Şoferi amendaţi de Poliţie şi RAR pentru modificări neomologate la maşini: „Anvelopele trebuiau de 195, am pus 205” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Poliţia Rutieră a făcut razii în Bucureşti în noaptea de sâmbătă. Au fost prinşi şoferi băuţi, drogaţi şi care circulau cu viteze peste limita legală, 23 dintre ei rămânând fără permis. Printre tinerii sancţionaţi se numără şi unii care şi-au făcut modificări neomologate la maşină.

Poliţist, către un şofer: ABS, airbag nefuncţional, sistem stopuri stânga, tubulatură, dispersor dreapta spart, poziţii tip LED, culoare poziţie atipică, anvelope alte dimensiuni, suspensii modificate. Ştiaţi de ele sau nu ştiaţi?

Şofer: Aşa am luat-o, ce să-i mai fac acum?

Şofer: Abia am schimbat cauciucurile sunt noi şi n-am apucat să le înregistrez.

Poliţist: Aţi cumpărat anvelopele, dar nu sunt pe dimensiunea optimă pentru vehiculul dumneavoastră.

Şofer: De la 195 am pus 205.”, a fost dialogul dintre oamenii legii şi participanţii la trafic, surprins de reporterii Digi24.

Şoferul a primit o amendă de 3.045 de lei, a rămas fără certificat şi plăcuţe de înmatriculare, după ce poliţiştii au descoperit că a făcut modificări neomologate la maşină. 

Proprietarul maşinii a fost indignat de ceea ce s-a întâmplat şi a susţinut că a fost vânat de agenţi: „Hai să-i oprim pe toţi cu maşini sport, mai aveam şapca invers, dacă ştiam mă îmbrăcam la cămaşă cu cravată, poate mă luau mai în serios".

„Poliţiştii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu RAR au efectuat activităţi de control în trafic pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice, precum şi pentru diminuarea disconfortului tehnic produs de autovehicule cărora le-au fost făcute modificări neomologate ale sistemului de evacuare.", a precizat purtătorul de cubvânt al Brigăzii Rutiere, Andra Arsintescu.

În total, poliţiştii au dat 40 de amenzi pentru defecţiuni tehnice şi spun că vor continua acţiunile de acest fel.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite