Tranziţia spre o agricultură performantă în Moldova. Soluţii pentru a salva culturile de secetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irigarea ar salva agricultura
Irigarea ar salva agricultura

Seceta cruntă cu care se luptă Moldova a compromis o mare parte din culturile agricole. Aceasta a făcut ca autorităţile şi producătorii agricoli să caute soluţii. Singura metodă este de a trece la sisteme de irigaţie.

Cele 78 de sisteme centralizate existente în prezent au un termen de utilizare de peste 35 de ani, ceea ce nu permite funcţionarea eficientă a acestora. De asemenea, dintre cele 261 de staţii de pompare a apei pentru irigare, funcţionează doar 143.

Sergiu Iuncu, directorul proiectului „Tranziţia spre agricultură performantă", susţine că irigaţia este foarte importantă pentru agricultură. „Toate eforturile sunt nule dacă nu există irigaţie. Orice tehnologii moderne am aplica, fără irigaţie, acestea nu ar avea niciun efect", a spus acesta.

Serafim Andrieş, director Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo", susţine că, dacă este folosită neraţional, irigaţia poate dăuna solurilor. „În primul rând trebuie de determinat calitatea apei şi dacă solurile în cauză sunt bune pentru irigat", a spus Andrieş.

Potrivit ministrului agriculturii, Vasile Bumacov, agricultura din Moldova nu are viitor fără sisteme de irigaţie. „Noi finanţăm mai multe proiecte ce ţin de domeniul agriculturii. Sperăm că, având susţineea Programului Compact, toate sistemele de irigare din Moldova să fie restabilite până în 2015", a spus ministrul. În prezent, 11 sisteme de irigare sunt în proces de reabilitare.

Moldova dispune de resurse suficiente de apă pentru irigaţie. Dacă s-ar gestiona corect, acestea ar putea asigura irigarea a 400 de mii de hectare de pământ. Suprafaţa totală a terenurilor irigate constitue 144,6 de mii de hectare. Anual sunt irigate circa 35 de mii de hectare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite