Televiziunea publică, salvată de taxa TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxa radio şi TV este o noutate pentru moldoveni
Taxa radio şi TV este o noutate pentru moldoveni

Experţii media susţin că doar astfel angajaţii companiei publice Teleradio-Moldova vor fi mai responsabili faţă de noi, telespectatorii

Cetăţenii Republicii Moldova ar putea fi obligaţi să achite o taxă lunară pentru radio şi TV în bugetul Companiei Teleradio-Moldova, chiar dacă postul public nu constituie principala sursă de informare pentru mulţi dintre noi. Aceasta şi este problema, spun experţii, care au elaborat proiectul de amendare a Codului Audiovizualului. Potrivit lor, compania trebuie urgent reanimată, iar acest lucru va fi posibil doar atunci când aceasta nu va mai depinde de capriciile celor aflaţi la guvernare.
„Lucrurile nu stau tocmai bine la postul public de televiziune, respectiv este necesară implementarea unui mecanism de deblocare a situaţiei", afirmă Ion Bunduchi, director executiv al Asociaţiei Presei Electronice (APEL).

ACUM O FINANŢĂM INDIRECT

„Cetăţenii deja contribuie financiar în bugetul companiei, doar că o fac indirect. Banii merg mai întâi în bugetul de stat, după care sunt direcţionaţi la aceste instituţii", explică Bunduchi. Problema, în această formulă de finanţare, spune el, este percepţia celor de acolo că banii vin de la stat, nu de la noi, oamenii, de aceea nu există responsabilizare faţă de cetăţeni. Expertul consideră că televiziunea publică va prospera doar dacă nu va depinde de banii din buget, astfel urmând
să-şi câştige şi libertatea editorială. Bunduchi mai spune că, în consecinţă, parlamentarii vor trebui să decidă micşorarea altor impozite.
Implemetarea taxelor a fost întotdeauna o practică nepopulară, dar e o soluţie rezonabilă, este de părere şi Corina Fusu, parlamentară în Comisia pentru mass-media. „Subiectul nu este nou. Despre taxe s-a discutat şi în 2002, şi în 2006, dar nimeni nu a avut curajul să facă acest pas. Bugetul companiei este format din finanţările de la stat, ceea ce o face vulnerabilă, deoarece oricând poate fi decisă diminuarea fondului, iar dependenţa unei instituţii media devine periculoasă", susţine deputata.
„În ţări precum Franţa, Polonia, România, Turcia există o astfel de taxă. Este o practică obişnuită, doar că la noi nu ai ce să vezi la Moldova 1, or nu poţi să cumperi o cămaşă pe care ştii că nu o s-o porţi", este de părere jurnalistul Arcadie Gherasim, care a candidat recent la funcţia de director la televiziunea publică. „Ar fi bine ca taxele să existe, pentru că astfel directorii nu-şi vor mai ascunde incompetenţa după explicaţia banală că nu sunt bani. Mai întâi, însă, trebuie să ni se explice cât vom plăti şi pentru ce", conchide Gherasim.

Lista celor care vor fi scutiţi

Proiectul elaborat de experţii APEL prevede achitarea unei taxe obligatorii pentru serviciul public de radiodifuziune şi de televiziune. Deocamdată nu este specificat cât va constitui aceasta. Potrivit documentului, vor fi scutiţi cei care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare de radio şi TV, familiile care beneficiază de ajutor social, asociaţiile şi fundaţiile nonprofit, misiunile diplomatice, azilurile de bătrâni, instituţiile din domeniul apărării şi ordinii publice, unităţile de învăţământ de stat, casele de copii şi veteranii Teleradio- Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite