Milioane de lei deturnate prin plata unor salarii fictive la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control financiar efectuat la Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Stăuceni a depistat că în anii 2006-2009, şefii instituţiei plăteau fictiv salarii unor „suflete moarte".

Amplasat în apropiere de Capitală şi având peste 1.430 de hectare de terenuri agricole, în special viţă de vie, şi o fabrică de vinuri, întreprinderea de stat „Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie" (CNVVC) ar trebui să aducă venit şi să nu aibă datorii faţă de angajaţi.
Situaţia financiară a întreprinderii degradează însă. Dovadă sunt datoriile de zeci de milioane de lei, conturile blocate, dar şi scandalurile legate de numirea sau destituirea directorilor.

Un control de rutină efectuat în perioada 5 septembrie - 7 octombrie 2011 de doi specialişti din cadrul Serviciului control financiar şi revizie de pe lângă Ministerul Finanţelor, scoate la iveală o schemă prin care milioane de lei au fost sustrase de la întreprindere în perioada 2006-2009.

SALARII PLĂTITE PE HÂRTIE

Schema era simplă. Pentru lucrările agricole erau angajaţi muncitori sezonieri, ale căror nume sunt trecute şi în borderourile de plată. Banii însă, de cele mai dese ori, nu ajungeau la muncitori, fiind încasaţi de altcineva.
De exemplu, în registrul de casă din 17 martie 2006 scrie că lucrătorilor sezonieri li s-a plătit 66.302 lei. Actul de control arată însă că foştii muncitori nu şi-au recunosc semnăturile. Altfel spus, banii nu au ajuns la destinatari. Mai mult! Şefii de brigadă au declarat că muncitorii nici nu au executat lucrările indicate în borderou. Drept confirmare e şi lipsa în contabilitate a registrelor de îndeplinire a pretinselor lucrări, care ar fi trebuit să poarte semnătura şefilor de brigăzi.
Lipsesc şi formele de plată pentru impozitele aferente salariilor. Se poate vedea cu ochiul liber că iscăliturile sunt făcute de mâna aceleiaşi persoane, necunoscute (sic!) însă lucrătorilor contabilităţii, după cum se precizează în actul de control. Cu toate acestea, borderourile au fost aprobate de Ion Zubco, directorul de atunci al colegiului, şi de contabilul-şef Ecaterina Cleveţ.
În total, pentru anul 2006 au fost depistate cinci dispoziţii de plată de acest fel, iar suma deturnată ajunge la jumătate de milion de lei. În anul 2007, volumul banilor dispăruţi prin astfel de scheme a crescut, depăşind un milion de lei.
Ion Zubco - în prezent inginer la colegiu - spune că nu ştie nimic despre aceste încălcări. Mai mult, el susţine că revizorii nici nu i-ar fi cerut explicaţii. Zubco a fost înlocuit în noiembrie 2007 de Sergiu Sârbu, care a condus întreprinderea până la finele anului 2009, iar în prezent este viceprimar la Stăuceni.

FOŞTII DIRECTORI SE DECLARĂ NEVINOVAŢI

Salarizarea fictivă a muncitorilor sezonieri a continuat însă, banii curgând gârlă în buzunarul nu se ştie cui. Controlorii au descoperit de exemplu că la 23 februarie 2009, prin dispoziţia de plată numărul 79, a fost eliberat numerar conform listelor de plată în suma de 573.389 de lei. La registru însă este anexat un borderou de achitare a lefurilor pentru lucrători sezonieri în sumă de numai 27.356 lei. Dispoziţia de plată este semnată doar de către contabila-şefă, Ecaterina Cleveţ, şi de casierul Elena Chilat.
Fostul director, Sergiu Sârbu, spune că nu are nicio legătură cu aceste încălcări, iar dacă cineva a făcut asemenea ilegalităţi, atunci să fie tras la răspundere. Fosta contabilă, care ar fi putut face lumină în acest caz, a decedat.

Ion Bunăcalea, unul dintre revizori, ne-a declarat că actul de control a fost trimis la Procuratură încă în noiembrie 2011. Însă nici până astăzi procurorii n-au decis dacă vor intenta sau nu o cauză penală pe rezultatele controlului efectuat de revizori.

Ţinţând cont de faptul că proprietarul întreprinderii, adică statul schimbă după cum îi place directorii nu este exclus că aceste încălcări să continue. Or, mulţi din cei vizaţi în actul de control lucrează în continuare la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite