Dragnea: Cred că Băsescu forţează suspendarea, vrea să redevină jucător, să-şi facă iar campanie şi să facă, de fapt, campanie Elenei Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Liviu Dragnea
Victor Ponta şi Liviu Dragnea

Liviu Dragnea consideră că preşedintele Traian Băsescu forţează suspendarea, pentru a "redeveni jucător", şi ar dori acest lucru pentru a putea să facă iarăşi campanie, scopul fiind să organizeze mitinguri şi să realizeze "campanie Elenei Udrea". Premierul Victor Ponta spune că aşteaptă hotărârea Curţii Constituţionale, dar că va trebui suspendat, chiar dacă acest lucru se va întâmpla cu o zi înainte de alegeri.

Premierul Victor Ponta şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin sunt invitaţii jurnalistului Victor Ciutacu, în această seară, într-o emisiune specială la RTv.

Principalele declaraţii:

Despre graţieri

Victor Ponta: Pe Gică Popescu l-aş graţia şi acum. Nu poţi cu un astfel de proiect al legii graţierii decât după o analiză. Mă uit în cameră şi spun: domnii Fenechiu şi Antonescu au venit cu proiectul într-o şedinţă a USL. Le-am spus că Băsescu va ieşi cu propaganda. Elena Udrea şi-ar lăsa şi barbă numai să apară la televizor. 

Despre evaziunea fiscală

Victor Ponta: Sorin Blejnar şi Elena Udrea au instituţionalizat evaziunea fiscală. O zice şi DNA-ul. Prima hotârâre pe care a semnat-o Emil Boc ca prim-ministru a fost numirea lui Blejnar la Fisc. La mine, primele hotărâri au fost două: demiterea lui Duţă de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi demiterea Cristinei Trăilă de la ANRMAP.

Despre justiţie

Victor Ponta: PDL a votat împotrivă atât în cazul Ridzi, cât şi în cazul Păsat. Când era în cauzele Vosganian şi Victor Paul Dobre, Antonescu zicea ca noi. Acum vrea ca justiţia să-şi facă treaba. Dacă vor acum să-l aresteze pe colegul lor Florin Popescu, nu vom fi împotrivă. Eu am spus întotdeauna: fiecare parlamentar votează cum îi zice conştiinţa.

Despre Elena Udrea

Liviu Dragnea: Elena Udrea a cheltuit degeaba miliarde de lei. 17% este gradul de absorbţie preluat de Guvernul Ponta la preluarea mandatului, acum este de 51%, la noi la Programul Operaţional Regional. În 2010-2011 Guvernul a dat miliarde de lei prin Hotărâri de Guvern pe investiţii precum parcul de la Nana sau teren de fotbal cu nişte vestiare în care nu poţi să intri. Prioritatea zero acum este alimentarea cu apă şi canalizare în zona rurală. Alocăm banii pentru lucrările cu peste 60% realizare. De asemenea, o altă prioritate o constituie lucrările la şcoli, sunt lucrări de 1,7 miliarde de lei, sunt copii care fac naveta la ţară prin viscol pentru că s-au deschis multe şantiere şi nu s-au terminat.

Despre Crin Antonescu

Daniel Constantin: Crin Antonescu este omul care a pierdut totul. Nu trebuia să iasă din USL înainte de alegerile europarlamentare, că aşa avea ocazia să facă PNL 20%. A doua greşeală a fost că a atacat pe toată lumea, şi PDL şi pe Elena Udrea şi pe Traian Băsescu. Şi aşa s-a decredibilizat. A treia eroare este că a jucat la două capete, avea întâlniri secrete cu Traian Băsescu, avea aceleaşi mesaje ca el.

Despre moţiunea de cenzură pregătită de PNL

Victor Ponta: Să-i vezi acum de mână pe domnul Antonescu cu domnul Blaga şi cu doamna Udrea, alături de câţiva PPDD-işti... Udrea e şefa opoziţiei, că altă opoziţie nu prea mai e: Antonescu e plecat din ţară, Blaga nu prea există.

Despre portul Constanţa

Victor Ponta: Sistemul mafiot care funcţiona în port va fi demantelat. De regulă, problema lui Băsescu este când îi atinge un interes propriu. Aşa a fost şi cu energia regenerabilă, în diverse campanii electorale a fost sprijinit de astfel de firme. În privinţa portului Constanţa, problema lui Băsescu este că vom scoate 14-15% din acţiuni pe bursă, pentru că atunci investitorii vor cere transparenţă. El nu vrea ca totul să fie pe internet.

Despre profitabilitatea terenului

Liviu Dragnea: Terenul e bun, e ca şi în Teleorman: îl mănânci. Dar terenul nu produce singur, trebuie să ai şi utilaje, să faci investiţii. Dacă l-a dat în arendă, la fiecare hectar poate primi 700-800 de kilograme de grâu. Nu îi ajunge să plătească rata.

Daniel Constantin: Terenul din zonă este foarte bun, primeşte pe fiecare hectar 160 de euro subvenţii. APIA nu se uită la moralitate. Din punctul de vedere al agriculturii, da, se poate plăti rata respectivă, de 5-6.000 de euro lunar. Dacă există şi irigaţii în zonă el poate face şi un profit de 800-900 de euro pe hectar. Nu ştiu din punct de vedere al comasării, cum s-a ajuns la asta, dar din punctul de vedere al agriculturii e foarte bun.

Victor Ponta: Afacerea Nana va rămâne în istorie ca sfârşitul politic al lui Traian Băsescu. Este disperat că va ajunge să răspundă penal. Procurorul general Tiberiu Niţu a spus clar: nu se poate face niciun fel de cercetare până pe 21 decembrie. E una dintre cele mai mari greşeli pe care le-a făcut din punct de vedere politic. De ce a făcut-o? Lăcomia...

Despre parcul din Nana

Liviu Dragnea: Programul "Parcuri la sate", derulat pe vremea când era ministru Elena Udrea, a fost o sursă de şpagă. Un parc de 4-5 miliarde de lei este o cheltuială degeaba.

Victor Ponta: Dacă vrei să faci un drum, te duci şi vezi dacă există. Aşa, un parc, la prima ploaie... Încă nu face nimeni închisoare pentru un miliard de euro furat de la Hidroelectrica, după doi ani. Dar hoţia e hoţie.

Despre terenurile de la Fundulea şi Nana

Liviu Dragnea: Terenurile de la Fundulea şi Nana au ajuns la angajaţi "singure", nu ştiau nici primarul, nici viceprimarul, nici ministrul. 

Despre vizita lui Biden

Victor Ponta: Mesajul e foarte clar: SUA apreciază poziţia României, suntem alături de voi!

Victor Ponta: Lucrăm la gazoduct cu Moldova, facem manuale, există cooperare între ministerele de Interne.

Despre declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin

Victor Ponta: Rogozin nu are nicio obligaţie faţă de poporul român, dar Băsescu are. Vă spun eu ce s-ar întâmpla; eu şi cu miniştrii şi cu şefii de instituţii vom lua în CSAT deciziile potrivite.

Victor Ponta: "Situaţia cu Rogozin a fost mai complicată, nu predaseră listele cu pasageri, împreună cu ministrul Corlăţean, cu ministrul Duşa am luat această decizie. Preşedintele Băsescu era la un raliu la Arad. Preşedintele nu înţelege că nu ai voie să faci glume cu vodcă pe seama unui reprezentant al unei ţări. În timp ce acţiunea domnului Rogozin a fost o provocare bine gândită, răspunsul lui Băsescu a fost inconştient"

Despre o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

Victor Ponta: "S-ar putea ca cei care l-au susţinut în 2012 să îl convingă să nu, la fel ca atunci când s-a răzgândit în privinţa învestirii Guvernului. Nu ştim dacă a primit telefonul, important e că s-a întâmplat" 

Victor Ponta: "Aşteptăm hotărârea Curţii Constituţionale. Şi cu o zi înainte, dacă a încălcat o decizie a Curţii Constituţionale, da, va trebui suspendat"

Daniel Constantin: "Eu nu cred că avem astăzi nevoie de încă o suspendare, dar nu putem să tolerăm, chiar dacă se află în ultimele 6 luni de mandat"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite