Generali de pace, politicieni de război

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De acord, suntem cu toţii, cei care scriem şi cârcotim pe ici, pe colo, cu opiniile noastre divergente şi, uneori, chiar profund adverse, doar nişte martori de la distanţă ai evoluţiilor din jurul nostru.

Nu putem şti tot ce se întâmplă, sunt convins că există multe incertitudini şi necunoscute chiar la cei care ar trebui să ştie şi în locul nostru, nu suntem decât nişte comentatori interesaţi de realitatea în care ne-am simţit până mai ieri confortabili, cercul nostru de interese şi expertiză. Uneori, poate, extrem de îngust.

Dar asta nu ne face irelevanţi.

Fiecare avem dreptatea noastră, uneori mică, uneori înghesuită între dreptatea şi adevărurile celorlalţi. Media adevărurilor noastre reflectă media aşteptărilor celor care ne citesc, care sunt, la rândul lor, media societăţii în care vieţuim.

Ăştia suntem.

Asta sunt şi ei. Cei cărora, vrem - nu vrem, trebuie să le încredinţăm trecerea noastră peste îngusta - şi nu se ştie cât de lunga - punte care ne separă de ţărmul de linişte în care vrem să ajungem cât mai curând.

Aş vrea să mă opresc doar la două ipostaze.

Una, a militarilor. Chemaţi să intervină doar atunci când nu prea mai sunt alte opţiuni. Într-un domeniu în care pot fi la fel de stângaci şi de nepricepuţi ca întreaga societate.

Raţiunile pentru care armata a fost trimisă pe străzi sunt, sigur, mai multe, dar, probabil, cel mai important a fost mesajul că totul trebuie să se schimbe în abordarea populară. Chiar este o vreme de CRIZĂ.

Starea aceea de dinainte de război.

De dinainte de prăpastie.

Sigur că se nasc întrebări privind domeniile în care se poate interveni militar, acoperirea constituţională, cât de utilă se poate dovedi puşca în faţa virusului rapid schimbător şi iute călător.

Cei care decid au avut nevoie de acest semnal şi l-au dat. Cei care comandă structurile militare, generalii noştri de pace, sunt chemaţi acum să aleagă  măsurile şi tonul în acord cu orchestra generală.

O societate democratică are o anumită armonie internă, în care şi instrumentele de produs sunetele grave de fundal trebuie să se integreze în concert.

Dacă va fi victorioasă în această confruntare cu un inamic fără identitate, pe un teren fără aliniamente, cu muniţia şi trupele intacte, celălalt război, pentru care orice armată se pregăteşte, va fi floare la ureche.

A doua ipostază este cea a politicienilor.

Au crezut că vor primi un mandat de pace şi au, în schimb, unul de război.

Din nefericire pentru ei, inamic nu e adversarul politic, cel cu care, după un schimb de replici în parlament, poţi ieşi la o bere şi pune de o alianţă contra naturii.

Din fericire pentru ei, acum chiar pot demonstra dacă ştiu să şi conducă, nu numai să câştige. Alegeri, ce credeaţi?

Dar din nefericire, tot pentru ei, mulţi nu s-au gândit că totul va fi atât de serios, de grav, aşa, dintr-odată. Că nu mai pot trece momentul doar cu o promisiune, cu o strîngere de mână sau, doamne fereşte, cu un cap în piept.

Desigur, tupeul este marca de pe politicianul nostru. Nu numai al nostru dar, în special, al nostru.

Dar tupeul nu produce măşti de protecţie, nu împiedică circulaţia virusului, nu plăteşte ratele alegătorilor, nu aduce coşul zilnic de alimente în casă.

Chiar trebuie să ia decizii, chiar trebuie ca aceste decizii să fie corecte, chiar trebuie să poarte bătălii prin mlaştini în care politicienii noştri nu ar fi intrat niciodată cu costumele lor cele noi, croite doar pentru ceremoniile de preluare a mandatului.

Din nefericire pentru ei, nu există altă opţiune.

Din păcate, nici pentru noi.

Fie ca armata să ajute să se menţină pacea şi ca responsabilii noştri politici să câştige războiul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite