Constantin Nicolescu şi Mircea Drăghici trag în siaj 43 de edili, într-un dosar cu acuzaţii de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

43 de edili din judeţul Argeş sunt urmăriţi penal, pentru abuz în serviciu, în dosarul în care deputatul Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu sunt cercetaţi în legătură cu atribuirea unor contracte de aproape 3,8 milioane de lei firmei controlate de parlamentar.

Potrivit unui comunicat de presă emis de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Piteşti, Drăghici şi Nicolescu sunt urmăriţi penal în calitate de suspecţi.

Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, este urmărit penal pentru două infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, dintre care una în formă continuată (14 acte materiale), precizează sursa citată.

Deputatul Mircea Drăghici este urmărit penal este urmărit penal sub aspectul complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (14 acte materiale).

De asemenea, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 28 primari şi viceprimari la data faptelor, în calitate de suspecţi, fiind acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, după cum urmează:

  • Ion Georgescu, primar al  oraşului Mioveni, judeţul Argeş (9 acte materiale);
  • Nicolae Diaconu, primar al municipiului Curtea de Argeş, judeţul Argeş (10 acte materiale);
  • Florian Rizea, primar al comunei Ţiţeşti, judeţul Argeş (2 acte materiale);
  • Gheorghe Matei, primar al comunei Mihăeşti, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Florea Ene, primar al comunei Moşoaia, judeţul Argeş şi membru al unei formaţiuni politice (2 acte materiale); 
  • Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Marian Ibric, primar al comunei Leordeni, judeţul Argeş şi membru al unei formaţiuni politice (2 acte materiale); 
  • Elisaveta Tudose, primar al comunei Coşeşti, judeţul Argeş şi preşedintă a organizaţiei teritoriale Coşeşti a unei formaţiuni politice şi consilier judeţean la data săvârşirii faptei (2 acte materiale);
  • Ion Ştefan, primar al comunei Budeasa, judeţul Argeş şi membru al unei formaţiuni politice (2 acte materiale); 
  • Dumitru Voicu, primar al comunei Miceşti, judeţul Argeş şi preşedinte al organizaţiei teritoriale Miceşti a unei formaţiuni politice (4 acte materiale);
  • Lucian Cioran, primar al comunei Mozăceni, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Ion Bădulescu, primar al comunei Morăreşti, judeţul Argeş (2 acte materiale);
  • Sevastian Pupăză-Roşu, primar al comunei Stolnici, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Daniel Dincuţă, primar al comunei Corbeni, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Sever Tarbă, viceprimar al comunei Dragoslavele, judeţul Argeş (2 acte materiale);
  • Dumitru Secăreanu, primar al comunei Dâmbovicioara, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Nicolae Langer, primar al comunei Sălătrucu, judeţul Argeş (2 acte materiale); 
  • Gheorghe Pătraşcu, primar al comunei Lunca Corbului, judeţul Argeş şi membru al unei formaţiuni politice (2 acte materiale); 
  • Gheorghe Cernătescu, primar al comunei Cuca, judeţul Argeş şi preşedinte al organizaţiei teritoriale Cuca al unei formaţiuni politice (2 acte materiale); 
  • Constantin Iatagan, primar al comunei Şuici, judeţul Argeş (2 acte materiale);
  • Alexandru-Adrian Cristescu, primar al comunei Mălureni, judeţul Argeş (2 acte materiale); 
  • Ion Marin, primar al comunei Stoeneşti, judeţul Argeş şi membru al formaţiunii politice (2 acte materiale); 
  • Vasile Nica, primar al comunei Valea Danului, judeţul Argeş (2 acte materiale); 
  • Ionel Dragoş Vişan, primar al comunei Cotmeana, judeţul Argeş (2 acte materiale); 
  • Nicolae-Cornel Pepenel primar al comunei Bughea de Sus, judeţul Argeş (2 acte materiale); 
  • Emil Simion, primar al comunei Brăduleţ, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Gheorghiţă Boţârcă, primar al oraşului Topoloveni, judeţul Argeş (3 acte materiale); 
  • Damian – Ion Poştoacă, primar al comunei Mioarele, judeţul Argeş (2 acte materiale).

Totodată, s-a dispus urmărirea penală faţă de 17 primari şi directori, la data faptelor, în calitate de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit (câte un act material), după cum urmează:

  • Corneliu Berevoianu, primar al comunei Nucşoara, judeţul Argeş;
  • Niculaie Dochinoiu, primar al comunei Vedea, judeţul Argeş;
  • Gheorghe Ţucă, primar al comunei Cocu, judeţul Argeş;
  • Marcel Ciobanu, primar al comunei Uda, judeţul Argeş;
  • Vasile Bebe Ivan, primar al comunei Băbana, judeţul Argeş;
  • Niculae Şerban, primar al comunei Mărăcineni, judeţul Argeş;
  • Aurel Bălăşoiu, primar al comunei Rociu, judeţul Argeş;
  • Gheorghe Stoican, primar al comunei Arefu, judeţul Argeş;
  • Mihail Dumitrescu, primar al comunei Merişani, judeţul Argeş;
  • Radu Nicolae, primar al comunei Negraşi, judeţul Argeş;
  • Mircea Păun, primar al comunei Muşăteşti, judeţul Argeş;
  • Sorin Lupu, primar al comunei Priboeni, judeţul Argeş;
  • Nicolae Smădu, primar al comunei Domneşti, judeţul Argeş;
  • Iulian Cioflan, director executiv la Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş;
  • Ion Pădureanu, primar al comunei Godeni, judeţul Argeş;
  • Mihai Ungurenuş, primar al comunei Corbi, judeţul Argeş;
  • Violeta Păvăloiu, director al Şcolii Speciale Valea Mare, judeţul Argeş.

De asemenea, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană, reprezentante ale SC European Project Consulting SRL Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit DNA, Constantin Nicolescu, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Argeş şi totodată de preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul ajutării efective a unui magistrat de a ocupa o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale, cu ocazia concursului aprobat şi organizat în acest sens de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 10 aprilie - 30 iunie 2009.

De asemenea, în perioada 2007-2010, ca urmare a influenţei şi a autorităţii exercitate de către Nicolescu, atât în calitate de preşedinte al CJ Argeş, cât şi de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD asupra unor primari, în marea lor majoritate fiind membrii acestui partid, SC European Project Consulting a încheiat contracte de prestări servicii, având ca obiect consultanţă, elaborare strategie locală şi elaborare cereri de finanţare - implementare proiect, cu un număr de 46 consilii locale ale unor oraşe şi comune din judeţul Argeş, Şcoala Specială Valea Mare, Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş (instituţie subordonată Consiliului Judeţean Argeş) şi chiar cu Consiliul Judeţean Argeş.

„Consiliile locale cu care agentul economic anterior menţionat a încheiat 105 contracte sunt următoarele: Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Ţiţeşti, Mihăeşti, Moşoaia, Stâlpeni, Leordeni, Coşeşti, Budeasa, Miceşti, Nucşoara, Mozăceni, Morăreşti, Stolnici, Corbeni, Tigveni, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sălătrucu, Lunca Corbului, Vedea, Cocu, Cuca, Uda, Şuici, Mălureni, Stoeneşti, Băbana, Mărăcineni, Valea Danului, Cotmeana, Bughea de Sus, Brăduleţ, Rociu, Arefu, Cicăneşti, Merişani, Negraşi, Mioarele, Muşăteşti, Priboieni, Domneşti, Godeni, Corbi şi Cepari”, precizează DNA.

Valoarea celor 105 documente: aproape 3,8 milioane de lei

Procurorii susţin că valoarea totală a celor 105 contractelor de prestări servicii încheiate de SC European Project Consulting cu instituţiile publice şi unităţile administrativ teritoriale anterior menţionate, în perioada 2007-2010 este de circa 3.786.804,5 lei, din care au fost efectuate plăţi în sumă totală de aproximativ 3.140.687,5 lei.

„Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă indicii rezonabile că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate fără justificare, în condiţiile în care comunităţile respective, în multe cazuri, nu au obţinut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile încheierii unor astfel de contracte au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor şi nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC European Project Consulting Bucureşti (firmă a cărei reprezentanţi aveau legături de interes personal şi de grup cu Drăghici Mircea Gheorghe)”, mai arată DNA.

Anchetatorii adaugă faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţiile frauduloase a contractelor de prestări servicii, Mircea Drăghici Mircea Gheorghe a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât el şi o rudă a sa să poată obţine, în mod facil şi necuvenit, cu sprijinul nemijlocit al lui Nicolescu Constantin, foloase materiale, în calitate de asociaţi ai firmei, între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei.

„În perioada 1.10.2007- 31.12.2008, Drăghici Mircea Gheorghe a deţinut şi funcţia de director al acestei firme care era administrată de o rudă a acestuia. Drăghici Mircea Gheorghe a avut calitatea de asociat unic al SC European Project Consulting Management SRL Piteşti în perioada 6.10.2008 - 20.10.2010, în condiţiile în care, în perioada de referinţă, începând cu luna decembrie 2008 a deţinut funcţia de deputat”, arată DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, obţinerea necuvenită de foloase materiale atât de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti, cât şi de către SC European Project Consulting Management SRL Piteşti şi implicit de către asociaţii acestor societăţi comerciale, a fost facilitată de îndeplinirea, în mod defectuos, a actelor de serviciu de către conducătorii instituţiilor şi autorităţilor publice respective, cu consecinţa producerii de pagube materiale acestor entităţi.

DNA mai precizează că suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea din dosar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite