Primarul interimar al Capitalei: Garantez că bucureştenii nu vor rămâne fără apă caldă şi căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Marin, a declarat, miercuri, că dă garanţii că bucureştenii nu vor rămâne fără apă şi căldură, iar ELCEN va primi banii necesari pentru a-şi plăti toţi furnizorii.

Edilul Capitalei a spus că, în ultimele zile, a auzit diverse comentarii legate de fuziunea RADET-ELCEN sau despre faptul că preţul gigacaloriei se va putea majora şi bucureştenii vor rămâne fără căldură şi apă caldă.

"Cred că aceste persoane s-au grăbit să iasă în faţă cu date pe care nu le au. (...) Am convenit să prioritizăm aspectul care ne interesează, respectiv că bucureştenii trebuie să aibă - şi vă garantez că vor primi - apă caldă şi agent termic în această iarnă. Ne aflăm cu bugetul pe masă pentru rectificare şi voi reuşi să scot bani pentru a aloca RADET. Suntem în discuţii, şi urmează să discutăm şi la nivel guvernamental, despre suma care va fi dislocată din buget ca şi ajutor de încălzire", a declarat Ştefănel Marin, precizând că deocamdată semnalele sunt pozitive.
Primarul interimar al Capitalei a mai spus că, pentru ultimul trimestru din acest an, există un exerciţiu bugetar în care este alocată o sumă RADET, iar ELCEN va reuşi să-şi tragă bani pentru a plăti furnizorii.

"În acest moment, vreau să transmit că nu se va întâmpla acest fenomen, ca bucureştenii să nu beneficieze de apă caldă. Este exclus aşa ceva, şi vă garantez acest lucru", a spus Marin.

Întrebat dacă vor ajunge la ELCEN 450 de milioane, atât cât a cerut directorul societăţii, primarul a spus că cifra nu este veridică. "Nu vreau să comentez, eu pot oferi garanţia că vor avea banii necesari pentru a-şi plăti toţi furnizorii, astfel încât să poată livra agentul termic către RADET", a mai spus Ştefănel Marin.

Edilul a precizat că, în cursul acestei săptămâni, ar urma să aibă o discuţie şi cu premierul Victor Ponta, pentru a stabili cum va fi gestionată această situaţie, dar poate spune că are asigurări de la distribuitorul de gaz că nu va întrerupe furnizarea către ELCEN.

Întrebat dacă există riscul majorării preţului gigacaloriei, primarul a spus că acest aspect este legat de riscul ca alte preţuri care influenţează gigacaloria să crească. Edilul a precizat însă că Primăria Capitalei va suporta diferenţa de preţ a gigacaloriei care ar putea să apară din cauza creşterii preţului gazelor sau a energiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că se va întâlni cu primarul interimar al Capitalei şi va discuta despre RADET, precizând că Guvernul poate acorda sprijin pentru asigurarea agentului termic în Bucureşti, dar că soluţia la această problemă o reprezintă o decizie a CGMB.
"Eu ştiu foarte bine care este situaţia şi în Bucureşti, şi în restul ţării. Ca în fiecare an, noi putem să sprijinim, însă soluţia este o decizie a Consiliului General. O să mă văd şi cu primarul interimar. Nu ştiu exact care sunt majorităţile acolo, cum funcţionează, dar, categoric, trebuie o soluţie radicală, pe care Consiliul General, din motive strict politice, că nu era decizia primarului şi nu este nici acum decizia primarului, ci a Consiliului General, trebuie să o ia, legată de RADET", a spus Victor Ponta.

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) discută cu RADET încheierea unui protocol de eşalonare a datoriilor regiei, pe o perioadă de zece ani, cu condiţia ca până la sfârşitul anului 2015, pe lângă factura curentă, RADET să achite 250 milioane lei, suma necesară plăţii furnizorilor de gaze.
Datoriile totale ale RADET către ELCEN, la 31 august, erau în valoare de 3,58 miliarde lei.

ELCEN a anunţat că bucureştenii nu vor avea probleme cu apa caldă şi căldura şi că nici nu va fi nevoie de importuri de gaze la iarnă.
Directorul general al ELCEN Bucureşti, Marcel Octavian Nicolaescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ELCEN nu încasează valoarea mărfii pe care o vinde RADET, respectiv apă caldă şi căldură. Nicolaescu a menţionat că nu se mai pune problema fuziunii cu RADET.

De asemenea, şeful ELCEN a precizat că societatea organizează o licitaţie publică pentru a lua un credit de 150 milioane lei, pentru a putea achita din datoriile pe care le are către furnizorii de gaze. În total, ELCEN datorează Romgaz, GDF SUEZ Energy România (Engie), Transgaz şi OMV Petrom 548 de milioane de lei.

Potrivit conducerii ELCEN, în perioada 2009 - 2015 RADET a acumulat noi datorii, deşi în Bucureşti gradul de încasare de la populaţie este de peste 90%, fiind cel mai ridicat nivel din ţară.

Bugetul municipiului Bucureşti nu a fost niciodată gândit să acopere integral subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei, conform ELCEN. Pentru 2015, Consiliul General al PMB a aprobat cu titlu de "subvenţie", reprezentând diferenţa de preţ la energia termică livrată populaţiei, doar suma de 570,4 milioane lei, faţă de 720 milioane lei, cât a fost fundamentat de RADET. Până în prezent, din suma de 570 milioane lei, PMB a achitat 430 milioane de lei, rămânând de achitat 140 milioane de lei.

În opinia oficialilor ELCEN, CGMB trebuie să rectifice în regim de urgenţă bugetul PMB, astfel încât să aloce cu titlu de subvenţie pentru RADET Bucureşti încă cel puţin 200 milioane de lei, sumă ce trebuie plătită în acest an, în integralitate, către ELCEN.

De asemenea, Electrocentrale Bucureşti a ajuns la un acord împreună cu Romgaz, compania care asigură gazele naturale pentru centralele termice din Capitală, astfel încât furnizarea de gaze să nu fie întreruptă după 15 octombrie, iar bucureştenii sa beneficieze de apă caldă şi căldură în sezonul de iarnă.

RADET este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi agenţi economici).

RADET Bucureşti administrează circa 4.000 de kilometri de conducte, fiind cel mai mare sistem de termoficare din România. Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică are ca beneficiari aproximativ 570.000 apartamente cu peste 1,22 milioane locuitori şi 5.429 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

Producătorul de energie ELCEN furnizează 90% din energia termică a Bucureştiului şi este controlat de stat, prin Ministerul Energiei.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite