Intrăm în ultima săptămână a campaniei pentru alegerile prezidenţiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am deplâns şi eu, şi alţii faptul că am avut o campanie electorală pentru alegerile prezidenţială ternă, cvasi-inexistentă, practic fără istoric.

Am găsit cu toţii multe explicaţii pentru aceasta. De la realitatea că preşedintele Klaus Iohannis era mai mult ca sigur calificat în turul al doilea la concentrarea mai tuturor energiilor politice în vederea validării/invalidării de Parlamentul ţării a guvernului monocolor PNL, condus de dl. Ludovic Orban. Dl. Iohannis însuşi revendicându-şi zilele trecute meritul „dărâmării” Executivului PSD condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Fapt, să o recunoaştem, aflat binişor la limita Constituţiei, altminteri numai bun să furnizeze muniţie celor ce construiesc etapa finală a campaniei electorale a preşedintei PSD.

De la începutul săptămânii ce se încheie, aceştia, d-na Dăncilă şi întreg activul PSD nu se mai mulţumesc să tot repete că, odată reales, preşedintele Iohannis va fi un nou Traian Băsescu ce va aplauda tăierile de pensii şi salarii, concedierile în masă din sectorul bugetar pe care mai mult ca sigur le plănuieşte guvernul Orban. Nu e suficient să colportezi minciuna că dl. Iohannis ar avea dosare penale şi că Forumul german din România ar fi urmaşul unei organizaţii naziste. Aşa că s-a trecut la diversificare. Doamna Dăncilă a ajuns până acolo încât zilele trecute, într-una dintre nenumăratele ei conferinţe şi declaraţii de presă, transmise cu mare generozitate pe toate cele patru canale de Televiziunea Română condusă de atât de culta, de şcolita, educata şi de echidistanta Doina Gradea, încât a scos pe guriţă enormitatea că dl. Iohannis ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât un nou Ceauşescu. Pesemne aşa i-a spus doamnei Dăncilă în mare taină cesuleţul acela Cartier, cumpărat din munca, sudoarea şi iubirea soţului, care, cumpănit şi chibzuit din fire, nu a alocat pentru achiziţionarea bijuteriei în cauză mai mult de 5000 de euro. Sumă pe care, nu-i aşa?, şi-o poate permite, la o adică, orice român graţie masivelor măriri de pensii şi salarii „acordate” sau, mă rog “date” de guvernarea PSD. Cum spunea  acum vreo două luni pe un post de televiziune infatuatul fost ministru al dezastrului cultural din România, un ins pe nume Lucian Romaşcanu.

Tot d-na Dăncilă a mai avut grijă, reflex al imensei sale generozităţi de soţie, femeie, mamă,  să ne prevină că dl. Iohannis e antieuropean şi habar nu are de politică externă. Da, e vorba despre acelaşi Klaus Iohannis despre care tot d-na Dăncilă şi şleahta pesedistă ne spuneau până mai deunăzi că vinde ţara ba lui Merkel, ba lui Trump şi că se opune planurilor măreţe ale guvernului PSD-ALDE ce plănuia mutarea ambasada României din Israel de la Tel Aviv (mă rog, Tela Viv cum scrie europarlamentara Maria Grapini, afina securistului Dan Voiculescu) la Ierusalim. O neghiobie care ne-a costat boicotul Ţărilor Arabe  în cursa în vederea dobândirii unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate. Dar nu grija pentru coerenţă şi logică dă dureri de cap d-nei Dăncilă. De coerenţă şi logică preşedinta PSD este, fără drept de apel, străină.

De marţea trecută, strategii campaniei electorale a sus-numitei au început să îşi încerce norocul şi puterilor în cucerirea mediului on line. Prima ispravă, aceea cu casca aflată în urechea d-lui Iohannis, a fost de un penibil lamentabil. Iar faptul că prima difuzoare a prostiei cu pricina a fost primăriţa Capitalei, d-na Gabriela Firea, a spus multe despre IQ-ul redus al insei cu pricina. Despre care nu îmi făceam oricum multe iluzii încă din vremea în care respectiva strâmba ştiri pe ecranele Televiziunilor patronate de mai sus menţionatul Voiculescu. A urmat fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog. Un plagiator de profesie.

Intrăm de mâine în ultima săptămână a campaniei electorale în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Stafful candidatului Klaus Iohannis a anunţat deja că marţi va avea loc mult promisa întâlnire a preşedintelui în funcţie cu jurnalişti, politologi, reprezentanţi ai societăţii civile. Cred că respectivul staff ar face foarte bine să nu se bazeze pe serviciile mult prea gureşului Rareş Bogdan ale cărui ziceri necontrolate i-au făcut d-lui Iohannis mai mult rău decât bine. Cât despre contradicţiile stârnite de faptul că dl. Iohannis a dat curs invitaţiei SNSPA şi nu celei a Universităţii din Bucureşti, cred că ele au valoarea rumorilor stârnite de trecerea acceleratului din celebra poezie a lui Topârceanu. Important e să vedem cine sunt participanţii şi cum se va comporta candidatul Klaus Iohannis.  

Nu ştiu, pentru moment, în ce va consta replica doamnei Dăncilă. Probabil că, respectând cutuma căreia PSD îi e fidel încă din 1990 şi pe care a respectat-o şi marţea trecută, se va pune de o contra-manifestaţie. Cu vorbe citite de pe foaie de doamna inginer cu dispensă de inteligenţă Dăncilă Vasilica Viorica.

În orice caz mă aştept la intensificarea acţiunilor de răspândire de fake news. Rezistenţa la ele va însemna tot atâtea teste de inteligenţă pe care sper să le treacă cu bine electoratul României.  

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite