PSD şi ţarcurile minţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam / Octav Ganea
FOTO Inquam / Octav Ganea

Ultimii doi ani ai guvernării PSD, la care e anexată şi ALDE, au arătat limpede că pariul înţelegerii teleologice a parcursului democratizării începute acum 30 de ani este pierdut de societatea românească. Astăzi, România se află în pragul colapsului democratic, deşi deţine un statut de nevisat în 1990: este stat membru al UE şi al NATO.

În mod paradoxal, cea mai bună perioadă istorică din ultima sută de ani e suprapusă pericolului ca răul politic să metastazeze. Avem de-a face, cred, cu un efect produs peste timp de maniheismul instilat în fibra societală, de deficitul democratic pe care îl cunoaşte istoria modernizării şi modernităţii noastre, de cultura politică „voievodală” şi de excesiva personalizare instituţională.

Ca şi comunismul, propagat sistemic în societatea noastră de după 1945 pe un teren fertil, pregătit de „suspendarea” fragilei democraţii interbelice de către cele trei regimuri autoritare dintre 1938 şi 1944, pesedismul continuator a mimat un comportament democratic şi a lucrat silenţios la cultivarea a tot ceea ce înseamnă reprezentările non-occidentale ale realităţii. I-au servit, în acest demers, „virtuţile” proprii „servituţii voluntare”, „tovarăşii de drum” din lumea academică, „camarazii” din sfera politică a naţionalismului tribal, lăutarii folclorismului festivist, încremenita televiziune publică, la care s-au adăugat instituţiile media ale securiştilor „capitalişti”, sistemul educaţional şi aparatul funcţionăresc. Împreună şi la comanda PSD, crezând sau doar executând, toţi cei care au cântat şi cântă încă aria sultanistă a pesedismului au contribuit şi contribuie la realitatea răului politic transformat în banalitate. De aici corupţia, situarea în afara şi deasupra legilor, convingerea impunităţii şi înrădăcinarea incompetenţei şi mediocrităţii ca politică de stat. De aici, deci, transformarea nostalgiei după identificarea dintre partidul unic şi stat în practică instituţională cotidiană.

Cu alte cuvine, PSD a ştiut să creeze, deliberat, ţarcuri ale minţilor. Ceea ce s-a întâmplat la Iaşi, unde au organizat miting păzit de jandarmi şi cu intrare pe bază de tichet, ceea ce au făcut la Târgovişte, unde accesul în oraşul ocupat fizic de partid a fost posibil exclusiv pe bază de parolă solicitată de miliţieni zeloşi nu reprezintă decât expresiile de suprafaţă ale acestor ţarcuri. Dar ţarcurile minţilor sunt cu mult mai profunde. La nivelul de bază, un astfel de ţarc este cel al subdezvoltării şi menţinerii în sărăcie a unei părţi importante din societatea românească, mai cu seamă în judeţele din Moldova şi Muntenia, cărora le-au adăugat, guvernare după guvernare, blocarea oricărei tentative de legătură prin infrastructură cu lumea europeană.

Un altul este cel al consolidării, guvernare după guvernare, a dependenţei în rândul angajaţilor din sistemul public, dincolo de pensionarii năpăstuiţi. Un ţarc al minţilor e reprezentat şi de aparatul de propagandă prin raportare la care TVR e doar o anexă, tonul fiind primit de la Antena 3 şi RTV. Un ţarc la fel de important pentru procesul de „formatare” a minţilor captive este, pentru PSD, sistemul educaţional, pe care l-au dus în cunoştinţă de cauză în zona analfabetismului funcţional din care e recrutat, astăzi, leadership-ul de partid şi cel guvernamental. Nu mai puţin de luat în seamă este şi ţarcul minţilor pe care l-au proiectat pentru atingerea idealului „omului nou” la care nu au renunţat, în fapt, niciodată: cel al „încurcării limbii”, prin conversia radicală a semnificaţiilor cuvintelor. Utilizând „tovarăşii de drum” autoporecliţi intelectuali, cei mai mulţi deţinători de titluri academice dobândite prin impostură, pesediştii şi anexele lor au ajuns să echivaleze libertatea cu golirea închisorilor de infractori, democraţia cu tirania majorităţii, decenţa cu tupeul nemărginit, legea cu voinţa bunului plac, adevărul cu minciuna cât mai gogonată, patriotismul cu naţionalismul de grotă.

Revăzând toate cele redate mai sus, pare că au reuşit. Şi totuşi există speranţă. Pe de o parte, captivitatea minţilor, la care au muncit în toţi aceşti treizeci de ani, nu e deloc extinsă. Pe de altă parte, chiar şi minţile captive pot fi eliberate din ţarcurile PSD, iar asta depinde de fiecare dintre noi. Un prim pas este ca duminică, pe 26 mai, prezenţa la votul pentru Europa şi pentru referendumul pe justiţie să fie în direcţia autenticei semnificaţii a libertăţii, a autenticei semnificaţii a democraţiei. Acesta ar putea să ne conducă, de duminică încolo, spre un exerciţiu al responsabilităţii pe care trebuie să îl facem împreună, ca societate, cu tact şi moderaţie: eliminarea ţarcurilor pesedismului prin educaţie cotidiană şi nu doar la nivel de şcoală, prin promovarea meritului şi a competenţei, a solidarităţii comunitare şi a încrederii empatice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite