Zeci de mame din Chişinău au confecţionat jucării de brad pentru alte mame

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare mămică și-a ales câte un tipar după care a confecționat jucăria de brad
Fiecare mămică și-a ales câte un tipar după care a confecționat jucăria de brad

Ca să le redea zâmbetul femeilor lipsite de un cămin, mai multe mămici au confecţionat decoraţiuni de Crăciun pe care le vor vinde la un târg de caritate. Atelierul de creaţie, organizat de Misiunea Socială „Diaconia", adună astfel fonduri pentru tinerele cu bebeluşi, găzduite de Centrul maternal „În braţele mamei".

Timp de două săptămâni, zeci de mămici din Moldova vor confecţiona ornamente de brad pe care le vor vinde ulterior la un târg într-un centru comercial din Capitală.

„Azi, sute de mame tinere sunt constrânse să-şi abandoneze pruncii. Pentru aceste cupluri mamă-copil ne putem transforma în Moşul cel bun, dăruindu-le ceva mai preţios decât bomboane şi jucării: şansa de a rămâne împreună. Preconizăm să adunăm vreo 300 de jucării, iar fiecare decoraţiune va avea preţul stabilit de persoana care a creat-o", a spus Igor Belei, directorul Misiunii sociale.

Zilele trecute, la primul atelier au venit peste 20 de mămici, femei de afaceri, jurnaliste, economiste, profesoare sau casnice. Ele spun că şi-au lăsat pentru câteva ore job-ul şi familia şi au acceptat să dea frâu liber imaginaţiei şi dibăciei. Înarmate cu hârtie colorată, foarfeci, paiete şi sclipici, femeile au creat, în doar trei ore, o cutie întreagă de jucării.

SPERĂ SĂ VÂNDĂ CÂT MAI MULTE JUCĂRII

„Chiar zilele trecute am citit statisticile abandonului pentru Moldova. Am rămas şocată cât de mulţi copii cresc fără părinţi, iar asta mi-a dat un imbold în plus să las tot ce aveam planificat în agendă şi să vin aici. Am confecţionat un omuleţ de zăpadă şi un brăduţ, pe care sper să le vând cât mai scump la târg", a spus Stela Stâncă, directorul unei reviste autohtone.

„Sunt şi eu de 10 luni mămică şi acest subiect m-a sensibilizat. Am lăsat bebeluşul în grija soţului şi am venit cu drag. Cred că voi participa şi la atelierele următoare, îmi voi aduce şi prietenele", a precizat Natalia Mânzatu, care stă acum acasă cu băieţelul ei. Aceasta a confecţionat în prima zi mai multe globuleţe şi speră ca cei care le vor cumpăra să nu pună în prim plan preţul, ci scopul târgului.

Centrul „În braţele mamei", acolo unde vor ajunge fondurile colectate din vânzările decoraţiunilor, găzduieşte tinere mămici cu vârste cuprinse între 15 şi 32 de ani. „Sunt femei care nu-şi pot creşte singure copiii, nu au nici casă, nici masă, iar noi le-am dat şansa să nu-şi abandoneze micuţii", a mai declarat Igor Belei.

PARTICIPANTELE AU DONAT HĂINUŢE

„Biletul de participare", inventat de organizatori, a fost o hăinuţă pentru copii până la trei ani, care va completa garderoba Centrului maternal „În braţele mamei". Târgul de caritate va avea loc pe data de 17 și 18 decembrie, într-un centru comercial din Chișinău.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite