Document Naşul TV: Sebastian Ghiţă, angajament pentru o instituţie a statului neprecizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghita FOTO Mediafax

Redacţia „Naşul TV“ a publicat vineri seară o serie de documente în care apare numele deputatului Sebastian Ghiţă, printre acestea fiind şi o declaraţie în care acceptă „cerinţele procedurii de verificare şi avizare” ale unei instituţii, dată în prezenţa unui cadru militar în dreptul căruia apar şi menţiunile „gradul, numele, prenumele şi semnătura funcţionarului de securitate“.

Redacţia „Naşul” a publicat documentele fără a face comentarii pe marginea acestora, lăsând ca fiecare citititor să tragă propriile concluzii. Mesajul alăturat „documentelor în premieră” este: 

„Lămurirea aspectelor privind aceste documente considerăm că trebuie să faca obiectul unei dezbateri publice.

Deocamdată, publicarea lor o facem fără comentarii“.

Declaratie Sebastian Ghita FOTO Nasul TV

Printre documentele publicate pe site, pot fi regăsite o declaraţie semnată care poartă numele lui Sebastian Ghiţă, în care acesta este de acord începerea unei verificări amănunţite în ceea ce-l preiveşte, dar şi a familiei sale.

De asemenea, este completată de mână o autobiografie detaliată în care sunt date detalii şi despre membrii familiei. 

La sfârşitul autobiografiei datate 27.08.2004 sunt precizate următoarele:

„Am o stare a sănătăţii foarte bună, nu am defecte fizice, nu am semne particulare şi nu am suferit intervenţii chirugicale. Aceasta este autobiografia pe care o dau şi o semnez, asumându-mi răspunderea exactităţii datelor consemnate.”   

Autobiografie Sebastian Ghita FOTO Nasul TV

Potrivit jurnalistului Grigore Cartianu, prezent în emisiunea în care au fost făcute publice documentele, a fost încercată contactarea telefonică a echipei Naşul TV, dar deputatul a refuzat să intre în emisiune.

Autobiografie 2 Sebastian Ghita FOTO Nasul TV
Autobiografie 3 Sebastian Ghita FOTO Nasul TV
Autobiografie 4 Sebastian Ghita FOTO Nasul TV

La sfârşitul prezentării acestor documente, redacţia Naşu TV a alăturat şi o imgaine în care este comparat scrisul deputatului Ghiţă din „Declaraţia de avere” de la Parlament şi scrisul din autobiografie. 

Comparatie scris Sebastian Ghita FOTO Nasul TV
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite