Medicamente doar cu reţeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii a elaborat lista medicamentelor care pot fi eliberate doar cu prescripţia medicului
Ministerul Sănătăţii a elaborat lista medicamentelor care pot fi eliberate doar cu prescripţia medicului

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova vrea să pună punct fenomenului de prescriere a doctoriilor după ureche. Soluţia autorităţilor este privită însă cu scepticism de cei vizaţi

Autorităţile s-au apucat din nou să facă ordine pe piaţa farmaceutică: majoritatea medicamentelor vor fi vândute doar cu reţetă, iar fără ea farmaciştii nu vor ceda nici la cele mai insistente rugăminţi. Pentru a exclude cazurile când ni se vând doctorii prea scumpe şi care, de multe ori, nu ne tratează boala de care suferim, medicii de familie vor fi obligaţi să indice în reţetă substanţa activă din care este făcut medicamentul, nu denumirea lui comercială.

Circa 2.000 de doctorii se vor vinde fără reţetă

Toate aceste prevederi apar într-un ordin al Ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, care va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.
Pentru a reduce din panica provocată în ultimele zile că nu vom mai avea în casă pastile nici pentru o banală răceală, specialiştii susţin că aproape 2.000 de produse farmaceutice des solicitate se vor vinde fără indicaţia doctorului. Lista a fost deja elaborată de Agenţia Medicamentului. Concomitent, specialiştii de la Ministerul Sănătăţii au întocmit o altă listă cu denumiri pentru eliberarea cărora veţi avea nevoie obligatoriu de indicaţia medicului. Este vorba despre cele antituberculoase, pe bază de izoniazidă, rifampicină, streptomicină; medicamente cu substanţe stupenfiante - atropină sau tetracaină; produsele cu substanţe psihotrope, etc.

Viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama, spune că noul ordin vine în apărarea consumatorului, dar şi să pună punct „nesimţirii celor care fac afaceri din suferinţa bolnavilor". „Farmacistul trebuie să-i pună la dispoziţie omului mai multe medicamente, cu aceeaşi substanţă activă, dar de la diferite companii, pentru ca el să fie cel care alege ce-i convine după calitate şi preţ", spune Grama. El mai adaugă că în această săptămână echipe mixte de specialişti vor merge în teritoriu pentru a familiariza medicii cu noile regulamente.
Cei care vor verifica dacă farmaciştii se ţin de buchia legii vor fi membrii unei comisii speciale de la Ministerul Sănătaţii şi Inspectoratul Farmaceutic din cadrul Agenţiei Medicamentului.

TOTUL RĂMÂNE LA MÂNA FARMACISTULUI

Farmaciştii spun că ştiu despre noile prevederi şi că nu vor vinde doctorii fără reţetă nici în ruptul capului. „A fost un mare haos până acum, de aceea cred că noile schimbări vor face regulă", afirmă Valentina Chirilova, angajată la o apotecă din Capitală.
Legea e bună, deoarece vine în concordanţă cu normele internaţionale, dar nu se ştie însă dacă noile reglementări vor avea efectul scontat, spun reprezentanţii distribuitorilor şi companiilor de produse farcaceutice, care nu vor să-şi dezvăuie identitatea. „Cifra vânzărilor ar putea descreşte la farmacii, pentru că ele comandă atât cât au nevoie", susţin reprezentanţii unei reţele de distribuiţie.
N. S., managerul unei companii de distribuire a medicamentelor, consideră că ordinul ministrului îi lasă oricum mână liberă farmacistului să aleagă ce anume îi va propune consumatorului. „ Oricum farmacistul va scoate din sertare medicamentele cu aceeaşi substanţă activă, pe care are interesul să le promoveze. Şi apoi, care e criteriul după care ne vom conduce? Îi dăm omului ce e cel mai ieftin? Se ştie doar că nu întotdeauna ce-i mai ieftin e şi cel mai bun", conchide aceeaşi sursă.

Doctorii sociale

După ce premierul Vlad Filat a dat ordin să fie elaborată o listă cu medicamente sociale, care să existe obligatoriu în orice farmacie, Ministerul Sănătăţii a pregătit documentul cu doctoriile de care nu se poate lipsi niciun om cu venituri modeste. Astfel, lista conţine 66 de medicamente, scrise după numele comun internaţional, şi 18 dispozitive medicale. Aceasta va trebui afişată la vedere în orice farmacie. Fiecare instituţie va trebui să aibă în vânzare Valeriana, Corvalolul, Paracetamolul, tinctură de iod, soluţii cutanate şi termometre, seringi, sisteme de perfuzii, vată medicală, etc.

Lista unor pastilelor fără prescripţie
Aspirină
Cărbune activat
No-spa
Espumisan
Papaverină
Paracetamol
Mezym forte
Vitrum
Calcemin
Gripcold
Validol
Nurofen
Pancreatin
Theraflu
Coldexphan
Otilin
Somnocalm
Strepsils
Mucaltin
Novo Passit

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite