Lege nouă pentru amendarea reală a erorilor medicale

O nouă lege a malpraxisului urmează să intre în dezbatere publică, a anunţat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. În momentul de faţă, atât specialiştii, cât şi pacienţii susţin că legea malpraxisului e mai mult de formă, fiind făcută să umfle conturile societăţilor de asigurare şi nu să ofere despăgubiri pacienţilor care au avut de suferit.

Cazurile în care aceştia din urmă au fost despăgubiţi sunt rare, deşi piaţa asigurărilor de malpraxis ajunge la trei milioane de euro pe an, completează aceiaşi specialişti. Prin noua lege a malpraxisului, coordonată de doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, evaluarea unei fapte presupuse de malpraxis va fi făcută de experţi „mai independenţi şi mai obiectivi, iar firmele de asigurări, care încasează de ani de zile mulţi bani pentru riscul profesional, să plătească“, a explicat Nicolăescu.

„La ora actuală, asigurările de malpraxis nu funcţionează. Legea prevede obligaţia asigurătorului să vină la mediere, unde participă pacientul, medicul acuzat, instituţia medicală şi asigurătorul, dar acesta din urmă spune că nu are experţi judiciari şi aici intervine instanţa. Important este să se facă un circuit cât mai scurt al pacientului până când dosarul e soluţionat“, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacientului (ANPP).

În momentul de faţă, când are o problemă cu un medic, pacientul trebuie să parcurgă următorul circuit: se adresează comisiei de disciplină a spitalului, apoi managerului unităţii sanitare şi, în funcţie de răspuns, se adresează direcţiei de sănătate publică. Ulterior, dosarul este trimis la Colegiul Medicilor din România (CMR), unde rămâne chiar şi un an - doi, până să fie soluţionat.

SOLIDARITATEA SPITAL-MEDIC

„O problemă identificată de noi e faptul că spitalul nu pune la dispoziţia pacientului sau a familiei pacientului informaţii de care este nevoie la asigurător şi în instanţă. Vrem ca legea să echilibreze accesul pacientului şi controlul într-oastfel de situaţie.

Dacă, spre exemplu, pacientul nu mai este în viaţă, aparţinătorii să aibă dreptul de a primi informaţii legate de caz. Totuşi, multe acuzaţii aduse medicilor sunt nefondate, vina fiind de cele mai multe ori a spitalului. Din păcate, atât unitatea sanitară, cât şi medicul sunt interesaţi ca analiza dosarului să fie în dauna pacientului. S-a creat o coaliţie între medic şi asigurător, iar pacientul este singur“, a completat Vasile Barbu.

Ultimele statistici ale Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacientului arată că în 2011 au fost depuse 731 de sesizări de la bolnavi din toată ţara.

„Suntem contactaţi telefonic, se trimit scrisori, e-mailuri. Cele mai multe au fost din Bucureşti, având în vedere că pacienţii de aici sunt şi cei mai informaţi. 17 sesizări au ajuns în instanţă sau la Parchet. Marea majoritate le-am rezolvat prin mediere, dar au fost şi situaţii în care s-a renunţat. În mod normal, medicul trebuie să îi dea pacientului asigurarea, iar asigurătorul trebuie să facă o anchetă“, a mai spus specialistul. Motivând însă că nu există experţi judiciari, dosarul e trimis în instanţă.

UN CHIRURG ESTE ASIGURAT CU 62.000 DE EURO

Potrivit estimărilor, din cei peste 200.000 de clienţi ai societăţilor de asigurări, o treime sunt cadre medicale. Dacă, spre exemplu, suma asigurată pentru un asistent medical este de 5.000 de euro, ea ajunge la 62.000 de euro pentru un medic chirurg. Prima de asigurare e cuprinsă între 5 şi 37 de euro anual, dar în cazul unei greşeli medicale, compania plăteşte asigurare doar dacă se pronunţă instanţa în acest sens.

„Nu se cunoaşte cu exactitate numărul pacienţilor despăgubiţi de societăţile de asigurări şi nici sumele cu care aceştia au fost despăgubiţi.La nivelul organizaţiei, nu există statistici pe malpraxis în general, însă ce ştim este că doctorii nu vor mai fi obligaţi să plătească poliţa de asigurare pentru a fi membri în Colegiul Medicilor din România (CMR), aşa cum este în prezent“, a explicat profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele organizaţiei profesionale.

CAZIERUL MEDICULUI

Un alt instrument pe care ministrul Eugen Nicolăescu vrea să îl pună la dispoziţia pacienţilor este cazierul medicului, în care vor fi trecute toate informaţiile referitoare la activitatea profesională a acestuia.

Deşi nu se împotriveşte, preşedintele Colegiului Medicilor din România susţine că este necesară o analiză de impact, pentru a vedea modul în care pacienţii vor fi influenţaţi dacă ar avea acces la astfel de date.

CAZURI CELEBRE DE MALPRAXIS

Potrivit unor date făcute publice de către Colegiul Medicilor din România, în intervalul 2006-2011, Comisia de Disciplină din cadrul acestei instituţii a analizat 725 de dosare în care au fost reclamaţi 916 medici, dintre care 198 de medici au fost sancţionaţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au primit mustrare, 13 au fost amendaţi, 11 au primit interdicţia de a mai profesa.

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de malpraxis este cel al chirurgului urolog Naum Ciomu, care a fost dat în judecată în octombrie 2004 pentru vătămare corporală gravă din culpă după ce, în timpul unei intervenţii chirurgicale, a fragmentat penisul unui pacient în mai multe bucăţi. Ciomu şi-a pierdut atunci dreptul de a profesa.

Chirurgul Traian Ursu, de la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti, este un alt caz celebru de medic acuzat de malpraxis.

În anul 2005, chirurgul Ursu a avut una dintre cele mai complicate intervenţii pe coloană, folosind un dispozitiv experimental. Medicul a secţionat atunci un vas important de sânge în timpul operaţiei, iar pacientul a paralizat. Ursu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi despăgubiri băneşti în valoare de 500.000 de euro. Traian Ursu operează în continuare pentru că instanţa a decis că vătămarea corporală din culpă a fost accidentală.

ASIGURĂRILE DE MALPRAXIS ÎN STRĂINĂTATE

 În străinătate, situaţia este diferită. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, asigurările de malpraxis sunt „destul de complicate şi în general foarte scumpe, însă sunt variaţii mari între diverse state şi mai ales specialităţi“, explică Nicolae Done, doctorand în politici de sănătate la Universitatea Johns Hopkins.

„Reglementarea se face la nivel de stat. Unele state îi obligă pe toţi medicii să aibă asigurare, altele nu. În SUA, medicii sunt foarte vulnerabili şi pot  fie daţi uşor în judecată de către pacienţi. Din aceasta cauză, sistemul este destul de ineficient, iar cadrele medicale argumentează că practică medicina defensivă pentru a se proteja de procese, solicitând teste şi tratamente suplimentare“, a explicat Nicolae Done.

În Anglia se face o distincţie între medicii angajaţi în sectorul public, acoperiţi automat printr-un fond global unic de asigurări, şi medicii de familie, care sunt operatori independenţi. „Medicii sunt acoperiţi pentru majoritatea atribuţiilor clinice corespunzătoare fişei postului şi în cele mai multe cazuri nu au nevoie de asigurare suplimentară. Cu toate acestea, unii medici de spital aleg să se asigurare suplimentar.

De exemplu, în cazul în care lucrează şi în mediul privat, asigurare nu acoperă şi această activitate“, a explicat Adrian Gheorghe, de la Universitatea Birmingham.