Regimul viețașilor de la Rezina e cel mai dur din Moldova: trei metri pătrați de celulă, patru ore de vizite pe lună și una de plimbare pe zi, prin curtea închisorii. Chiar dacă șansele de „îndulcire" a pedepsei sunt neglijabile, condamnaţii pe viaţă își împart detenţia între întâlnirile cu avocaţii și cântece de mântuire.

O spargere eşuată pe strada Nicolae Costin din Capitală, un cadavru mutilat şi o decizie judecătorească definitivă. În jargon judiciar, faptele enumerate mai devreme conturează o crimă petrecută în circumstanţe agravante. Pentru Vladen Şpigun, de 37 de ani, din Chişinău, unul dintre cei doi autori ai crimei din sectorul Buiucani, acesta a fost biletul care i-a „asigurat" închisoarea pe viaţă.

„Crima mea a fost că am ucis un om. Primisem informaţii că în apartament se aflau 5.000 de dolari şi că nu-i nimeni acasă. Când am intrat, am dat nas în nas cu proprietarul. A fost ceva spontan. După ce l-am pălit, a picat pe podea. Îi curgea sânge din cap. Era viu. N-am vrut să-l omor, ci doar să-şi piardă cunoştinţa. L-am întors pe o parte. La cinci ore după ce am plecat, stăpânul murise", mărturiseşte criminalul despre momentul care i-a parafat eternitatea în spatele gratiilor.

Nu poartă cătuşe. În schimb, patru gardieni mari cât uşa îi urmăresc fiecare mişcare. Puşcăriaşul vorbeşte cu calm despre clipa care i-a pecetluit soarta. Acum, la 14 ani după ce şi-a pierdut libertatea, nu mai are niciun fel de remuşcări.

Eternitatea cu ochii deschişi

De la Chişinău la Rezina sunt vreo sută de kilometri de drumuri şerpuite, gropi în asfalt, şosea în construcţie şi praf înecăcios. Dacă te grăbeşti, ajungi acolo în aproape 90 de minute. Pentru 78 de deţinuţi, acesta a fost ultimul lor drum. Izolatorul de Urmărire Penală nr. 17 din Rezina este singura puşcărie din Republica Moldova unde sunt ţinuţi condamnaţii pe viaţă.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

Crunta „pubertate" de celulă este asumată de toţi în închisoarea de pe strada Bernardazzi din Chişinău, însă regimul de detenţie din Rezina e şi mai aspru. Chiar dacă puşcăria se află pe malul Nistrului, vieţaşii văd din celulele lor doar panorama apăsătoare de fier şi beton armat.

Au dreptul la câte trei metri pătraţi de celulă. O oră de plimbare, zilnic, prin curtea închisorii şi patru ore de vizite pe lună. Pe lângă ordinea legală, regulile nescrise din spatele gratiilor sunt respectate fără crâcnire.

Nimeni nu se bagă pe sufletul celuilalt. Un criminal cu memoria îmbibată de sânge are prioritate în faţa unui interlop de notorietate locală. Un puşcăriaş tocmit cu ziua la muncă e mai bine privit de violatori şi pedofili. Iar pentru codaşii orânduielii de ocnă, fiecare zi de celulă e plină de neprevăzut.

„Sunt oameni care îşi regretă vina şi se lucrează uşor cu ei. Dar mai sunt şi o categorie care nu se cred vinovaţi, sunt în conflict cu ei înşişi şi devin recalcitranţi în celule. Lipsa relaţiei cu rudele apropiate se resimte. Dar fiecare au câte o mamă sau câte un frate şi, dacă atingi unele puncte sensibile din viaţa lor, devin mai înţelegători", spune Vera Cotovschi, psihologul penitenciarului.

Iluzii de răzbunare, la CEDO

Un alt vieţaş, o altă poveste pătată de sânge. Îşi zice „Alex" şi are 29 de ani. Consideră că i s-a dat o condamnare abuzivă, că a fost nedreptăţit de un avocat prea tânăr pentru a-i înţelege crima. Dar se simte măgulit de iluzia unei îmbogăţiri subite printr-o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până una-alta, cântă versuri de ocnă şi mântuire, pentru colegii de puşcărie.

„Stăm închişi aici, în boxe ne mai uităm la filme în limba rusă. Împreună cu un coleg de-aici, cântăm la clape, pentru deţinuţi. Am cântat chiar şi la femei şi copii", spune mândru criminalul.

Lui Dimitri Spătari, de 40 de ani, din raionul Criuleni, o noapte de beţie şi un omor deosebit de grav cu două victime decedate i-au adus sentinţa pe viaţă.

„Abia când am ieşit din maşina poliţiei şi am văzut porţile închisorii am înţeles ce am făcut. Aici studiez biblia. M-am botezat ca martor al lui Iehova", mărturiseşte el. Apoi a fost dus de gardieni înapoi, în celula lui. Pentru totdeauna.

78 de condamnaţi pe viaţă, ferecaţi în 32 de celule

Toţi cei 78 de deţinuţi închiși în spaţiul rezervat condamnaţilor pe viaţă de la Izolatorul de Urmărire Penală nr. 17 din Rezina stau în 32 de celule amplasate pe trei etaje. Totuși, de la sfârșitul acestui an, numărul lor ar putea scădea.

„Până în luna decembrie va fi renovat penitenciarul din Taraclia. O parte dintre deţinuţii pe viaţă de aici ar putea fi trimiși acolo. Vom reuni o comisie pentru a stabili criteriile după care îi relocăm, precum și numărul celor care vor pleca din Rezina", a spus Alexandru Ceban, directorul închisorii.

Chiar dacă penitenciarul din Rezina este unul de maximă securitate, un condamnat a reușit totuși să evadeze din fortăreaţa de beton, gratii și sârmă ghimpată de pe malul Nistrului. Grigore Ursache nu era condamnat pe viaţă, ci se afla într-o anexă de resocializare. Bărbatul, fugit din 2008, n-a mai fost găsit.