Metrorex deschide astăzi accesul în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex deschide, marţi, accesul călătorilor în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei, cu o zi mai devreme faţă de data anunţată.

Metrorex reaminteşte că proiectul de modernizare a instalaţiilor de control-acces se află în plin proces de implementare şi că orice nereguli sesizate sunt transmise constructorului pentru a fi remediate.Etapa finală a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de acces în staţiile de metrou a început sâmbătă şi se va încheia în 19 septembrie. Ultima etapă vizează şase staţii cu o singură cale de acces, potrivit News.ro

În perioada 9 septembrie - 12 septembrie, vor fi făcute modernizări ale instalaţiilor de acces la staţiile Dimitrie Leonida şi Costin Georgian, ultimele programate fiind Pantelimon şi Basarab 1 unde lucrările se vor desfăşura în perioada 16 septembrie - 19 septembrie.

„Perioada maximă estimată pentru închiderea staţiilor de metrou cu un singur acces va fi de 4 zile calendaristice consecutive, dintre care două lucrătoare. Pe parcursul lucrărilor, personalul Metrorex va asigura asistenţa necesară călătorilor“, anunţă Metrorex.

Până la începerea acestei ultime etape, Metrorex a modernizat 66 de accesuri din 35 de staţii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite