Unul din trei refuză vaccinul antigripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul antigripal ne ajută să rezistăm efectelor gripei specifice sezonului rece
Vaccinul antigripal ne ajută să rezistăm efectelor gripei specifice sezonului rece

30% din moldovenii care ar trebui să fie imunizaţi gratuit contra gripei nu se vaccinează. Soluţiile nefolosite de persoanele incluse în categoriile de risc vor fi administrate oricui le solicită

Campania de vaccinare contra gripei sezoniere va începe de la 1 noiembrie. Gratuit vor primi vaccinul, în primul rând, medicii şi alte categorii profesionale supuse riscului de a contracta boala, unii copii, bătrânii de peste 65 de ani, femeile gravide, bolnavii de diabet. Pentru aceasta, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a comandat deja 100.000 de vaccinuri antigripale. Totuşi, aproape o treime din aceşti oameni refuză vaccinarea.

„Cam 30% din populaţia cu grad de risc sporit este inertă la campania de vaccinare pe care o susţinem gratuit. Chiar dacă ne aşteptăm la un număr mic de bolnavi de gripă în acest an, e bine ca oamenii să fie prevăzători", spune Veronica Grosu, medic de familie la Asociaţia Medicală Teritorială Centru din Capitală. Doctorul mai precizează că şi alţi pacienţi pot fi vaccinaţi gratuit cu antigripale din acest lot, la policlinică, după ce injecţiile sunt refuzate de cei cărora le sunt alocate. Adulţii care nu fac parte din categoriile sociale vizate îşi pot face deja aceste vaccinuri, contra cost, la clinicile private. Totuşi, chişinăuienii nu par a fi dornici să se protejeze de efectele gripei sezoniere. „Niciodată nu mi-am făcut vaccin antigripal. Nu cred că mă ajută cu ceva", spune Sergiu Boico, agent de vânzări. „Ultima dată m-am vaccinat acum trei ani. Dacă nu va fi scump, îmi voi face şi acum injecţia", afirmă Ion Decuseară, funcţionar.

RISC DE GRIPĂ DE TIP A

Specialiştii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică (CNSP) susţin că în acest an şansele de a avea foarte mulţi oameni infectaţi cu virusul gripal ori de o epidemie, aşa cum s-a întâmplat în iarna lui 2010, sunt minore. „Încă nu ştim ce fel de viruşi gripali vom avea anul acesta. Cel mai probabil, ar putea fi gripă de tip A, judecând după faptul că în ultimii ani au fost semnalate cazuri de gripă A H3N2. În 2012 am atins numărul cel mai mare de oameni gripaţi în luna martie. De regulă, înregistrăm acest vârf în februarie", precizează Petru Scoferţa, cercetător ştiinţific la CNSP. El adaugă că de la începutul toamnei şi până acum nu a fost semnalat niciun caz de gripă.

Conform CNAM, vaccinurile antigripale achiziţionate în acest an din Franţa trebuie să ajungă până mâine în ţara noastră. Pentru aceste produse farmaceutice asiguratorul medical de stat a alocat 4,9 milioane de lei. ;

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite