FOTO Un drapel de 24 de metri pătraţi a fost arborat la Tulgheş în Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ceremonie au participat toţi localnicii din Tulgheş. FOTOmapn.ro
La ceremonie au participat toţi localnicii din Tulgheş. FOTOmapn.ro

Tricolorul este cel mai mare din judeţul Harghita. La ceremonia din această după-amiază s-a adunat toată suflarea comunei Tulgheş, de la copii în costume populare şi până la bătrânii satului.

Tricolorul de 24 de metri pătraţi a fost arborat cu ocazia Zilei Drapelului, zi care a fost sărbătorită în toată ţara. La ceremonialul de la Tulgheş a fost prezent şi Ministrul Apărării, Mircea Duşă, dar şi vicepreşedintele Senatului, Marius Lucian Obreja. Arborarea unui drapel de asemenea dimensiuni a fost o premieră pentru judeţul Harghita. Cei mai încântaţi de ceremonie au fost localnicii. Peste 1000 de oameni au venit cu mic cu mare să vadă uriaşul steag tricolor.

Regimentul de gardă şi protocol „Mihai Viteazu“ din Bucureşti a dat onorul ministrului Apărării, iar şase ofiţeri au adus la catarg tricolorul. Ministrul a sărutat drapelul. „Aici în judeţul Harghita, mândria de a fi român, respectul pentru simbolurile naţionale sunt altfel, pentru că pentru românii din Harghita şi din Covasna drapelul înseamnă suveranitate, înseamnă independenţă, înseamnă o Românie întreagă, aşa cum ne-au lăsat-o strămoşii noştri. De aceea suntem astăzi (joi - n.r.) aici, pentru că suntem mândri că suntem români şi că oriunde în lume tricolorul românesc aduce onoare, aduce respect. La Tulgheş am înălţat cel mai mare drapel tricolor din Harghita pentru că tricolorul românesc trebuie să fie la el acasă şi aici, în Harghita şi a declarat“, ministrul apărării Mircea Duşa, citat de Mediafax.

Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.

Tricolorul ca simbol al naţiunii româneşti apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui).

.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite