Dosarul Gala Bute. Elena Udrea, în lacrimi la Curtea Supremă: „Topoliceanu mi-a reproşat că puteam să fac mai mult pentru ea şi nu am făcut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Mediafax
Elena Udrea FOTO Mediafax

Deputatul Elena Udrea a fost marţi la Curtea Supremă unde a fost audiată de magistraţi în dosarul „Gala Bute”. În timpul declaraţiilor, Elena Udrea a început să plângă, motiv pentru care şedinţa de judecată a fost suspendată timp de 20 de minute.

Elena Udrea le-a declarat magistraţilor că o cunoaşte pe Ana Maria Topoliceanu de 17 ani, fiind „extrem de apropiate” în vara anului 2012.

Întrebată de judecători dacă a primit bani de la Topoliceanu, Udrea a spus că nu.

„Categoric nu. Ea a fost singurul om pe care l-am susţinut într-o funcţie publică. Am cunoscut-o fiind ambele avocate, am fost extrem de apropiate până în vara lui 2012, însă relaţia s-a răcit de atunci. Când am fost numită ministru, Ana Maria Topoliceanu m-a rugat să o susţin pentru a ocupa o funcţie publică. Pe de o parte, în virtutea relaţiei pe care o aveam, pentru că şi ea muncise în campania mea din 2008, şi pentru că îşi dorea foarte mult să intre în politică, punându-se chiar problema să candideze în 2012. Nu s-a mai întâmplat”, a spus Udrea.

De asemenea, deputatul a mai precizat că atunci a decis să o numească consilier.

„Tot ce am putut să fac a fost să o iau consilier. Deşi poate că partidul nu ar fi refuzat să o susţin pentru altă funcţie. A lucrat alături de mine şi în 2009, iar când am devenit ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, am avut o discuţie destul de dură, în care mi-a reproşat că puteam să fac mai mult pentru ea şi nu am făcut. După această discuţie am numit-o director CNI. Consider că a fost un director bun”, a spus Udrea.

Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute”

Pe 21 aprilie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să o trimită în judecată pe Elena Udrea sub acuzaţiile de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi şi Rudel Obreja, Ion Ariton, Tudor Breazu, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Elena Udrea, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (Ştefan Lungu, consilier personal al ministrului, Ana Maria Topoliceanu, director CNI, Gheorghe Nastasia, secretar general al ministerului şi Tudor Liberiu Breazu, asistent personal) ar fi primit, cu ştiinţa Elenei Udrea, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister.

Sumele obţinute ar fi intrat fie nemijlocit în posesia Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta, respectiv a Organizaţiei Bucureşti a PDL şi a lui Rudel Obreja.

Procurorii mai precizează că Udrea şi-ar fi exercitat atribuţiile în mod nelegal şi i-ar fi determinat şi pe alţi funcţionari din cadrul ministerului să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului şi creând un folos necuvenit pentru Obreja.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite