de experienţă. De asemenea, vom mări perioada de lucru săptămânală a Parlamentului“, le-a tăiat Dragnea elanul de început.

image

Nicuşor Dan a învăţat să folosească sistemul de vot. FOTO Inquam

Prima şedinţă a fost una inaugurală, în care deputaţii noi şi-au făcut poze sau au zâmbit la aparatele consilierilor sau apropiaţilor care îi priveau de pe margini. Novice în ale Parlamentului, Nicuşor Dan, aflat pentru prima dată la tribuna Camerei Deputaţilor, a rostit numele reprezentanţilor USR din comisia de validare, fără să dea drumul la microfon. În sală, râsete şi indicaţii să apese butonul pentru a se auzi. Rumoare s-a auzit în sală şi atunci când de la ALDE a fost anunţat avocatul Remus Borza, fostul administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, ca reprezentant al ALDE în comisia de validare.

 La finalul plenului, noii deputaţi au fost întâmpinaţi de un grup de colindători din Bucovina, care au înconjurat bradul înalt de peste trei metri. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite