VOLUNTARIAT Cercetaşii de astăzi, pionierii de altădată

31 octombrie 2011, 08:45 |  Autor: Stela Dănilă | 

Cuvinte cheie: scouți, pionieri, mișcarea scout din moldova, irina ceban,

EDUARD BÂZGU Câțiva membri ai Mișcării Scout din Moldova, îmbrăcați în uniforme

EDUARD BÂZGU Câțiva membri ai Mișcării Scout din Moldova, îmbrăcați în uniforme

 

Sunt tineri, activi și promovează binele. Cei 2.500 de membri ai Mişcării Scout din Moldova spun că fac asta zilnic, necondiționat, şi nu așteaptă nimic în schimb. Spre deosebire de semenii lor din perioada sovietică, nu îndoctrinează copiii, ci îi educă, fiind un sprijin mai ales pentru micuţii din familiile nevoiaşe.

Confundaţi cu pionierii fostului regim, tinerii cercetaşi nu stau nicio zi locului. Călătoresc, merg în tabere, cutreieră păduri, sădesc copaci, totul de dragul prosperării. „Nu ne prea cunoaşte lumea, deşi clubul nostru activează deja de mai mult de un deceniu. Astăzi, facem parte din Organizaţia Mondială a Mişcării Scout şi ţinem legătura cu colegii din întreaga lume, învăţăm unii de la alţii metode alternative de educare a copiilor şi tinerilor, suntem o mare familie", spune Irina Ceban, responsabilă de relaţii internaţionale, care e cercetaş de zece ani.

„Activitatea noastră se bazează pe mai multe principii universale, în fiecare ţară însă se pune accent pe punctul vulnerabil. Pe noi ne preocupă mai mult responsabilitatea socială. În special vara, mergem în tabere pentru copii, organizăm ateliere de lucru, acordăm ajutor micuţilor care au părinţii plecaţi peste hotare. Noi nu îi ajutăm material, ci doar îi susţinem emoţional, îi antrenăm în activităţile noastre, le oferim posibilitatea de a face ceva util în timpul liber", explică Irina.

ŞCOALA VIEŢII ÎN PĂDURE

Cu alte cuvinte, în timpul petrecut cu membrii Mişcării Scout, copiii şi tinerii învaţă de toate - de la cum să aprindă focul în pădure, să înstaleze un cort şi să gătească, până la cum să supravieţuiască în condiţii extreme. „Tineretul din zilele noastre nu prea are cu ce se ocupa. Se vorbeşte despre numeroase ONG-uri, proiecte, dar ei tot pierd o grămadă de timp în zadar", explică cercetaşii. Mulţi nu mai sunt demult copii, unii sunt trecuţi şi de 25 de ani, dar au rămas aceiaşi cercetaşi gata oricând de noi aventuri şi fapte bune. Voluntarii încearcă să convingă şi alţi tineri să le urmeze exemplul.

„Sunt membru al Mişcării Scout de 11 ani, este o tradiţie de familie. Tatăl meu a fost lider de cercetaşi în tinereţe, iar eu şi fraţii mei i-am păşit pe urme", povesteşte Inga Vlas, studentă la Medicină. La fel ca şi Inga, Vasile Godoroja este un veteran în organizaţie. „Sunt originar din Orhei, un oraş unde scoutismul este destul de dezvoltat. Sunt fericit că-mi pot petrece timpul liber cu folos pentru mine, dar şi pentru alţii", explică tânărul, care este responsabil în club de relaţiile cu Ministerul Educaţiei.

Membrii Mişcării Scout din Moldova sunt împărţiţi pe categorii: copiii de la 7 la 11 ani sunt numiţi pui de cerbi, cei de la 11 la 14 ani - aventurierii, adolescenţii de până la 18 ani se numesc exploratori, iar tinerii de pâna la 21 de ani sunt numiţi lideri. ;

2.500 DE CERCETAŞI

SCOUTISMUL ESTE O MIŞCARE EDUCATIVĂ FONDATĂ LA ÎNCEPUTUL SEC. XX ÎN ANGLIA DE ROBERT BADEN-POWELL. ASOCIAŢIA CERCETAŞILOR DIN MOLDOVA NUMĂRĂ 2.500 DE MEMBRI, ÎMPĂRŢIŢI ÎN 7 FILIALE: CHIȘINĂU, BĂLŢI, ORHEI, NISPORENI, CAHUL, CAMENCA ȘI ȘTEFAN VODĂ.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTOGALERIE Centrul vechi al oraşului Deva, luminat feeric de gulguţele cercetaşilor

    Festivalul Luminii în oraşul de la poalele Cetăţii a însemnat mii de gulguţe şi tot atâţia tine ...

    Munţii Făgăraş, curăţaţi de cercetaşi

    Aproape 60 de cercetaşi şi 100 de copii din comunitatea locală au strâns gunoaiele lăsate în ma ...

    Căminul din Bucureşti al unei „rusoaice“ din Chişinău

    Tânăra Oksana Danilisin s-a născut şi a crescut în Republica Moldova, s-a mutat în România în u ...

    Râmnicu Vâlcea: Cercetaşii încep pregătirea pentru situaţii de urgenţă

    În urmă cu câteva zile, a fost lansat la Casa Tineretului, în prezenţa a peste 40 de cercetaşi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole