În ultimii ani, oamenii folosesc tot mai rar poşta tradiţională. În schimb, dau preferinţă mesajelor online, mult mai rapide. În secolul vitezei, am găsit totuşi din cei care păstrează cu sfinţenie răvaşele primite cu zeci de ani în urmă de la persoanele dragi.

„Bună ziua sau bună seara, cum te va găsi mica mea scrisoare!", este o formulă de salut pe care o întâlnim din ce în ce mai rar. Astfel începeau aproape toate scrisorile expediate celor apropiaţi.

În ultimii ani, însă, geanta poştaşului e tot mai uşoară. Locul răvaşelor scrise îl iau mesajele transmise prin poşta electronică şi sms-uri în care, deseori, în loc de cuvinte sunt folosite simbolurile, cele mai rapide mijloace de a comunica: ☺ - sunt mulţumită, ;) - am chef de glume. :D - sunt fericită, :P - am chef de joacă, :* - te pup. Acestea ajung la destinatar imediat ce apeşi butonul „trimite". Atunci când expediezi însă o scrisoare tradiţională trebuie să te gândeşti cum să-ţi formulezi gândurile, îţi ia timp până cumperi plicul şi după ce îl arunci în cutia poştală trec cel puţin două zile până epistola ajunge la destinaţie.

„Acum nu mai am cui scrie"

L-am întrebat pe pretorul sectorului Centru din Capitală, Vladimir Şarban, când a trimis sau a primit ultima dată o scrisoare. „A fost cu mai mulţi ani în urmă şi era destinată părinţilor mei. De când au murit, însă, nu mai am cui scrie", ne-a spus funcţionarul, scoţând dintr-un sertar un teanc de scrisori îngălbenite de vreme. Aproape toate erau de la tatăl său, care îi povestea ce se mai întâmpla pe acasă şi se interesa de sănătatea copiilor. „Scria numai tata, că mama era necărturară. Era născută la 22 februarie 1923. În această zi mă străduiam să mă duc acasă, la Corpaci, Edineţ. Într-un an, i-am anunţat că nu voi putea veni printr-o scrisoare, singura metodă pe atunci de a comunica. Planurile s-au schimbat şi am ajuns în sat seara târziu. Am intrat tiptil, să le fac o surpriză. Tata tocmai îi citea mamei scrisoarea, iar ea comenta: «Iaca, te chinui şi-i creşti şi acum când mai au la cine veni, sunt ocupaţi». Mi-au dat lacrimile", povesteşte Vladimir Şarban.

Amintiri de la fiul mort

Familia Reaboi din satul Tăura Veche, raionul Sângerei, mai are şi azi scrisorile lui Slavic care a murit, în 1983, în timp ce făcea armata în Afganistan. „Era război. Fratele meu mergea cu o maşină militară pe un drum foarte îngust, iar pe margini erau prăpăstii. În întâmpinare îi venea un autobuz cu copii care erau duşi mai departe de bombardamente. Ca să-i salveze, Slavic şi-a îndreptat maşina în hău. L-au îngropat ca pe un erou, cu onoruri militare", povesteşte îndurerată sora Larisa.

Răvaşe de pe front

Părinţii i-au păstrat nu doar scrisorile, ci şi hainele pe care le-a purtat feciorul înainte de încorporare. Mama lui, cât a fost în viaţă, îi scotea periodic din şifonier cămăşile şi le spăla.

Scrisorile păstrate de Petre C., din Condriţa, sunt şi mai vechi. În 1944 el îi scria de pe front soţiei sale, Tamara, în versuri: „La război când am plecat,/ Bolnavă de tif şi însărcinată ai rămas./ Prin credinţa în Dumnezeu pe toate le-ai suportat./ Dumnezeu te-a întărit,/ Cuibul tău singură l-ai construit,/ Copilaşul de frig şi de foame l-ai salvat".

Poezii îi scria iubitei sale şi Andrei Tomuz din Străşeni. Deşi nu l-a aşteptat să revină din armată, Iuliana îi păstrează răvaşele, chiar dacă de atunci au trecut şase ani. Tânărul îşi satisfăcea serviciul militar la Chişinău. Timp de câteva luni, i-a scris fetei în fiecare zi. „Ieri am îmbrăcat pentru prima dată uniforma militară. Eram tare mândru şi îmi pare rău că nu m-ai văzut şi tu îmbrăcat aşa", îi împărtăşea el emoţiile sale. „Aseară, am mai scris câteva strofe la poezia pe care o să ţi-o trimit de ziua ta. Sper să-ţi placă", i-a mărturisit mai târziu. Cred că nu i-au plăcut, căci de la o vreme Iuliana a încetat să-i răspundă. „De când sunt în armată, mulţi prieteni m-au vizitat. Numai tu nu vii şi mă doare sufletul. Explică-mi ce se întâmplă. Nu mă chinui! Aşteaptă-mă. Eu numai la tine mă gândesc", o implora ostaşul. Iubita aşa şi nu i-a răspuns. Cu timpul a uitat-o şi el. Acum, Andrei are 24 de ani. În curând se va însura cu o rusoaică de la Moscova. Iuliana e singură, încă nu şi-a găsit perechea.

Bine spunea Emil Cioran: „scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre om trebuie căutat mai degrabă în corespondenţa sa".

Ultimul răvaş scris de Pintilie Şarban

Era anul 1998. Pintilie Şarban ticluia ultimele rânduri din viaţa sa, de pe patul de spital. Scrisoarea era adresată surorii sale mai mici:
„Bună ziua, dragi săteni. Mai întâi, stăpânei gospodăriei mele, Lisandra. Te întreb: cum te descurci cu gospodăria? Îţi mulţumesc şi te rog să iei seama până voi veni eu acasă. Întreb şi de celelalte neamuri - sora Vigheana cu familia, Alic, Stela, finul Vasile, fina Maricica, toate vecinile - Olea, Ion al lui Iacob. Tuturor vecinilor apropiaţi, vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul care mi l-aţi dat cu tăietul păpuşoilor. Eu sunt în spital. Mai sunt probleme de sănătate. Vă spun că dacă n-ar fi fost Vlad... ".

Feciorul acestuia, Vladimir, nu putu să citească mai departe. Din acel an nu a mai avut cui scrie scrisori. În scrut timp, tatăl său a murit. Reciteşte răvaşele de fiecare dată când i se face dor de părinţi, de satul natal.

Corespondenţa comercială, în top

Reprezentanţii Poştei Moldovei n-au putut să ne spună cu exactitate câte scrisori trimit anual moldovenii, fiindcă nu ţin o astfel de statistică. Totuşi, ei recunosc, fără a demonstra acest lucru prin cifre, că tot mai puţine persoane fizice expediază răvaşe. Pe an ce trece, creşte însă numărul scrisorilor comerciale.

„E imposibil de determinat numărul real al scrisorilor expediate. Cele mai multe vin de la agenţii economici. Oricum, se menţine o tendinţă de descreştere", a precizat Nina Potângă, angajată a secţiei economice de la Poşta Moldovei. O confirmă şi Eudochia Diviza, şefa secţiei scrisori.
Anatol Căliman, directorul Oficiului Poştal din raionul Ştefan Vodă, îşi aminteşte că în perioada sovietică, într-o anumită perioadă, se sărbătorea Săptămâna Scrisorilor. „Cu această ocazie, se organizau întâlniri cu veteranii cărora li se ofereau gratis plicuri cu timbre. Acum, însă, nu se mai face aşa ceva", regretă şeful poştei.