Maşinile din stânga Nistrului vor avea numere noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile cu numere trasnistrene circulă în voie prin Chişinău
Maşinile cu numere trasnistrene circulă în voie prin Chişinău

Plăcuţele de înmatriculare din rmn ar putea fi recunoscute, doar dacă vor fi înregistrate de autorităţile constituţionale şi vor avea un design internaţional.

Vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov susţine că discuţiile dintre Tiraspol şi Chişinău pe marginea facilitării liberei circulaţii între cele două maluri ale Nistrului s-au intensificat. „Iniţial, am discutat subiecte concrete şi ne-am referit la redeschiderea podului de la Gura Bâcului. Experţii au constatat că acesta este într-o stare tehnică suficient de bună", a explicat Carpov.

Cei de la Tiraspol au înţeles altfel propunerea. „Ei văd acest pod ca element al unei rute internaţionale M14, ce leagă diferite regiuni ale Europei, şi solicită recunoaşterea oficială, de către Republica Moldova, a numerelor care există astăzi în regiune. Evident nu putem să acceptăm în mod oficial numerele care sunt astăzi. Ele comportă însemne nerecunoscute pe plan internaţional", argumentează vicepremierul.

Astfel, potrivit oficialului, recunoaşterea numerelor trasnistrene ar putea fi posibilă cu o singură condiţie: „Dacă numerele lor vor avea un design internaţional, corespunzător tuturor standardelor, vor fi emise în coordonare cu autorităţile constituţionale de la Chişinău şi va exista un registru comun al evidenţei lor ".

Subiect discutat la următoarea întâlnire

Reprezentanţii de la Chişinău susţin că liderii de la Tiraspol sunt de acord să discute pe această chestiune, iar designul plăcuţelor urmează să fie pus în discuţie în cadrul următoarelor întâlniri. „Noi am propus ca acesta să reflecte şi vizual forma numerelor de înmatriculare moldoveneşi, evident cu însemnele unităţilor administrativ teritoriale din regiune, dar respectând o anumită logică în această direcţie. Trebuie să convenim cum vor arăta ele", conchide Eugen Carpov.

Ruşii retrag opt elicoptere din rmn

Oficialii de la Chişinău au anunţat că au primit o solicitare din partea Rusiei de retragere a opt elicoptere din regiunea trasnistreană, care din 1992 au fost ca parte componentă a trupelor de pacificare, dar nu au mai fost utilizate după 1998. „Astăzi la Chişinău va veni un avion militar, cu un grup de specialişti ruşi. Acesta se deplasa ulterior la Tiraspol, unde vor dezasambla cele opt elicoptere care sunt depăşite tehnic", susţine Vitalie Marinuţa, ministrul Apărării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite