Micuţii, ajutaţi de stat să crească lângă mame

6 iulie 2011, 06:49 |  Autor: Natalia Hadârcă | 

Cuvinte cheie: Copii, cresa, saracie, Moldova,

Angajatele Centrului sunt „mamele de zi“ pentru cei nouă pici

Foto: Tudor Iovu

Angajatele Centrului sunt „mamele de zi“ pentru cei nouă pici

 

La Chişinău a fost deschisă vara aceasta o grupă creşă unde îşi pot aduce pruncii doar mamele singure şi cele din familii sărace. Angajaţii Direcţiei protecţia copilului încearcă să prevină abandonul, dându-le posibilitatea femeilor să-şi caute un loc de muncă.

Când am deschis uşa creşei, opt perechi de ochişori m-au fixat atent. Doar cel mai mic dintre copii, care are numai cinci luni, dormea într-un leagăn. Ca la comandă, toţi au început să plângă într-un glas: „Mama, mama".

Cel mai mare dintre ei, Vlăduţ, de doi anişori, o implora pe directoare să meargă împreună să o caute pe mama. „Vlăduţ a stat, timp de jumătate de ani, împreună cu mama în secţia maternală. Acum ea şi-a găsit de lucru şi noi o ajutăm îngrijind de băiat pe parcursul zilei", a explicat directoarea.

Istorii care ar fi putut fi triste
Grupa creşă activează în cadrul Centrului municipal de zi şi plasament pentru copiii de vârstă fragedă şi familie. Aici sunt întreţinuţi micuţi de la patru luni până la doi ani. Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, spune că astfel li se oferă o şansă mamelor care nu au surse de existenţă. „În Chişinău copiii sunt acceptaţi la grădiniţe de la doi anişori. Noi însă le dăm posibilitatea femeilor să-şi caute un loc de muncă, ca să nu decidă, din cauza sărăciei, să-şi abandoneze pruncii".

În prezent, la creşă sunt îngrijiţi nouă micuţi, capacitatea grupei fiind de 12. „De copilaşi au grijă o educatoare, o dădacă şi o soră medicală. Mulţi au probleme de sănătate şi aici li se acordă serviciile medicale necesare", ne-a spus Maria Jechiu, şefa instituţiei.

Directoarea a explicat că la creşă sunt acceptaţi doar copiii a căror dosare au fost anterior examinate de o comisie de la Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului. Apoi, femeilor li se pun anumite condiţii. „Le dăm la dispoziţie două luni să-şi găsească un loc de muncă şi le obligăm să-i pună pe micuţi în rând la grădiniţă, ca să fim siguri că, după ce vor pleca de la noi, copiii vor putea să meargă la o grădiniţă obişnuită", a explicat Maria Jechiu. În prezent, copiii sunt îngrijiţi la creşă gratuit. Pe viitor însă mămicile ar putea achita 30% din valoarea bonului.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole