29.000 de români primesc compensaţii uriaşe: Urmaşul unui deţinut politic închis zece ani ia 7.000 lei pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inchisoare detinut gratii puscarie FOTO Pexel

29.000 de romani primesc compensaţii uriaşe de la stat, după ce ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi secretarul de stat Octav Bzoja, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, au completat decretul-lege 118/1990 privind compensarea persecutaţilor politic.

Astfel, în Decretul-lege nr. 118/1990, privind acordarea de drepturi persoanelor care au fost persecutare politic după 6 martie 1945, precum şi celor deportate sau constituite în prizonieri, au fost introduşi şi urmaşii de gradul I ai celor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist, modificările fiind aplicate deja din toamna anului trecut.

Legea nr. 130/2020, în vigoare din 8 noiembrie 2020, are caracterul unei soluţii reparatorii faţă de urmaşii celor care au avut de suferit nevinovaţi prin ani grei de detenţie. Fiecare an de detenţie este compensat material cu 700 lei pe lună pentru fiecare urmaş, cu excepţia celor născuţi după venirea din închisoare sau prizonierat a părintelui, care au dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din suma de care ar fi beneficiat părintele său decedat.

Cu alte cuvinte, fiul sau fiica persoanei persecutate cu 10 ani de închisoare, veniţi pe lume înainte de pedeapsă, primesc în acest caz 7.000 de lei pe lună, indiferent de numărul copiilor pe care i-a avut oponentul regimului comunist şi de statutul lor actual, salariaţi sau pensionari. Mergând pe acelaşi exemplu, pentru un deţinut politic care a lăsat acasă cinci copii statul plăteşte lunar 35.000 de lei moştenitorilor direcţi ai acestuia.

Chiar şi urmaşii născuţi după venirea din închisoare sau prizonierat au dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din suma de care ar fi beneficiat părintele său decedat.

Practic, fiecare dintre persoanele aflate în această categorie îşi poate estima singură valoarea indemnizaţiei pe care o are de primit, calculând perioada de detenţia a părintelui cu dreptul lunar de 700 de lei acordat prin lege.

La nivel naţional, la momentul de faţă sunt în plată 29.000 de beneficiari ai Decretului 118, adică persecutaţi politic şi se apreciază că numărul total al noilor beneficiari ar putea egala sau depăşi această cifră. Statul a calculat şi impactul bugetar al unei astfel de legi, care este estimat la 60 de milioane de lei lunar, ceea ce înseamnă peste 700.000 de lei pe an.

Alte facilităţi:

     a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;

     b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul;

     c)  douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular;

     ! În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari conform lit. b) şi c), aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi ridicate şi utilizate şi de către soţul/soţia sau de către alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de împuternicire cu dată certă, însoţită de o copie a actului de identitate al titularului tichetului, nefiind necesară prezenţa titularului la momentul realizării călătoriei.

     d)   un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică;

     e)  prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament;

     f)   acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.

Persoanele prevăzute la secţiunea A beneficiază şi de :

     a)  prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuinţe din fondul locativ de stat;

     b)  prioritate la acordarea, prin unităţile CEC Bank, de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condiţiile prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Fiecare an de detenţie sau internare  se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni. Perioadele de strămutare şi domiciliu obligatoriu constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.

Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la secţiunea A (cu excepţia situaţiei în care a fost deportată sau constituită în prizonier după data de 23 august 1944 ) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă.

Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut   să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situaţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite