Adopția, un nou sens în viaţa multor cupluri

Şi-au dorit un copil, dar n-au avut norocul să conceapă unul. După mai mulţi ani de căutări, Angela și Sergiu Andronic din Costești, Ialoveni, şi-au umplut casa cu trei voci cristaline. Astăzi cei doi părinţi nu-şi imaginează viaţa altfel decât cu aceşti copii. „Datorită lor am un scop în viaţă", spune Sergiu, mândru că educă doi băieţi şi o fată.

După mai multe pierderi de sarcină, Angela a hotărât să adopte un copil. „Ne doream o fetiţă, de un an-doi. Mi-o imaginam cum va fi în fustiţă", povesteşte aceasta. Împreună cu Sergiu, au fost la mai multe orfelinate din Chişinău, dar nu găseau copilul pe care şi-l doreau. „Intrasem în panică şi credeam că nu găsim un copil potrivit.

O dată la două săptămâni ne duceam şi luam o altă listă de la Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului şi astfel începeam alte căutări", îşi aminteşte femeia. „Ne gândeam că ne vom duce acolo, ne vor înconjura copii şi îl vom lua acasă pe unul dintre ei, dar nu a fost să fie", mai spune Angela. Într-una din zile, asistentul social le-a povestit despre trei fraţi din Chişinău cărora le murise de curând mama şi care urmau să fie despărţiţi.

„TATĂ, CÂND VII
SĂ NE IEI ACASĂ?"
„Am hotărât să-i vizităm. Când am ajuns la ei acasă, cel mai mic, Pavel, ne-a zis: «Hai să ne jucăm». A venit şi Maxim. Când să plecăm acasă, Maxim a strigat: «Tată, când vii să ne iei acasă?»", povesteşte Sergiu. Data de 1 iunie 2005 este o zi importantă în viaţa familiei Andronic, deoarece atunci a avut loc procesul de judecată prin care copii au fost adoptaţi. „Pavel avea cinci ani, Margareta împlinese opt ani, iar Maxim avea şapte ani. La început îi luam la noi de vineri până duminică. Pe urmă le-am făcut cunoştinşă cu părinţii şi rudele noastre", spune tatăl lor adoptiv. Sergiu povesteşte că celor trei fraţi le plac foarte mult să joace şah.

Maxim, băiatul mijlociu, spune că este mândru că are astfel de părinţi, iar cel mai mic, Pavel, zice cu zâmbet pe faţă că îşi iubeşte foarte mult noua familie. Margareta, la fel, se simte bine în casa de la Costeşti.

„Băieţii s-au integrat foarte uşor, pe când Margareta mai greu. Mai are sindromul casei de copii, e închisă în sine. Ea ţine cel mai bine minte amănunte din viaţa pe care au dus-o cu mama", povesteşte mama adoptivă. Sergiu spune că aceşti copii sunt cei mai scumpi şi mai drăgălaşi din lume. „Datorită lor am un scop un viaţă", spune bărbatul.

NĂNUŢA DE LA RĂDENII VECHI

FOTO: Nadejda Matilica, împreună cu Maria

O zi de mai i-a schimbat viaţa Nadejdei Matilica din Rădenii Vechi, raionul Ungheni. Cei doi băieţi pe care-i avea au murit într-un accident rutier. Femeia a reuşit să-şi revină dăruind căldură părintească altor copii.

Ea a devenit asistent parental profesionist, serviciu social dezvoltat de către Asociaţia „EveryChild". Asistenţa parentală profesionistă presupune plasarea temporară a copilului cu o persoană sau familie care întruneşte cerinţele necesare dezvoltării armonioase a copilului.

Nadejda Matilica are 60 ani şi este profesoară de biologie la gimnaziul din sat. „La început am luat doi băieţi. Datorită lor mi-am revenit", povesteşte ea. După un an şi jumătate, a apărut mama lor şi i-a luat. „Mă ataşasem de ei, dar nu puteam să fac nimic, era mama lor", spune femeia.

După plecarea băieţilor, ea a luat-o în plasament pe Ana, o fetiţă de 12 ani. Chiar dacă fata avea prostul obicei de a fura, profesoara s-a dedicat educaţiei ei. „Am reuşit să o aduc de la note mici de 5 şi 6, la note de 8, 9 şi 10, dar nu am reuşit s-o dezvăţ să fure", povesteşte aceasta. Femeia a făcut, însă, o pneumonie gravă, iar fata a ajuns înapoi în internat.

„ACEŞTI COPII AU DAT
SENS VIEŢII MELE"
Imediat după ce a plecat Ana, în casa Nadejdei a venit Maria, o fată de la Şcoala pentru copii cu nevoi speciale din Sculeni. „Aveam nevoie de comunicare şi ea avea nevoie de alinare. Ne copletăm golurile", mai spune femeia. A lucrat foarte mult ca s-o ajute să fie un copil normal, să poată citi, croşeta şi găti.
Toţi picii care au trecut prin casa profesoarei îi spun Nănuţa, iar vecinii femeii o laudă pentru „pomana" pe care şi-o face. „Aceşti copii au dat sens vieţii mele. Am vrut să le dau ceea ce nu am reuşit să le ofer fiilor mei", mai spune Nadejda.