Încă șase transplanturi renale în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva Adevărul
Arhiva Adevărul

Chirurgii specializați în transplant de la Spitalul Clinic Republican pregătesc șase operații de transplant de rinichi care vor avea loc până la finele anului în curs.

„Astăzi nu avem riscuri legate de aparataj. Dar apar situații imprevizibile, legate de compatibilitatea dintre donator și recipient. Organismul receptorului dezvoltă anticorpi care resping noul organ. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple sunt necesare medicamente extrem de puternice și foarte costisitoare", a spus Adrian Tănase, șeful Secției de hemodializă și transplant renal.

Nu avem o cultură a donării de organe

În prezent, în Republica Moldova sunt 428 de pacienți cu probleme renale care merg în mod regulat la dializă. Jumătate dintre aceștia necesită urgent un donator de rinichi. „La noi nu există o cultură a donării de organe, așa cum se întâmplă în țările din Vest. De-asta ne bazăm în primul rând pe rudele pacienților care sunt la dializă", a menționat și Igor Codreanu, directorul Agenției de Transplant.

Medicii caută soluţii pentru a debloca transplanturile

Ultimele intervenţii de acest fel au avut loc în luna mai, când chirurgii, cu ajutorul unui specialist belgian, au izbutit să ducă la bun sfârșit primele două transplanturi de rinichi din ultimii cinci ani.

Nicio şansă pentru copiii care au nevoie de transplant

SUCCES Transplanturi renale reușite la Spitalul Republican

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite