Au fost trimişi în China fără bani de drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei nu le achită bursierilor cheltuielile de transport, deşi acest lucru este prevăzut în acordul moldo-chinez. În acest an, şase moldoveni au plecat la studii în China, iar în 2011 - zece.

Sergiu Gojineţchi (29 de ani) şi-a luat doctoratul la Universitatea Zhongnan de Economie şi Drept din Wuhan, iar acum predă dreptul constituţional şi administrativ la Universitatea de Stat din Moldova.

Timp de cinci ani cât a învăţat în China (2007-2012), el a primit o bursă de 250 de euro de la statul chinez, dar şi-a plătit din propriul buzunar de fiecare dată drumul, numai un bilet de avion costând 1.500 de euro. Asta deşi un acord de cooperare în domeniul educaţiei, semnat de guvernele de la Chişinău şi Beijing în 2001, prevede că Moldova trebuie să suporte cheltuielile de transport pentru tinerii pe care-i trimite la studii.

„Am vrut să-mi recuperez banii şi am depus o petiţie la Ministerul Educaţiei, însă am fost anunţat că studenţii trebuie să-şi achite singuri drumul. Fiind jurist de meserie, am intrat în esenţa lucrurilor şi am căutat acordul. Guvernul chinez şi-a realizat în întregime angajamentele - ne-a ajutat cu manuale, cu gazdă, ne-a dat bursa fără întârziere. Moldova - nu", spune lectorul universitar.

„NU AVEM BANI"

Pentru a-şi scoate cei aproape 6.000 de euro cheltuiţi, el a atacat în instanţă ministerul. Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea drept neîntemeiată. „Este un acord încheiat între state şi, respectiv, prevederile acestuia se referă doar la părţile acordului. Între Ministerul Educaţiei şi Gojineţchi Sergiu nu a fost încheiat niciun contract ce ar stabili care parte suportă cheltuielile de călătorie", se arată în decizia definitivă a CSJ.

Ludmila Pavlov, şefa direcţiei Relaţii internaţionale şi integrare europeană din cadrul Ministerului Educaţiei, susţine că, de fapt, studentul care vrea să ajungă în China este obligat să-şi asume aceste costuri. „Prin sintagma «partea trimiţătoare» care, potrivit acordului, trebuie să achite cheltuielile de transport s-a avut în vedere ţara sau candidatul. Noi ne-am determinat că acest lucru şi-l asumă bursierul", explică funcţionara.

„Acest punct este prevăzut în acord, dar nu avem bani. Biletele în China sunt scumpe şi nu ne permitem, de aceea, de fiecare dată când anunţăm burse, menţionăm în aviz că transportul este achitat de candidaţi", precizează şi Violina Lavric, responsabilă pentru relaţii cu presa din cadrul Ministerului Educaţiei.

A AJUNS LA CEDO

De cealaltă parte, avocata lui Sergiu Gojineţchi susţine că niciun aviz nu poate fi mai presus decât un acord interguvernamental. „Argumentul ministerului privind lipsa resurselor financiare este irelevant. La semnarea documentului, Moldova şi-a asumat anumite angajamente pe care urma să le respecte", punctează Sorina Macrinici, avocata fostului bursier, care a depus deja o plângere la CEDO.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite