Românii vor putea pune în rezervoare benzină de la Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul român al Economiei, Ion Ariton a declarat că Gazprom Neft intenţionează să deschidă 150 de benzinării în România, începând de anul viitor.

Divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom vrea să investească până în 2015 câteva sute de milioane de euro în România, a anunţat Guvernul român după întâlnirea premierului Emil Boc cu o delegaţie a NIS, companie subsidiară a Gazprom Neft, divizia petrolieră a Gazprom.
Şeful Executivului român a declarat că investitorii străini ca NIS, membru al Gazprom Grup, sunt bineveniţi în România, arătându-şi sprijinul pentru proiectele generatoare de locuri de muncă, relatează sursa citată.

"Compania Gazprom Neft doreşte să deschidă din 2012 şi în următorii ani, la noi în ţară, 150 de staţii de alimentare", a precizat Ariton citat de Agerpres.

Potrivit informaţiilor HotNews.ro, pe partea petrolieră, subsidiara Gazprom Neft intenţionează să investească şi în explorare şi exploatare. De asemenea, NIS ar putea să intre şi pe piaţa energiei electrice, transformându-se în companie integrată.

Alături de România în planurile Gazprom Neft au intrat Bulgaria, Ungaria şi Bosnia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite