Deţinuţii de weekend, alternativă la „Mica graţiere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brăţară electronică pentru deţinuţi în detenţie la domiciliu şi executarea pedepsei cu închisoarea doar în weekend sunt alternativele la „Mica graţiere“, care până acum a scos din penitenciare sute de hoţi, tâlhari, criminali şi violatori.

Proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, iniţiat de PNL, a fost aprobat marţi tacit de Senat, din cauză că nu a fost dezbătut în termenul de 45 de zile prevăzut de lege. Acum, actul normativ va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Concret, proiectul prevede înlocuirea pedepsei cu închisoarea de până la 2 ani cu detenţie la domiciliu, prin supravegherea cu brăţară electronică, executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special, executarea pedepsei în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi executarea pedepsei în regim mixt – zile de muncă în folosul comunităţii şi zile executate sâmbătă şi duminică în centre speciale. 

Ultimele trei măsuri se pot aplica pentru condamnarea la o pedeapsă de până la 4 ani de închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

Există însă şi alte restricţii. Măsurile prevăzute de lege nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică ori psihică a victimei, cât şi pentru infracţiuni de serviciu, de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, precum şi pentru cei care recidivează.

Potrivit expunerii de motive, „situaţia din sistemul penitenciar românesc este considerată inacceptabilă de CEDO, iar România riscă adoptarea unei decizii pilot de condamnare pentru rele tratamente aplicate persoanelor care execută o pedepasă privativă de libertate”.

Sistemul electronic de supraveghere

Însă, dacă legea va ajunge să fie promulgată, aplicarea ei se va lovi de o mare problemă: lipsa brăţărilor de supraveghere. Deşi aceste dispozitive sunt prevăzute deja în Codul de procedură penală în cazul arestului la domiciliu, sistemele electronice de supraveghere nu au fost achiziţionate nici astăzi.
Din cele 28 de state ale Uniunii Europene, 16 dintre acestea folosesc brăţările electronice pentru arestaţii la domiciliu. 

Specialiştii spun că orice măsuri alternative de executare a pedepselor sunt preferabile în locul punerii deţinuţilor în libertate, aşa cum s-a întâmplat în cazul aplicării legii recursului compensatoriu. Cu toate acestea, aplicarea noilor măsuri presupun costuri deloc de neglijat.

„Orice măsură alternativă e mai bună decât o graţiere. Cine a văzut studiile post-graţiere ştie că asta nu face decât să crească nivelul criminalităţii. Mai este şi o chestiune de adresabilitate. Cei care s-ar încadra în condiţii vor fi destul de puţini. Media pedepselor aplicate în România este de 7 ani, deci cu 3 - 5 ani mai mult decât prevede proiectul pedepselor alternative. Nu ne putem compara cu alte ţări din Europa. De exemplu, în Olanda, circa 40% din pedepse sunt sub 4 luni. Sunt mai multe lucruri care contează, cum ar fi cât te costă să incapacitezi un deţinut. Sunt infractori care, lăsaţi în libertate, comit pe an peste 10 fapte. Italienii au făcut studii şi au calculat costurile sociale ale unui deţinut la 80.000 de euro pe an, dacă ar fi liber, şi puţin peste 20.000 de euro dacă ar fi în penitenciar“, a explicat, pentru „Adevărul“, Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite